HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Parteneriatului și a indicatorilor tehnico-economici în vederea depunerii
proiectului
„Măsuri integrate pentru o dezvoltare
sustenabilă” în cadrul Apelului de fișe de proiecte nr. 2,
lansat de Asociația Grupul de Acțiune
Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse”, finanțat
prin POCU/GAL TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE/2021/5/2/OS5.1/
AP5/PI 9.vi/OS 5.1/
Consiliul Local Municipal
Târgovişte, întrunit
în ședință extraordinară, astăzi, 18.01.2022, având în vedere:
§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr.
1558/14.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de
specialitate înregistrat sub nr.
1559/14.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificarile si
completarile ulterioare.
§ Legea nr. 362/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor
structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul
convergenţă, cu modificarile ulterioare;
§ Hotărârea nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale
şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu
modificarile ulterioare;
§ Hotărârea nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a
cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul
european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de
coeziune 2014-2020, cu modificarile ulterioare;
§ Orientări privind accesarea finanțărilor
în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 – varianta mai
2019;
§ Ghidul Solicitantului – Conditii specifice de
accesare a fondurilor in cadrul apelurilor de fise de proiect lansate de GAL
Targovistea Egalitatii de Sanse in cadrul SDL, etapa a III a a mecanismului
DLRC, AP%/ PI 9.vi/ OS 5.1;
§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice pentru depunerea in
sistemul Mysmis a cererilor de finanțare aferente fișelor de proiect
selectate de GAL în cadrul SDL - Etapa a III-a a mecanismului DLRC, AP 5/ PI
9.vi/ OS 5.1;
§ Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului din 1 decembrie 2013 privind Fondul social european și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului;
§ Strategia de Dezvoltare Locală;
§ Avizele
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
§ Prevederile art. 129 alin. alin. (2) lit.e) și alin. (9) lit. a) din Codul Administrativ, adoptat
prin OUG nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu
dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare,adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă parteneriatul dintre Directia de Asistenta Sociala a
Municipiului Targoviste, Municipiul
Targoviste, AJOFM Dambovita, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania-
Filiala Dambovita, Scoala Gimnaziala “Mihai Viteazul” Targoviste, Scoala
Gimnaziala “Prof. Paul Banica” Targoviste, Scoala Gimnaziala “Radu cel Mare”
Targoviste, Scoala Gimnaziala “Tudor Vladimirescu” Targoviste, Scoala
Gimnaziala “Smaranda Gheorghiu” Targoviste, in cadrul Programului Operational
Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritara 5, obiectivul specific 5.1 „Reducerea
numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din
comunitatile marginalizate (roma si non-roma) din orase/municipii cu peste 20.000
de locuitori, cu accent cu cele pe populatie apartinand minoritatii roma. Prin
implementarea de masuri/operatiuni integrate in contexul mecanismului DLRC”.
Art. 2. Se aprobă indicatorii economici ai proiectului si
cotele de cofinantare, dupa cum urmeaza:
- Municipiul Targoviste – valoare buget: 542.875 lei reprezentand 114.843,14 euro (1 euro= 4,7271 curs inforeuro aferent lunii septembrie 2019), din care cofinantare reprezentand 2%
10.857,5 lei (2.296,86 euro);
Art. 3 Se aprobă cofinantarea privind implicarea
in proiect a urmatoarelor entitati
scolare, parti ale parteneriatului, in cadrul proiectului:
- Scoala Gimnaziala “Mihai Viteazul” Targoviste –
valoare buget: 285.158,61 lei (60.324,22 euro), din care cofinantare
reprezentand 2% - 5.703,17 lei (1.206,48 euro);
- Scoala
Gimnaziala “Prof. Paul Banica” Targoviste – valoare buget: 292.840,3 lei
(61.949,25 euro), din care cofinantare reprezentand 2% - 5.856,81 lei (1.238,99 euro);
- Scoala Gimnaziala “Radu cel Mare” Targoviste –
valoare buget: 240.794,36 lei (50.939,13 euro), din care cofinantare reprezentand 2% -
4.815,89 lei (1.018,78 euro);
- Scoala Gimnaziala “Tudor Vladimirescu” Targoviste
- valoare buget: 292.642,48 lei
(61.907,4 euro), din care cofinantare reprezentand 2% - 5.852,85 lei ( 1.238,15
euro).
- Scoala Gimnaziala “Smaranda Gheorghiu” Targoviste
– valoare buget: 281.794,54 lei (59.612,56 euro), din care cofinantare
reprezentand 2% - 5.635,89 lei ( 1.192,25 euro).
Art. 4 Sursele de finantare ale proiectului sunt: cofinantare Uniunea
Europeana: 95% (Programul Operational Capital Uman, AP5/PI 9.vi/OS 5.1), cofinantare nationala publica: 3%, cofinantare
nationala publica-contributie proprie (buget local): 2 %.
Art. 5 Se împuternicește Primarul Municipiului Targoviste,
jr. Daniel-Cristian Stan, în calitate de reprezentant legal al Municipiului
Târgoviște (Partener 1), să semneze acordul de parteneriat,
prevăzut în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 Se împuternicește Directorul executiv, jr. Marcela
Iordache, in calitate de reprezentant legal al Directiei de Asistenta Sociala a
Municipiului Targoviste, sa semneze acordul de parteneriat, prevăzut în
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7 Cu aducerea la
îndeplinire se obligă Primarul, Direcţia de Asistență
Socială, Direcţia Economică şi pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
Andrei-Eduard Tudora jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 2
Tgv. 18.01.2022
cons. Diana Ion