PROCES VERBAL
încheiat în urma
şedinţei de îndată a
Consiliului Local Municipal Târgovişte
din data de 30.11.2010
Dl
Secretar Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenţi 19 din
numărul de 21 de consilieri, declară: Şedinţa este legal
constituită, îşi poate desfaşura lucrările în conformitate
cu prevederile Legii Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Această
şedinţă de îndată a Consiliului Local Municipal
Târgovişte a fost convocată de Primarul Municipiului Târgovişte,
dl. jr. Gabriel Florin Boriga, prin Dispoziţia nr. 9586 din data de 30.11.2010.
La
această şedinţă participă un număr de 19
consilieri din totalul de 21 consilieri în funcţie, absenţi fiind,
Rusescu Gheorghe, Paraschiv Cornelia,
directori ai societăţilor din subordinea Consiliului Local,
şefi de servicii din partea Aparatului Propriu precum şi
reprezentanţi ai mass-media locale.
Şedinţa de astăzi este condusă de dl. cons.
Stănescu Iulian ales în urma votului Consiliului Local .
Se
supune la vot ordinea de zi. Se aprobă in unanimitate.
1.
Proiect de
hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al
Consiliului Municipal Târgovişte.
Se dă
citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul doamnei director
economic Dana Popa pentru a susţine necesitatea adoptării acestui
punct. Domnul Ţuţuianu întreabă dacă suma de 2400 lei este
pentru plata la Termica. Doamna director spune ca da. Dl. Ţuţuianu
întreabă dacă prin achitarea acestei tranţe se va da drumul la
energia termică . Doamna director spune că la sfărşitul
sedinţei domnul Primar va prezenta un raport al S.C. Termica S.A. Se supune la vot proiectul de hotărâre.
Se aprobă cu 14 voturi pentru
şi 5 abţineri (Dănciulescu Ion, Ţuţuianu Ioan,
Diculescu Maria, Frăţilă Cezar şi Dănciulescu Ion)
Domnul Primar
prezintă un raport cu privire la situaţia în care se află S.C. Termica S.A .
Conţinutul
raportului este următorul:
Vin
astăzi, în fața dvs, stimați consilieri
locali, pentru a vă face cunoscute, datele reale și evoluția SC Termica
SA, în perioada 2000 și până în prezent.
Am convingerea că mulți dintre dvs,
având în vedere că nu sunteți la primul
mandat în Consiliul Local Municipal, dețineți multe dintre
aceste informații, dar cu părere
de rău trebuie să subliniez faptul că liderii politici ai
partidelor din care faceți parte au
denaturat aceste informații, tocmai
pentru a furniza opiniei publice date total eronate și care vin în
contradicţie cu realitatea.
Așadar, SC TERMICA
SA, societatea care asigură agentul termic în municipiul Târgoviște a pierdut în
perioada 2000-2008, peste 65% din clienții abonați la serviciile
societății. Mai exact, dacă
în 2000, atunci când PSD-ul a preluat mandatul la Primăria Târgoviște, la SC Termica
SA, existau aproape 22.000 de apartamente care primeau agent termic de la
această societate, în 2008, la finalul administrației PSD, s-a
ajuns la un număr de 7.000 de apartamente, care erau racordate la rețeaua de
termoficare locală. Acest fapt, ne poate conduce la o singură
concluzie: SUB ADMINISTRAȚIA PSD, SC
TERMICA SA A MERS NUMAI PE PIERDERI, dacă luăm în calcul numărul
celor care au renunțat la aceste
servicii.
De
altfel, bilanțul financiar al SC
Termica SA, arată clar: Pierderile înregistrate în perioada 2000-2008, sunt de ordinul sutelor de
miliarde de lei vechi.
Un
alt aspect, de care PSD face vorbire, se referă la așa zisele investiții făcute
la Termica SA.
Stimați consilieri
municipali, în data de 12 noiembrie 2004, prin licitație s-au achiziționat 3 cazane de apă fierbinte, care ar fi
trebuit să asigure livrarea agentului termic la cote normale. Numai
că, surpriza vine abia acum, licitația s-a
organizat, dar din cele două firme
care s-au prezentat, a câștigat cea care a
licitat cel mai mult, ca preț, adică cu 1 milion de euro peste suma
licitată de cealaltă firmă, iar acele cazane, nu au fost puse
NICIODATĂ în funcțiune. Poate ne răspunde domnul senator PSD
Adrian Țuțuianu unde s-a
dus această diferență de preț, de 1 milion de
euro, având în vedere că această așa zisă
afacere, de altfel una păguboasă, a fost plătită din bani
publici, pe vremea când PSD administra acest municipiu și județ. Dl Senator Țuțuianu, ar trebui
să spună târgoviștenilor
adevărul, deoarece firma domniei sale de avocatură a reprezentat SC
Termica SA, în procesul intentat de firma câștigătoare,
pe motiv că societatea ar mai avea o diferență de preț de achitat
către furnizorul cazanelor. Un alt aspect, pe care stimatul domn Țuțuianu îl ascunde
cu bună știință opiniei
publice, este că firma sa de avocatură și-a încasat
onorariul, chiar dacă a pierdut procesul intentat de furnizor. Mai mult
decât atât, aceste investiții nu au
făcut decât să arunce Termica într-o fundătură
sinistră, deoarece investiția de peste 3,5
milioane de euro făcută de administrația PSD, a
devenit piesă de muzeu, deoarece cele trei cazane nu au putut fi puse în
funcțiune la timp, lipsind o mare parte din aparatură.
Tot
pentru o bună informare a opiniei publice, liderii PSD, care au condus
acest municipiu și județ, până în
anul 2008, ar trebui să le explice cetățenilor, de ce
Termica înregistra datorii de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi. Nu o
spun eu, o supun datele din registrele contabile ale SC Termica SA.
O altă investiție
făcută la Termica, sub mandatul PSD și care ar fi
trebuit să fie una de anvergură, că doar erau aruncați în joc din nou
banii publici, s-a dovedit a fi la fel de păguboasă ca și prima. SC Termica
SA, cumpăra la începutul lui 2005, de la Nuon Energy România, o companie
energetică cu capital olandez, o instalație care costa
nici mai mult nici mai puțin decât 9,3
milioane de euro. Ei bine, acești bani s-au
dovedit a fi aruncați în van, deoarece astăzi,
proiectul, prin aplicarea sa, nu obține rezultatele
scontate, deoarece investiția
preconizată pe rețeaua de transport și distribuție a fost
efectuată decât parțial, ceea ce
determină pierderi de 40-45% de energie termică. Investiția care are o
perioadă de derulare de 7 ani, deci până în 2012, este achitată
100% din bugetul local, așa cum declara și ex directorul
Termica , Viorel Tabacu.
Și la acest capitol, dl
Senator PSD – Adrian Țuțuianu, ne-ar
putea furniza multe informații. De exemplu,
de ce Ministrul Economiei – dl Dan Ioan Popescu, membru marcant al PSD, la acea
vreme, nu a fost de acord ca
municipalitatea să primească o investiție de 11
milioane euro, ci s-a preferat să se plătescă din bani publici
9,3 milioane de euro.
Și astfel, ajungem în
anul 2008, când PSD pierde puterea administrativă, iar actuala administrație este
nevoită să acopere găurile negre lăsate de pesediști, care stimați cosilieri și cetățeni, ajungeau la
sume colosale. La acea dată, SC Termica SA, mai avea de achitat către firma olandeză – 2,8 milioane de euro.
Ceea ce am făcut noi, cei din actuala administrație, a fost
să reluăm negocierile cu cei de la Nuon Energy , pentru a diminua din
datoria pe care SC Termica SA, o avea de achitat. Astfel, în urma negocierilor
purtate, s-a reușit: 1. Renegocierea
pachetului contractual cu 30% și 2.
Renegocierea datoriilor pe care Termica SA, le avea de achitat către NUON
ENERGY. Astfel, de la 2,8 milioane de
euro, în urma renegocierilor, s-a ajuns la suma de 750 mii de euro.
Stimați consilieri și cetățeni ai acestui
municipiu, am vrut să cunoașteți aceste
aspecte, tocmai pentru a nu vă lăsa influențați de către
așa zișii binevoitori,
care atunci când s-au aflat la cârma Târgoviștei, nu au
făcut decât să blocheze dezvoltarea oraşului.
Mă
bucur că astăzi, pot aduce o veste bună pentru
târgovişteni: Așadar, începând
de luni, va fi căldură în toate apartamentele din oraș. De Moș Nicolae, toți târgoviștenii care sunt
branșați la sistemul
centralizat de încălzire – aproape 5.000 de familii – vor avea
căldură.
Îmi
pare bine că pot anunța rezolvarea
problemei înainte să intrăm în iarna calendaristică și înainte de
venirea zăpezii.
Acesta
este rezultatul negocierilor prelungite și dificile pe
care le-am purtat cu Distrigaz, furnizorul Termica, în ultimele patru luni. Nu
a fost uşor, pentru că este vorba de datorii istorice, acumulate în
ani de zile, înainte ca târgoviștenii să-mi
încredințeze mandatul de primar
al orașului. Să plătești restanțe de sute de
miliarde de lei vechi, în condiţii de austeritate bugetară, s-a
dovedit a fi un lucru greu de făcut. Sunt mulţumit însă că,
până la urmă, după o serie de impasuri, am reuşit
deblocarea situaţiei, astfel încât târgoviştenii să nu mai
sufere de frig.
În
toată această perioadă, am ales să nu comentez în niciun
fel situaţia şi să-mi concentrez energiile asupra găsirii
unei soluţii. În timp ce alţii se bat cu pumnii în piept
lăudându-se cum vor rezolva ei problemele, eu am o abordare diferită:
mai întâi rezolv şi pe urmă vorbesc despre asta. Şi vă
asigur că la fel voi proceda şi pe viitor.
Închei,
prin a vă spune că pentru deblocarea acestei situații și-au adus
contribuția atât președintele
CJ-Florin Popescu cât și deputatul Gh.
Albu.
Pentru
a nu mai exista niciun dubiu, prin intermediul mass-media, le transmit târgoviștenilor, că
în numai 2 ani, Primaria TGV, a dat către Termica 340 de miliarde de lei
vechi.
Cu aceasta sedinta se declara incheiata.
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ SECRETAR
MUNICIPIU
ing.
Stănescu Iulian
jr.
Chiru Cătălin Cristea