HOTĂRÂRE
privind
aprobarea depunerii proiectului
„Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la
rețelele de alimentare cu apă și de canalizare existente” în
vederea obținerii de finanțare prin Planul Național de Redresare
și Reziliență, Componenta
C1 - Managementul apei, Investiția
3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la
rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente
Consiliul Local
Municipal Târgovişte, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 21.11.2022, având în vedere:
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 38980/17.11.2022, întocmit
în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul
administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§
Prevederile
Ordinului nr. 2.605/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiții de
accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare
și reziliență, Componenta C1 - Managementul apei,
Investiția 3. Sprijinirea conectării populației cu venituri mici
la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente;
§
Prevederile
OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și
financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin
Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național
de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de
fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de
redresare și reziliență, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 178/2022, cu completările
ulterioare, precum și ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 209/2022;
§ Prevederile
art. 5 alin. (1), art. 14 alin. (1) – alin. (5), art. 20 alin. (1) lit. (j),
art. 23, art. 44, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 a finanțelor
publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile
art. 5 din OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de
dezvoltare locală, cu modificările și completările aduse de
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea
și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor
măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri
publice;
§
Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (4) lit. d) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.
139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă depunerea
proiectului „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la
rețelele de alimentare cu apă și de canalizare existente” în
vederea obținerii de finanțare prin Planul Național de Redresare
și Reziliență, Componenta
C1 - Managementul apei, Investiția 3. Sprijinirea
conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare
cu apă și canalizare existente de către Municipiul
Târgoviște, județul Dâmbovița, în calitate de Partener.
Art. 2
Se aprobă participarea în cadrul Programului de finanțare a 38 gospodării din Municipiul
Târgoviște, județul Dâmbovița în calitate de beneficiari
eligibili conform prevederilor Ghidului
specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului
național de redresare și reziliență, Componenta C1 -
Managementul apei, Investiția 3. Sprijinirea conectării
populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă
și canalizare existente.
Art. 3 Se aprobă valoarea
eligibilă a proiectului „Sprijinirea conectării populației
cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și de
canalizare existente”,
corespunzătoare celor 38 gospodării din Municipiul Târgoviște, județul
Dâmbovița participante la Programul de finanțare
în calitate de beneficiari finali, în cuantum de 72.200 euro, fără
TVA (38 gospodării x 1.900 euro/gospodărie), respectiv 355.187,9 lei
fără TVA (Cursul valutar utilizat este cursul InforEuro
aferent lunii mai 2021 de 1 euro = 4,9195 lei, valabil la 31.05.2021, conform
prevederilor Ghidului specific).
Art. 4
Se împuternicește Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian
Stan, să semneze toate actele
necesare depunerii proiectului în numele Municipiului Târgoviște, în calitate
de Partener.
Art. 5
Cu aducerea la
îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Compania de Apă
Târgoviște- Dâmbovița S.A. și pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU
LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
prof.
Monica-Cezarina Ilie
jr. Chiru-Cătălin
Cristea
Nr. 411
Tgv.
21.11.2022
cons. Diana Ion