HOTĂRÂRE
privind transmiterea cu titlu gratuit din
proprietatea
Municipiului Târgoviște în proprietatea
Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul”,
a unui teren în suprafață de 718 m2,
situat în strada Justiției, nr. 6
Consiliul
Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă
ordinară astăzi, 28.06.2023, având în vedere:
§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr.
19482/13.06.2023, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr. 19483/13.06.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin.
(8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Adresa
Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” înregistrată la Primăria
Municipiului Târgoviște sub nr. 17971/26.05.2023;
§ Prevederile Legii nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al
unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
H.C.L nr. 427/28.11.2022 privind constituirea dreptului
de folosinţă cu titlu gratuit în favoarea Bisericii „Sfântul Ioan
Botezătorul”, asupra unui teren proprietate privată a Municipiului
Târgovişte în suprafaţă de 718 m2 situat în
Municipiul Târgovişte, strada Justiției, nr. 6;
§ Avizul
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;
§ Prevederile
art. 108 lit. e), art. 129 alin. (2) lit. c) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
În
temeiul art. 139 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
dd) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit din
proprietatea privată a Municipiului Târgovişte în proprietatea Parohiei „Sf. Ioan
Botezătorul” a bunului imobil - teren situat în strada Justiției, nr. 6, cu următoarele date de
identificare: categoria de folosinţă Cc - curţi
construcţii; vecinătăţi: Nord - Strada Justiției nr.
cadastral 83825, Est - proprietate privată Oros Călin Dinu, Sud -
proprietate privată Faur Aurelian Ionuț, Vest - proprietate
privată Ionescu Sorin Gabriel; suprafaţa 718 mp; carte funciară 88786; nr.
cadastral 88786; valoare de inventar 323.908 lei.
Art. 2 Imobilul
se transmite pe bază de protocol, în termen de 15 zile de la data
comunicării hotărârii Consiliului Local, pentru desfășurarea activităților
specifice ceremoniilor bisericeşti, cu respectarea
dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 239/2007.
Art. 3
Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte
se modifică în mod corespunzător.
Art.
4 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri
își încetează aplicabilitatea.
Art.
5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri
se obligă Direcția Economică - Compartimentul Evidența
Patrimoniului și pentru comunicare Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU
LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
farm. Doina-Nicoleta Boboacă-Mihăescu jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
268
Tgv. 28.06.2023
cons. Mariana-Luminița Ungureanu