HOTĂRÂRE
privind prelungirea efectelor H.C.L. nr. 366/16.12.2021 de aprobare la nivelul Municipiului
Târgoviște a cuantumului taxei de habitat cu destinație specială
de salubrizare pentru anul 2022 și H.C.L. nr. 9/27.01.2022 de completare a
HCL nr. 366/16.12.2021 privind aprobarea la nivelul Municipiului
Târgoviște a cuantumului taxei de habitat cu destinație specială
de salubrizare pentru anul 2022
Consiliul Local Municipal
Târgoviște, întrunit în şedință ordinară astăzi,
21.12.2022, având
în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 42184/14.12.2022 întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
42185/14.12.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
art.121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României,
modificată și completată prin Legea de revizuire a
Constituției României nr. 429/2003;
§ Prevederile
art. 5 alin. (7) litera i), art. 9 alin. (10) litera v) din Statutul
Asociaţiei cu modificările si completările ulterioare;
§ Prevederile
art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1) litera k1), art. 8 alin. (2),
art. 25 litera a) din Legea serviciului de salubrizare a
localităților nr.101/2006 republicată, cu modificările
și completările ulterioare;
§ Prevederile
art. 484 și art. 485 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
Hotărârii A.D.I „Management
Integrat al Deşeurilor în Judeţul Dâmboviţa”
nr. 390/21.11.2022 privind stabilirea și aprobarea cuantumului taxei de
habitat pentru anul 2023, în cunatumul
stabilit pentru anul 2022, până la aprobarea noilor taxe de salubrizare,
conform O.U.G nr. 133/29.09.2022;
§ Prevederile
Hotărârii A.D.I. „Management
Integrat al Deşeurilor în Judeţul Dâmboviţa ”
nr. 349 /22.11.2021., privind
Metodologia de instituire și colectare a taxei de habitat la nivel
județean, cu destinație specială de salubrizare;
§ Prevederile
Actului constitutiv și ale Statutului Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în Județul
Dâmbovița”, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
art. I pct. 7 lit. k1) din O.U.G nr. 133/2022 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, precum şi a Legii
serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
§ Prevederile H.C.L. nr. 110/2010 referitoare la mandatarea
Asociatiei de dezvoltare intercomunitară « Reabilitarea colectarii,
transportului, depozitarii, prelucrarii deseurilor solide in Judetul
Dambovita » pentru stabilirea taxei de habitat cu destinatie speciala de
salubrizare;
§ Prevederile H.C.L. nr. 366/16.12.2021 privind aprobarea la nivelul Municipiului
Târgoviște a cuantumului taxei de habitat cu destinație specială
de salubrizare pentru anul 2022;
§ Prevederile H.C.L.
nr. 9/27.01.2022 privind completarea HCL nr. 366/16.12.2021 privind aprobarea
la nivelul Municipiului Târgoviște a cuantumului taxei de habitat cu
destinație specială de salubrizare pentru anul 2022;
§ Avizul
comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviște;
§ Prevederile
art.129 alin (2) lit b) și alin. (4) lit. c) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit.
c) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Începând cu 01.01.2023, H.C.L. nr. 366/16.12.2021 de aprobare la nivelul Municipiului Târgoviște
a cuantumului taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare
pentru anul 2022 și H.C.L. nr. 9/27.01.2022 de completare a HCL nr.
366/16.12.2021 privind aprobarea la nivelul Municipiului Târgoviște a
cuantumului taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare
pentru anul 2022 îşi prelungesc valabilitatea până la aprobarea noilor taxe de
salubrizare conform O.U.G nr. 133/2022.
Art. 2 Orice dispoziţie
contrară prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 3 Prezenta hotărâre va
fi adusă la îndeplinire de Primarul Municipiului Targoviște, Aparatul
de Specialitate al Primarului și Direcţiile subordonate Consiliului
Local Municipal Târgovişte.
Art.
4 Prezenta hotărâre se
comunică, în termenul prevăzut de lege, prin intermediul Secretarului General al
Municipiului Târgoviște, Instituției Prefectului - Județul
Dâmbovița, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară și se
aduce la cunoștință publică prin publicare pe pagina de
internet, la adresa www.pmtgv.ro .
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
451
Tgv. 21.12.2022
cons. Mariana-Luminița Ungureanu