HOTĂRÂRE

privind modificarea organigramei, a statului de funcţii

și a regulamentului de organizare și funcționare

ale Societății Municipal Security S.R.L

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință astăzi, 27.11.2023, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 35521/16.11.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 35608/16.11.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung;

§  Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c), art. 405 din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

         În temeiul 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă modificarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale Societății Municipal Security S.R.L, conform anexelor 1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale Societății Municipal Security S.R.L prevăzute la art. 1 intră în vigoare începând cu data de  01.01.2024.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Societatea Municipal Security S.R.L şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                   SECRETARUL GENERAL                               

                                                                                    AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

              jr. Cătălin Rădulescu                                             jr. Chiru-Cătălin Cristea