HOTĂRÂRE

    privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din Târgoviște,

 județul Dâmbovița”

 

    Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară astăzi, 25.05.2023, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 17100/19.05.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 17.101/19.05.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 307/2016 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§  PRSM 2021-2027, 2.1.1. Prioritate P5. O regiune educata, 2.1.1.1. Obiectiv specific RSO4.2. Imbunatatirea accesului la servicii si favorabile incluziunii si de calitate in educatie, formare si invatare pe tot parcursul vietii prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilientei pentru educatia si formarea la distanta si online, 2.1.1.1.1. Interventii din fond;

§  Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§  Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

         În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii Reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii Reabilitarea, modernizarea, consolidarea și dotarea Școlii Gimnaziale Vasile Cârlova din Târgoviște, județul Dâmbovița”,, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, bugetul de stat și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                              CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

    ing. Paul-Ciprian Patic                                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

 

     Nr.   217

     Tgv. 25.05.2023

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion