HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației
de avizare a lucrărilor de intervenții
și a indicatorilor tehnico-economici pentru
obiectivul de investiții
„Renovarea energetică a Blocului
de locuințe –82A, sc.
A si B,
str.
Dr. Benone Georgescu, din Municipiul Târgoviște,
județul Dâmbovița”
Consiliul Local Municipal
Târgovişte, întrunit în ședință ordinară astăzi,
25.05.2023, având în vedere:
§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 16828/18.05.2023,
întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul
administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr. 16829/18.05.2023,
întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul
administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcţii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 742/2018 privind modificarea
Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare
şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei
lucrărilor şi a construcţiilor;
§ Prevederile H.G nr.
907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Documentația de Avizare a
Lucrărilor de Intervenție;
§ Devizul general al investiției;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin.
(4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare,
adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Documentația de
avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de
investiții „Renovarea energetică a Blocului de locuințe 82A,
sc. A si B, str. Dr. Benone Georgescu, din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform
anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se
aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiții „Renovarea energetică a Blocului de locuințe – 82A,
sc. A si B, str. Dr. Benone Georgescu, str. Tineretului din Municipiul
Târgoviște, județul Dâmbovița”, după cum urmează:
1.Date
tehnice
- anul construirii 1977
-
suprafaţa
construită Ac
bloc 82A = 615.00mp din măsurători (584,00 mp cf. fișa bunului imobil)
- suprafaţa desfăşurată Ad
bloc 82A = 6871.50mp din măsurători (7008.00 mp cf.
fișa bunului imobil)
-
aria utilă
locuibilă totală Au bloc 82A = 5402,00 mp
(conform măsurători)
-
regim de
înălţime S(tehnic)+P+10E+ETh
(partial)
-
număr de apartamente 88
-
sistem constructiv
anvelopă pereți din
beton armat placati cu BCA+zidărie BCA, planșee de beton 12-13cm
Imobilul este încadrat în:
- Categoria de importanță “C” – normală conform HG 766/1997 –
Anexa 3.
- Clasa de importanță III – conform tabel 4.1. din Codul de
Proiectare antiseismică a structurilor, indicativ P100 -1 / 2013.
2.Indicatori tehnici stabiliți prin proiect
-
izolarea termică a
pereților exteriori cu vată bazaltică de fațadă de 15
cm grosime, respectiv polistiren extrudat la soclu;
-
izolarea termică a
planșeului de la nivelul terasei cu vată bazaltică de 30 cm
și refacerea straturilor de protecție și izolație a
acestuia;
-
izolarea termică a
planşeului peste subsolul neîncălzit cu polistiren extrudat de 10 cm
grosime;
-
înlocuirea
tâmplăriei existente și închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor
cu tâmplărie performantă cu tocuri și cercevele din PVC
pentacameral, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;
-
refacerea
instalațiilor electrice interioare (distribuție și corpuri de
iluminat din spațiile comune);
-
montarea de panouri
fotovoltaice și refacerea instalației de paratrăsnet;
-
lucrări de
conformare la cerințele esențiale de calitate și normele de
securitate la incendiu, siguranță în exploatare;
-
refacere finisaje
interioare în zonele afectate de lucrări;
-
realizarea
infrastructurii destinate montajului stațiilor de încărcare
mașini electrice.
Prin aplicarea tuturor acestor
măsuri se obţin următoarele reduceri ale consumurilor anuale:
Indicator de realizare (de output) aferent cladirii |
Valoarea la inceputul implementarii proiectului |
Valoarea la finalul implementarii proiectului (de output) |
Consum anual specific de
energie finala pentru incalzire (kWh/an.mp) |
195.65 |
75.17 |
Consumul de energie primara
totala (kWh/an.mp) |
338.16 |
202,69 |
Consumul de energie primara
utilizand surse conventionale (kWh/an.mp) |
338.16 |
202.69 |
Consumul de energie primara
utilizand surse regenerabile (kWh/an.mp) |
0.00 |
3,41 |
Nivel anual estimat al
gazelor cu efect de sera (echivalent kgCO2/mp.an) |
72.01 |
44.75 |
|
Valoare la inceputul implementarii proiectului |
Valoare la finalul
implementarii proiectului |
Scadere procentuala |
Consumul anual specific de
energie primară (kWh/an) |
338.17 |
202.69 |
40.06% |
Consumul anual specific de
energie pentru incalzire (kWh/mp.an) |
195.65 |
75.17 |
61.58% |
Emisiile specifice de CO2
(kg/mp.an) |
72.01 |
44.75 |
37.85% |
Emiterea anuala estimata a gazelor cu efect de sera
(echivalent tone de CO2) |
404.18 |
255.55 |
36.77% |
3.Indicatori
fizici obținuți
prin implementarea soluțiilor stabilite prin proiect
reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire
(kWh/m2 an) |
120.48 kWh/m2 an |
reducere a consumului de energie primară totală (kWh/m2
an) |
135.48 kwh/an |
consumul de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul
implementării proiectului (kWh/m2 an) |
3,41 kWh/m2 an |
arie desfășurată de clădire rezidențială
multifamilială, renovată energetic (m2) |
6871.50mp |
reducere anuală estimată a gazelor cu efect de seră
(echivalent kg CO2/m2 an) |
27.26 kg CO(2)/an |
puncte de încărcare rapidă (cu putere peste 22kW) instalate
pentru vehicule electrice (număr) |
infrastructura necesară montajului ulterior a 3
stații cu câte două puncte de încărcare vehicule electrice |
apartamente care beneficiază în mod direct de măsuri pentru
adaptarea la schimbările climatice (ex. valuri de căldură) (nr.) |
88 |
Indicatori
fizici referitori la implementarea și recuperarea investiției
§ durata de execuţie a lucrărilor de intervenţie 9 luni
§ durata perioadei de garanţie a lucrărilor de intervenţie 3 ani
(ani
de la data recepţiei la terminarea lucrărilor)
§ durata de recuperare a investiţiei, în condiţii de
eficienţă economică 20
ani
4.Indicatori
valorici stabiliți
prin proiect, conform Devizului General
|
COSTURI (lei) |
TVA (lei) |
VALOARE CU TVA (lei) |
VALOARE INVESTITIE |
6,073,801.36 |
1,147,142.35 |
7,220,943.71 |
din care: |
|
|
|
C+M(1.2+1.3+1.4+2+4.1+4.2+5.1.1) |
5,524,669.00 |
1,049,687.11 |
6,574,356.11 |
PANOURI FOTOVOLTAICE |
80.000,00 |
15,200.00 |
95,200.00 |
§ INVESTIȚIE GENERALĂ 1,05 mii lei / mp AD
(valoarea investiției inclusiv TVA / aria desfășutată
inclusă în proiect)
INVESTIȚIA SPECIFICĂ 1,22mii lei / mp AU
(valoarea construcţii-montaj inclusiv TVA / aria utilă a
blocului)
În toate etapele de proiectare și în cele de execuție a
lucrărilor se va respecta conceptul DNSH - „Do No Significant Harm” (“A nu
prejudicia în mod semnificativ”), astfel cum este prevăzut la Articolul 17
din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să
faciliteze investițiile durabile, prin crearea unui sistem de clasificare
(sau „taxonomie”) pentru activitățile economice durabile din punctul
de vedere al mediului.
Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri
se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia
Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL
GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ing. Paul-Ciprian Patic jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
222
Tgv. 25.05.2023
cons. Diana Ion