HOTĂRÂRE
privind aprobarea Notei conceptuale și
a Temei de proiectare
pentru obiectivul de
investiții „Amplasare containere modulare pentru înființare centru de zi
pentru consiliere și
sprijin
pentru părinți și copii”
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință
ordinară, astăzi, 28.10.2022, având în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 35008/20.10.2022, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 35009/20.10.2022, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile
art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale,
cu modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile
Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și
completările ulterioare;
§
Prevederile
H.G. nr. 867/2015 pentru
aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi
a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul-cadru al documentaţiilor
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor
de investiţii finanţate
din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului nr. 289/2006 pentru aprobarea
Standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi
şi copii şi a
ghidului metodologic de implementare a acestor standarde;
§ Prevederile Ordinului
nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile
sociale de zi destinate copiilor;
§ Prevederile H.C.L. nr.
39/30.01.2014 privind transmiterea în administrarea Direcției de
Asistență Socială a unui teren în suprafață de 846 mp,
situat în Municipiul Târgoviște, strada Ialomiței, cvartal 89,
parcela 9, nr.28A în vederea depunerii unui proiect în cadrul apelului
de propuneri de proiecte „Sinergii pentru viitor-Copii în situații de
risc”- RO 10 „Copii și tineri în situații de risc și Initiative locale și regionale pentru reducerea
inegalităților naționale și promovarea incluziunii
sociale”;
§ Prevederile
H.C.L. nr. 157/26.04.2018 privind modificarea şi
completarea inventarului bunurilor care aparţin
domeniului public al municipiului Târgovişte;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare,
adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii „Amplasare containere modulare pentru înființare
centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și
copii”,
conform anexei nr. 1
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii
„Amplasare containere modulare pentru înființare
centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și
copii”,
conform anexei nr. 2
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Finanțarea
obiectivului de investiții se va realiza prin Planul National de Redresare și Reziliență și
bugetul local.
Art. 4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția
de Asistență Socială, Direcţia
Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin
Rădulescu jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
392
Tgv. 28.10.2022
Redactat 2 ex.
cons. Mariana-Luminița Ungureanu