HOTĂRÂRE

pentru modificarea HCL nr. 55/2018 privind constituirea dreptului de folosință cu titlu gratuit în favoarea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor

cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) asupra imobilelor aflate în locația fostului spital Mănăstirea Dealu

 

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 30.03.2023, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 8861/14.03.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 8873/14.03.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Adresa Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 8588/13.03.2023;

§  Prevederile art. 866 şi 874 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile HCL nr. 55/2018 privind constituirea dreptului de folosință cu titlu gratuit în favoarea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) asupra imobilelor aflate în locația fostului spital Mănăstirea Dealu;

§    Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§   Prevederile art. 108 lit. d), art. 129 alin. (2) lit. c) și art. 297 lit d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. I  Art. 3 al HCL nr. 55/2018 privind constituirea dreptului de folosință cu titlu gratuit în favoarea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) asupra imobilelor aflate în locația fostului spital Mănăstirea Dealu se modifică în sensul prelungirii cu încă 5 ani a termenului de realizare a investiției - Centru de recuperare şi refacere pentru veterani şi veteranii cu dizabilităţi din teatrele de operaţii, cu activități conexe și de cazare, unitate spitalicească cu ambulatoriu integrat, inclusiv cu activități de cercetare medicală și pregătirea profesională a personalului medico – sanitar, bază de tratament profilactic și curativ.

Art. II (1) Drepturile și obligațiile părților prevăzute în Contractul de comodat nr. 5476/20.02.2018 se modifică prin act adițional.

             (2) Data limită pentru finalizarea investiției prevăzute la art. I va fi 18.04.2028.

Art. III Începând cu data prezentei orice alte dispoziții contrare prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea.

Art. IV Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcţia Economică-Compartimentul Evidenţa Patrimoniului Public şi Privat, şi pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgovişte.

                                                    

    CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                     SECRETARUL GENERAL

                                                                                      AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

  prof. Monica-Cezarina Ilie                                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

 

 

     Nr.   139

     Tgv. 30.03.2023

     Redactat 2 ex.

      cons. Diana Ion