HOTĂRÂRE
privind
aprobarea contribuției lunare și stabilirea standardelor minime
de
cost în cadrul Centrelor aparținând Direcţiei
de Asistenţă Socială, pentru anul 2023
Consiliul
Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
21.12.2022, având în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub nr.
42182/14.12.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat
sub nr. 42183/14.12.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136
alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
art. 60, 61, 74 - 78, 83, 90 şi 102 din Legea
asistentei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială
a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificarile si completarile
ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi
combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile
H.G. nr. 903/2014 privind stabilirea nivelului minim
al alocaţiei zilnice de hrană pentru
consumurile colective din instituţiile şi unităţile
publice şi private de asistenţă
socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi
persoanelor vârstnice;
§ Prevederile
H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului
serviciilor sociale, precum şi a
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile
sociale;
§ Prevederile
Ordinului nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile
sociale de zi destinate copiilor;
§ Prevederile Ordinului nr. 28/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru
acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii şi
combaterii violenţei domestice;
§ Prevederile
Ordinului 29/2019 pentru aprobarea standardelor
minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor
vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au
părăsit sistemul de protecţie a
copilului şi altor categorii de persoane adulte
aflate în dificultate, precum şi a serviciilor
acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale;
§ Prevederile
Ordinului 491/2003 pentru aprobarea Grilei de
evaluare medico-socială a persoanelor care se
internează în unităţi de asistenţă medico-sociale;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgovişte ;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d)
și alin. (7) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019,
cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a)
din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE
:
Art.
1 Începând cu
01.01.2023, în cadrul Adăpostului de noapte „Speranța” se stabilește
o contribuţie zilnică de întreţinere de 1 leu. Valoarea
standardului/an/beneficiar este de 21.797 lei.
Art. 2 Începând
cu 01.01.2023, în cadrul Cantinei de ajutor social valoarea
standardului/an/beneficiar este de 9419 lei.
Art. 3
Începând cu 01.01.2023, în cadrul Centrului rezidențial de asistență
și reintegrare/reintegrare socială pentru persoane fără
adăpost „Sfânta Maria” se stabileste costul
mediu lunar de întreţinere în cuantum de 4.407
lei, cu o contribuţie lunară de 60% din
valoarea veniturilor personale lunare, pentru persoanele vârstnice și
pentru persoanele care realizează venituri și scutirea de la plata
contribuției lunare de întreținere a persoanelor fără
venituri. Beneficiarii victime ale violenței în familie sunt scutiți
de la plata contribuției de întreținere pentru o perioada de 14 zile
de la admitere. Valoarea standardului/an/beneficiar este de 52.885 lei.
Art. 4 (1) Începând cu 01.01.2023, în cadrul
Căminului pentru persoane vârstnice „Sfânta Elena” se stabileste costul
mediu lunar de întreţinere în cuantum de 6.928 lei, cu o
contribuţie lunară de 60% din
valoarea veniturilor personale lunare ale asistatului. Valoarea standardului/an/beneficiar este de 83.137 lei, după cum urmează:
· 84.488
pentru persoanele vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă
IA, IB și IC;
· 57.850
pentru persoanele vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă
IIA, IIB și IIC;
· 43.594
pentru persoanele vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă
IIIA, IIIB și IIIC;
(2)
Dacă persoana îngrijită în cămin sau susţinătorii
legali ai acesteia nu au venituri, cheltuielile lunare de întreţinere
ale persoanei îngrijite se suportă din bugetul Consiliului Local al
Municipiului Târgovişte pe baza unei
aprobări prealabile.
Art. 5 Începând
cu 01.01.2023, în cadrul Centrului de zi pentru copii cu dizabilităţi
nu se datorează contribuţie lunară de întreţinere. Valoarea standardului/an/beneficiar este
de 22.607 lei.
Art. 6
Începând cu 01.01.2023,
în cadrul Centrului de zi pentru copii cu autism şi
sindrom down nu se datorează contribuţie
lunară de întreţinere. Valoarea
standardului/an/beneficiar este de 23.071 lei.
Art. 7
Începând cu 01.01.2023, în cadrul Centrului de zi Arlechino
nu se datorează contribuţie lunară de întreţinere. Valoarea standardului/an/beneficiar este
de 22.581 lei.
Art. 8 Începând
cu 01.01.2023, în cadrul Clubului de pensionari nr. 1 nu se datorează contribuţie lunară de întreţinere.
Valoarea standardului/an/beneficiar este de 8.457 lei.
Art. 9 (1)
Începând cu 01.01.2023, în cadrul Biroului de îngrijire la domiciliu pentru
persoane vârstnice se stabileste standardul minim de
cost pe an după cum urmează:
· Servicii de îngrijire la domiciliu, destinate
persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenţă
IA, IB și IC, potrivit grilei naţionale de
evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice: 37.440 lei/an/beneficiar;
· Servicii de îngrijire la domiciliu, destinate
persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenta IIA, IIB și IIC,
potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice: 28.080 lei/an/beneficiar;
· Servicii de îngrijire la domiciliu, destinate
persoanelor vârstnice, încadrate în gradele de dependenta IIIA, IIIB și
IIIC, potrivit grilei naţionale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice: 18.720 lei/an/beneficiar.
(2)
Nivelul contribuţiei lunare datorate de fiecare
beneficiar este prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 10 Sumele încasate cu titlul de contribuţie
lunară de întreţinere constituie venituri la bugetul local şi
vor fi evidenţiate în contabilitatea Direcţiei de Asistenţă
Socială, pe conturi analitice distincte.
Art. 11 Orice
alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează
aplicabilitatea.
Art. 12 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
obligă Direcţia de Asistență Socială, Direcția
Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
448
Tgv. 21.12.2022
Redactat 2 ex.
cons. Diana Ion