HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației de
avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
„Renovarea energetică a Clădirii
Primăriei Corp B din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință
ordinară, astăzi, 30.08.2022, având în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub nr.
27919/23.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
27920/23.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării
lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcţii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind
apărarea împotriva incendiilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind
cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele
temporare sau mobile, cu
modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile
H.G nr. 907/2016 privind
etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice
aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile
H.G. nr. 742/2018 privind modificarea Hotărârii Guvernului
nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi
expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei
lucrărilor şi a construcţiilor;
§ Prevederile Ordinului
nr. 441/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile şi condiţiile
aplicabile finanţării din fondurile
europene aferente Planului naţional de redresare
şi rezilienţă
în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/B.2.2/1,
componenta 5 - Valul renovării, axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi
rezilienţă în clădiri publice, operaţiunea B.2: Renovarea energetică
moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
§ Normative
tehnice şi STAS-uri incidente;
§ Documentația de Avizare
a Lucrărilor de Intervenție;
§ Devizul general al investiției;
§ Avizele comisiilor
de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin.
(2) lit. b) și alin.
(4) lit. d) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr.
57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se
aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de
intervenții pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a Clădirii Primăriei Corp B din
Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” finanțat prin
Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5
- valul Renovării - Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru
Eficiența Energetică și Reziliență în Clădiri
Publice, conform anexei care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se
aprobă indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivul de investiții „Renovarea
energetică a Clădirii Primăriei Corp B din Municipiul Târgoviște,
județul Dâmbovița”, după cum urmează:
a)
indicatori
maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții,
exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care
construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general:
|
Sume fara TVA |
TVA |
Sume cu TVA |
|
TOTAL GENERAL eligibile |
1.841.089,80 |
346.920,66 |
2.188.010,46 |
|
din care: C+M (1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) |
1.381.052,56 |
262.399,99 |
1.643.452,54 |
|
|
|
|
|
|
TOTAL GENERAL neeligibile |
121.845,20 |
22.903,25 |
144.748,45 |
|
din care: C+M
(1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) |
118.343,42 |
22.485,25 |
140.828,67 |
|
TOTAL GENERAL |
1.962.934,99 |
369.823,91 |
2.332.758,90 |
|
din care: C+M
(1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) |
1.499.395,97 |
284.885,24 |
1.784.281,21 |
Conversia
indicatorilor maximali în euro s-a realizat conform cursului euro respectiv, 1
euro = 4,9449 lei, aferent lunii iulie
ziua 5.
b) Indicatori minimali,
respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități
fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții
- și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele,
normativele și reglementările tehnice în vigoare:
· Suprafața construită: 286 mp;
· Suprafața desfășurată: 850 mp;
· Regim de înălțime: P+1E+M;
· Categoria de importanță: Categoria C de
importanță;
· Clasa de importanță: Clasa III de importanță.
Intervențiile
propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului anual specific de
energie finală pentru încălzire față de consumul anual
specific de energie pentru încălzire înainte de renovarea clădirii de
cel puțin 50%.
Intervențiile
propuse pentru clădire conduc la o reducere a consumului de energie
primară și a emisiilor de CO2 situată în intervalul 30% - 60%.
c) indicatori
financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliţi în
funcţie de specificul şi ţinta fiecărui obiectiv de
investiţii;
Influente sociale si economice:
·
Crearea de noi locuri de muncă pe perioada
execuției proiectului;
·
Creșterea calității actului administrativ
prin desfășurea tuturor activităților având în vedere asigurarea
accesului la serviciile publice de calitate pentru cetățeni.
d) durata estimată de execuţie a
obiectivului de investiţii, exprimată în luni.
Durata estimată de execuție
a lucrărilor obiectivului este de 6 luni.
Art. 3
Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Planul Național de
redresare și reziliență - Componenta C5 -
Valul Renovării - Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru Eficiența
Energetică și Reziliența în Clădiri Publice și bugetul
local.
Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri
se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia
Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
Andrei-Eduard Tudora jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
290
Tgv. 30.08.2022
Redactat 2 ex.
cons. Mariana-Luminița Ungureanu