HOTĂRÂRE

   privind aprobarea impozitelor pentru mijloacele de transport marfă

cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone și pentru autovehiculele articulate sau trenuri rutiere de transport marfă

cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone,

începând cu anul 2023

 

Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.11.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 37259/7.11.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 37260/7.11.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile art. 470 alin. (5) și alin. (6), art. 472 alin. (2), art. 484, 486, 489, 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. c) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Începând cu anul 2023, nivelurile impozitelor pentru mijloacele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone și pentru autovehiculele articulate sau trenuri rutiere de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone se indexează cu rata de schimb a monedei euro, în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2022, respectiv 1 euro = 4,9490 lei.

Art. 2 Noile niveluri ale impozitelor, aşa cum rezultă din aplicarea indexării, sunt prevăzute în anexele 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Pentru plata cu anticipație, până la data de 31.03.2023, a impozitului pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili, se acordă o bonificație de 10%. 

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarari se obligă Direcția Economică - Serviciul Stabilire, Constatare, Încasare Impozite şi Taxe Locale şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.                                             

 

       CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

  PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   SECRETARUL GENERAL

                                                                             AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE            

  prof. Monica-Cezarina Ilie                                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

     Nr.   424

     Tgv. 28.11.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Mariana-Luminița Ungureanu