HOTĂRÂRE
privind
modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public
al Municipiului
Târgoviște
Consiliul Local Municipal Târgovişte
întrunit în şedinţă ordinară astăzi, 28.06.2023, având
în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 20574/21.06.2023, întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 20575/21.06.2023,
întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul
administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 287/2009
privind Codul Civil, republicată;
§ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la
privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public
al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările
ulterioare;
§ Prevederile
H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor
care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu
modificările şi completările ulterioare
§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local
Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c),
art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b), art.
289, 361 alin. (2) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1
Se aprobă actualizarea poziţiilor: 56 – Strada Crângului,
117 – Strada Miron Costin, 127 – Strada Nifon, 194 – Strada Cpt. Tudorică
Popescu, 230 – Strada Stolnicul Constantin Cantacuzino, 233 – Șoseaua
Găești, 3150 – Strada Ileana Sărăroiu, 4129 – Strada
Plantelor, 4130 – Strada Pădurii, înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin
domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează:
- la poziţia 56, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,929230,69 lei”;
- la poziţia 117, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,431780,16 lei”;
- la poziţia 127, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,383055,36 lei”;
- la poziţia 194, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,1080279,63 lei”;
- la poziţia 230, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,398225,68 lei”;
- la poziţia 233, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,6973749,05 lei”;
- la poziţia 3150, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,364197,12 lei”;
- la poziţia 4129, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,526498,83 lei”;
- la poziţia 4130, coloana 5 va
avea următorul cuprins: ,,793490,86 lei”;
- la poziţia 2805, coloana 3 va
avea următorul cuprins: „Teren categoria de folosinţă DR - drum;
suprafaţa 4466 mp, ocupată de elementele constructive ale
străzii Morilor, compusă din numerele cadastrale 83652 în suprafață
de 1528 mp, numărul cadastral 88546 în suprafață de 1445 mp
și numărul cadastral 88556 în suprafață de 1493 mp; lungime
810 m”; coloana 5 va avea următorul cuprins: „748.849 lei”, iar coloana 6
va avea următorul cuprins „HCL 226/25.05.2023, HCL nr. 330/31.08.2017, HCL
nr. 200/30.05.2017, HCL 156/29.05.2014, Carte Funciară nr. 83652
Târgoviște, Carte Funciară nr. 88556 Târgoviște și Carte
Funciară 88546 Târgoviște”;
- la poziția 119, coloana 3 va
avea următorul cuprins: „Asfaltată, din strada Iazului până
în strada Crişan; număr cadastral 83652; lungime 190 metri;
suprafaţa asfaltată 1075 mp, număr cadastral 83652;
Neasfaltată lungime 620 metri din Iazul Morilor până la
intersecția cu strada Răsăritului, suprafață
neasfaltată 2938, număr cadastral 88546 și număr cadastral
88556”;
coloana 5 va avea următorul cuprins: „594.864 lei”, iar coloana 6
va avea următorul cuprins „HCL 226/25.05.2023, HCL 85/31.01.2019, HCL nr.
156/29.05.2014, Carte Funciară nr. 83652 Târgoviște, Carte
Funciară nr. 88556 Târgoviște și Carte Funciară 88546 Târgoviște”;
- la
poziția 2646, coloana 3 va avea următorul cuprins: ,,Teren
categoria de folosinţă DR - drum, ocupat de elementele constructive
ale străzii Stejarilor, Cartier Priseaca; provenit din tarlaua 39, parcela
550/2/1; începe din DN 72A şi se înfundă, lungime 264 metri;
suprafaţa 1.945 mp, număr cadastral 76603”;
-
la poziția 4112, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Teren
aferent Șoseaua Nordului”, coloana 3 va avea următorul
cuprins: „Teren categoria de folosinţă DR
- drum; începe din Aleea Sinaia (zona restaurant Del Ponte) şi se
continuă până în Aleea Mănăstirea Dealu (paralel cu calea
ferată), lungime 1.065 metri; suprafaţa 10.294 mp, număr
cadastral 88454”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: ,,HCL
nr. 226/25.05.2023, HCL 397/28.10.2022, HCL 300/30.08.2022, Carte
funciară nr. 88454 Municipiul Târgovişte”;
- la
poziția 4113, coloana 2 va avea următorul cuprins: „Teren
zona Șoseaua Nordului”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: ,,HCL
nr. 226/25.05.2023, HCL 397/28.10.2022, HCL 300/30.08.2022, Carte
funciară nr. 88454 Municipiul Târgovişte”.
Art. 2. Se aprobă eliminarea din inventarul
domeniului public al Municipiului Târgovişte a bunurilor imobile înscrise la
pozițiile 4117, valoare de inventar 226.756 lei, reprezentând
DE/460-DE7/461 și 4118, valoare de inventar 219.467 lei, reprezentând DE
7/460.
Art. 3. Inventarul bunurilor care aparţin
domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.
Art. 4. Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia
Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului, Direcţia de Administrarea Patrimoniului Public
şi Privat şi pentru comunicare, Secretarul
General Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
farm. Doina-Nicoleta Boboacă-Mihăescu jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
267
Tgv. 28.06.2023
cons. Mariana-Luminița Ungureanu