HOTĂRÂRE

privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții

și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții

Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 12, Târgoviște, județul Dâmbovița”

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 31.07.2023, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 23882/19.07.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 23883/19.07.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 742/2018 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor;

§  Prevederile H.G nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție;

§ Devizul general al investiției;

§  Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 12, Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din str. Lt. Pârvan Popescu, nr. 12, Târgoviște, județul Dâmbovița”, după cum urmează:

a)    Indicatori maximali

Conform Devizului General, avem urmatoarele costuri estimate

 

DENUMIREA CAPITOLELOR SI SUBCAPITOLELOR DE CHELTUIELI

Valoare
(fără TVA)

TVA

Valoare                           inclusiv   TVA                      

lei

euro

19%

lei

euro

TOTAL GENERAL

6514702.684

1301466.992

1222894.320

7701597.004

1554298.313

Din care C + M

3856071.689

782217.018

739836.500

4633712.813

930838.251

 

 

b)    Capacități

În urma realizării lucrărilor de intervenție construcțiile vor avea următoarele caracteristici tehnice:

Terenul pe care este amplasată școala are suprafața de 1.361mp.

       Indicii existenți se mențin și după realizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare, având în vedere faptul că izolarea termică a pereților se face la interior și nu se execută lucrări de extindere a corpurilor existente sau construcții de corpuri noi.

  Sc existentă/ se menține = 660 mp 

- Sc C1 = 554 mp - scoala - S+P+1

           - Sc C2 =  22 mp - grup sanitar - P

          - Sc C3 =  36 mp - laborator - P+1

          - Sc C4 =   35 mp  - sala legislatie - P

          - Sc C5 =   13 mp - cabină poartă - P 

Sd existentă/ se menține = 994 mp 

- Sc C1 = 852 mp

          - Sc C2 =   22 mp

          - Sc C3 =   72 mp

          - Sc C4 =   35 mp

          - Sc C5 =   13 mp   

       POT existent/ se menține = 48,49%

       CUT existent/ se menține = 0,73

       Suprafața aferentă spațiilor verzi amenajate (agrement, sport, conexe) = 60,77 mp (4.47%)

       Suprafața aferentă circulației carosabile pietonale, auto și trotuare de gardă, locuri de parcare = 640,23 mp (47.04%)

c) Indicatori tehnici – soluția tehnică recomandată

1.1 Termoizolare pereți exteriori, la interiorul incaperilor vata bazaltica 15cm grosime, soclu polistiren extrudat 10cm grosime

1.2. Refacere șarpantă lemn și invelitoare tabla plana și sistem jgheaburi și burlane si sisteme parazapezi

1.3. Vata bazaltica planșeu peste etajul 2 in pod – 30cm grosime

1.4. Refacere instalație electrică

1.5. Termoizolare planșeu peste subsol (placare tavan subsol) cu polistiren extrudat 10cm grosime

1.6. Înlocuire tamplarie cu o tamplarie performanta cu tocuri si cercevele din PVC pentacameral, cu geam termoizolant low-e, avand un sistem de garnituri de etansare si cu posibilitatea montarii sistemului de ventilare controlata a aerului. Profilele vor asigura proprietati optime de statica a ferestrei si se vor incadra cel putin in clasa de combustie C2- greu inflamabil.

1.7. Refacere trotuar perimetral

1.8. Montare panouri fotovoltaice;

1.9. Refacere instalatie de incalzire cu inlocuire radiatoare.

2.0. Refacere integrala finisaje interioare si exterioare

2.1. Refacere imprejmuire teren

2.2. Refacere incinta – curtea scolii.

2.3. Dotare cu mobilier si echipamente performante, inclusiv infiintarea si amenajarea unui spatiu cabinet stomatologic, intr-una din incaperile existente

2.4. Refacere instalatie electrica, sanitara, termica

2.5. Montare sistem panouri fotovoltaice

 Durata estimata de executie a obiectivului de investitii, exprimata in luni

Durata de executie a obiectivului de investitii - perioada, exprimată în luni, cuprinsă între data stabilită de investitor pentru începerea lucrărilor de execuție și comunicată executantului și data încheierii procesului-verbal privind admiterea recepției la terminarea lucrărilor - este estimată la 12 luni.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, bugetul de stat și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.       

 

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   SECRETARUL GENERAL

                                                                                     AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

            jr. Cătălin Rădulescu                                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   305

     Tgv. 31.07.2023

     Redactat 2 ex.

   cons. Mariana-Luminița Ungureanu