HOTĂRĀRE

                                                                                                                                                                            privind aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2022

       ale societății ECO-SAL 2005 S.A. Tārgovişte

 

     Consiliul Local Municipal Tārgoviște, īntrunit īn şedinţă ordinară, astăzi, 30.03.2023, avānd īn vedere:

§  Raportul de specialitate īnregistrat sub nr. 10.105/23.03.2023, īntocmit īn conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile O.G. nr. 26/2013 privind īntărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Tārgovişte;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020, cu modificările și completările ulterioare;

       Īn temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRĀRE :

 

Art. 1 Se aprobă situațiile financiare (bilanț, cont de profit și pierdere, date informative și situația activelor imobilizate), politicile contabile și notele explicative, pentru anul 2022, ale societății ECO-SAL 2005 S.A. Tārgoviște, conform anexelor 1 și 2.

Art. 2 Se aprobă raportul Auditorului Financiar și raportul Consiliului de Administrație pentru anul 2022 ale societății ECO-SAL 2005 S.A. Tārgoviște, conform anexelor 3 și 4.

Art. 3 Cu aducerea la īndeplinire a prezentei hotărāri se obligă societatea ECO-SAL 2005 S.A. Tārgovişte, Direcția Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Tārgoviște.

 

          CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                  SECRETARUL GENERAL

                                                                                  AL MUNICIPIULUI TĀRGOVIȘTE,

  prof. Monica-Cezarina Ilie                                     jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   134

     Tgv. 30.03.2023

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion