HOTĂRÂRE

privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului

Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Asociaților

 la societatea MUNICIPAL SECURITY S.R.L.

 

       Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.04.2022, având în vedere:

§ Referatele de aprobare înregistrate sub nr. 13557/20.04.2022 și nr. 13559/20.04.2022, întocmite în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Rapoartele de specialitate înregistrate sub nr. 13558/20.04.2022 și nr. 13560/20.04.2022, întocmite în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Convocatorul Societății MUNICIPAL SECURITY S.R.L. înregistrat la Primăria Municipiului Târgoviște sub nr. 13556/20.04.2022;

§ Prevederile art. 11 lit. a) și e) din Actul constitutiv al societății MUNICIPAL SECURITY S.R.L. Târgovişte;

§ Prevederile Legii nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021;

§ Prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile art. 194 alin. (1) lit. a) și art. 1961 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

§ Prevederile Ordinului 85/2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile;

§ Prevederile Ordinului nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;

§ Prevederile Ordinului nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare;

§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020 cu modificările și completările ulterioare; 

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă limitele mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților la societatea MUNICIPAL SECURITY S.R.L., în care se vor supune spre aprobare punctele de pe ordinea de zi, potrivit procurii speciale prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă reprezentantul Municipiului în Adunarea Generală a Asociaților la MUNICIPAL SECURITY S.R.L, dna. Alina-Loredana Eftene, Direcţia Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

            jurnalist Constantin Cozma                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

                         

                         

 

 

Nr.   163

Tgv. 28.04.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu

 

 

 

 

 

Municipiul Târgovişte                   Anexa la HCL nr. 163/28.04.2022

Consiliul Local                

                                                                              

PROCURA SPECIALĂ

pentru participarea la Şedinţa Adunării Generale a Asociaţilor la

societatea MUNICIPAL SECURITY S.R.L.

 

Municipiul Târgovişte, prin Consiliul Local, MANDATEAZĂ pe reprezentantul său numit prin HCL nr. 26/25.02.2021, dna. Alina-Loredana Eftene exercite dreptul de vot aferent părţilor sociale deţinute şi înregistrate în Registrul Asociaţilor pentru punctele de pe ordinea de zi, astfel:

 

1.   Să aprobe situațiile financiare anuale, întocmite la 31.12.2021, ale societății Municipal Security S.R.L., conform anexelor la prezentul mandat.

Pentru _____X_____  Împotrivă_________   Abţinere________

 

2.   aprobe raportul administratorului societății Municipal Security S.R.L. pentru anul 2021.

Pentru ____X_____  Împotrivă_________   Abţinere________

 

3.   Să aprobe acoperirea pierderii aferentă anului 2021 din profitul anilor următori.

Pentru _____X____  Împotrivă_________   Abţinere________

 

4.   Să aprobe casarea obiectelor de inventar, uniformelor și echipamentului de protecție, conform anexelor.

Pentru _____X____  Împotrivă_________   Abţinere________

 

5.   aprobe realizarea bugetului de venituri și cheltuieli (execuția bugetară) a anului 2021 a societății Municipal Security S.R.L. si indicatorii de performanță ai administratorului pentru anul 2021.

Pentru ____X______  Împotrivă_________   Abţinere________

 

                CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                         SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

            jurnalist Constantin Cozma                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea