HOTĂRÂRE

privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște

 

Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 14.03.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 8325/09.03.2022 întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 8326/09.03.2022 întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările și completările ulterioare;  

§ Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările și completările ulterioare;  

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Normative tehnice şi STAS-uri incidente;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 139 alin. (3) lit. e și g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

            Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii Regenerarea și revitalizarea Parcului Chindia, inclusiv modernizarea Grădinii Zoologice în vederea îmbunătățirii infrastructurii verzi-albastre în Municipiul Târgoviște”, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va asigura din bugetul local și Programul Operațional Asistență Tehnică -„Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/ sau drumuri de legătură - 5D1”, cod SMIS 2014+ 143361.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                                CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                              AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

           prof. Monica Cezarina Ilie                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

                             

 

Nr.   114

Tgv. 14.03.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu