HOTĂRÂRE

 privind închirierea prin licitaţie publică

 a unui teren în suprafață de 1709 m2, situat în strada Calea Ialomiței, Municipiul Târgovişte

 

    Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.02.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 6359/22.02.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 6360/22.02.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile anexei 5 h la la H.C.L nr. 283/09.11.2015, republicată în baza H.C.L. nr. 333/24.11.2021 privind aprobarea indexării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022;

§Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6), lit. a), art. 317, art. 332-334 și art. 338 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

    În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă închirierea prin licitaţie publică, până la data de 31.08.2028, a terenului în suprafaţă de 1709 m2 aparţinând domeniului public al Municipiului Târgovişte, în vederea construirii unei hale de producție pe o suprafață de 400 m2 și a unei parcări pe o suprafață de 1309 m2, bun imobil având următoarele date de identificare:

·Elemente de identificare: Municipiul Târgoviște, strada Calea Ialomiței, nr. 3A, cvartal 145, parcela 5/3;

· Valoare de inventar: 124.757.

Art. 2 Se aprobă documentaţia de atribuire (fişa de date a procedurii, caiet de sarcini, contract de închiriere – cadru, formulare și modele de documente) conform anexelor.

Art. 3 Prin Dispoziția Primarului se va constitui comisia de evaluare, din componenţa căreia vor face parte și următorii consilieri:

1. Alexandru Bugyi

2. Dan-Alexandru Tică

3. Dan-Iulian Mărgărit

Art. 4 Preţul de început al licitaţiei este de:

-   25 lei/m2/lună - pentru hala de producție (prestări servicii);

-     4 lei/m2/lună, la care se adaugă T.V.A. - pentru parcare.

Art. 5 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, Direcția Urbanism, comisia ce va fi constituită şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.

 

                                                                   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                            SECRETARUL GENERAL

                                                                                AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

                 jr. Cătălin Rădulescu                                     jr. Chiru-Cătălin Cristea

                  

 

 

Nr.   90

Tgv. 28.02.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu