HOTĂRÂRE

privind aprobarea Acordului de cooperare dintre Municipiul Târgovişte prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviște şi

Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Județean Dâmbovița,

 în vederea asigurării unor spații de învățământ

pentru desfășurarea activității Școlii Gimnaziale Speciale Târgoviște

 

           Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 18.01.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 701/07.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 702/07.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile art. 61 alin. (2) teza 2 și art. 112 alin. (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;              

§ Adresa Consiliului Județean Dâmbovița nr. 32351/27.12.2021, înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 48725/30.12.2021;

§ H.C.J.D. nr. 445/21.12.2021 privind aprobarea acordului de cooperare între județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița și municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, în vederea asigurării unor spații pentru desfășurarea activității Școlii Gimnaziale Speciale Târgoviște;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. alin. (2) lit. c) și e), alin. (6) lit. a) și alin. (9) lit. a) din Codul Administrativ, adoptat prin OUG nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare,adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă încheierea unui Acord de cooperare între Municipiul Târgovişte prin Consiliul Local Municipal Târgovişte şi Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în vederea asigurării unor spații de învățământ pentru desfășurarea activității Școlii Gimnaziale Speciale Târgoviște, conform anexei.

Art. 2 Se împuternicește Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, în vederea semnării Acordului de cooperare care face obiectul articolului 1 din prezenta hotărâre.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul Municipiului Târgovişte, Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Direcţia Economică- Compartiment Evidență Patrimoniu şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.

 

 

                                                                   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                            SECRETARUL GENERAL

                                                                                AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

              Andrei-Eduard Tudora                                     jr. Chiru-Cătălin Cristea

       

         

Nr.   6

Tgv. 18.01.2022

 Redactat 2 ex.

  cons. Diana Ion