HOTĂRÂRE
privind includerea în evidența
patrimonială a Municipiului Târgoviște
a obiectivului
de investiții
„Realizare bază sportivă la Colegiul Național Constantin Carabella
din Târgovişte,
Judeţul Dâmboviţa”
Consiliul Local Municipal Târgoviște,
întrunit în ședință ordinară,
astăzi, 16.12.2021, având în vedere:
§ Referatul de
aprobare înregistrat sub nr. 45926/8.12.2021, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 45927/8.12.2021, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile art. 112 alin. (1) și (2) din Legea educaţiei naţionale
nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii
instituţiilor publice,
Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a
acestuia, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 15/5.2.2021;
§ Prevederile HCL nr.
428/31.10.2017 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Realizare bază sportivă la Colegiul Naţional Constantin
Carabella din Târgovişte, judetul Dâmboviţa”, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Avizul comisiilor de specialitate din
cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 108 lit. a), art. 129 alin. (2)
lit. c) și art. 286 alin.
(4) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr.
57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit.
g) coroborat cu dispozițiile
art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.
1.
Se aprobă înregistrarea
în evidența patrimonială a Municipiului Târgovişte a obiectivul de investiții „Realizare bază sportivă
la Colegiul Național
Constantin Carabella din Târgovişte, Judeţul
Dâmboviţa” în valoare
totală de 3.154.686,77 lei, după cum
urmează:
a. Includerea în domeniul
public al Municipiului Târgovişte
a bunurilor cu datele de identificare prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, în valoare de 2.913.940,55 lei.
b. Includerea în domeniul privat al Municipiului Târgovişte, a dotărilor în valoare de 208.735,22 lei
prevăzute în lista de dotări anexată și a echipamentelor tehnologice în valoare totală de 32.011 lei
reprezentând valoarea centralelor termice cu instalațiile specifice.
Art. 2.
Bunurile care au făcut obiectul investiției „Realizare bază sportivă la Colegiul Național Constantin Carabella
din Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa”, se transmit pe bază de proces-verbal
în administrarea Colegiului Național Constantin Carabella.
Art. 3. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public și privat al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.
Art. 4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului şi pentru comunicare, Secretarul General Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL
GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec.
Alexandru Bugyi jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 377
Tgv. 16.12.2021
cons. Diana Ion