HOTĂRÂRE

 privind închirierea prin licitaţie publică pe o perioadă de 5 ani a

unui teren în suprafață de 16 m2, situat în Piața Bucegi,

Municipiul Târgovişte

 

          Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 26.05.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 16793/19.05.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 16794/19.05.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile anexei 5 h la la H.C.L nr. 283/09.11.2015, republicată în baza H.C.L. nr. 333/24.11.2021 privind aprobarea indexării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6), lit. a), art. 317, art. 332-334 și art. 338 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

            În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă închirierea prin licitaţie publică, pe o perioadă de 5 ani, a unui teren în suprafaţă de 16 m2 aparţinând domeniului public al Municipiului Târgovişte, în vederea desfășurării activității de comerț, bun imobil având următoarele date de identificare:

 

·     Număr de inventar: 7007190;

·     Elemente de identificare: Municipiul Târgoviște, Piața Bucegi, Bulevardul Eroilor, cvartal 31, parcela 16;

·     Valoare de inventar: 3168 lei.

Art. 2 Se aprobă documentaţia de atribuire (fişa de date a procedurii, caiet de sarcini, contract de închiriere – cadru, formulare și modele de documente) conform anexelor.

Art. 3 Prin Dispoziția Primarului se va constitui comisia de evaluare, din componenţa căreia vor face parte și următorii consilieri:

              Alexandru Bugyi

Dan-Alexandru Tică

            Dan-Iulian Mărgărit

Art. 4 Preţul de început al licitaţiei este de 37 lei/m2/lună.

Art. 5 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, comisia ce va fi constituită şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.

 

                                                    

                  CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                         SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

                ing. Paul-Ciprian Patic                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

 

 

Nr.   219

Tgv. 26.05.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu