HOTĂRÂRE
privind constituirea
dreptului de folosinţă cu titlu gratuit în
favoarea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, asupra unui teren
proprietate privată a Municipiului Târgovişte
în suprafaţă de 718 m2 situat în
Municipiul Târgovişte, strada Justiției, nr. 6
Consiliul
Local al Municipiului Târgovişte, întrunit în ședință
ordinară, astăzi, 28.11.2022, având în vedere:
§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr.
38027/11.11.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8)
lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
38028/11.11.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
art. 866 şi 874 alin. (1) din Codul Civil,
republicat;
§ Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr.
239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri
imobile aflate în folosinţa unităţilor
de cult, cu modificările și completările ulterioare;
§ Adresa nr.
35566/25.10.2022 a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local al Municipiului Târgovişte;
§
Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a), art. 108 lit. d), art.
297 alin. (1) lit. d) şi art. 362 alin. (2) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul
art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat
cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1 lit. a)
din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se constituie dreptul de folosinţă
cu titlu gratuit în favoarea Bisericii
„Sfântul Ioan Botezătorul”, asupra unei suprafețe
de teren proprietate privată a Municipiului Târgovişte,
cu următoarele date de identificare:
·
Teren Strada Justiției,
nr. 6;
·
Categoria de folosinţă Cc -
curţi construcţii,
vecinătăţi: Nord - Strada Justiției nr. cadastral 83825, Est - proprietate particulară, Sud
- proprietate particulară,
Vest - proprietate particulară;
·
suprafaţa = 718 mp;
· valoare
de inventar = 323.908 lei.
Art. 2 Bunul imobil se transmite Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” pe perioada existenţei
construcției, dar nu mai mult de 49 de ani.
Art. 3 Procedura de
predare-primire a bunului se va efectua în termen de 15 zile de la adoptarea
prezentei hotărâri prin contract
de comodat care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.
4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri
se obligă Direcția
Economică - Compartimentul Evidenţă Patrimoniu şi pentru
comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
prof. Monica-Cezarina
Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
427
Tgv. 28.11.2022
Redactat 3 ex.
cons.
Mariana-Luminița Ungureanu