HOTĂRÂRE
privind aprobarea
participării Municipiului Târgoviște în cadrul proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, de
aprobare a notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de
proiect, precum și de aprobare a acordului de parteneriat, a protocolului
de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale
și a anexei privind descrierea sumară a investiției
propusă a fi realizată prin proiect
Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință extraordinară cu covocare de îndată,
astăzi 14.10.2022, având în vedere:
§ Referatul
de aprobare înregistrat sub nr. 34200/13.10.2022, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
34201/13.10.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului 2615/2022 pentru
modificarea şi completarea Ghidului specific - Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente
Planului naţional de redresare şi rezilienţă în
cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local,
aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr.
999/2022;
§ Planul Național
de Redresare și Reziliență,
Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții
I.1.1–Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția
de vehicule nepoluante);
§ Prevederile
HCL nr. 186/09.05.2022 privind aprobarea
participării Municipiului Târgoviște în cadrul proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, de
aprobare a notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de
proiect, precum și de aprobare a acordului de parteneriat, a protocolului
de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice
ocazionale și a anexei privind descrierea sumară a investiției
propusă a fi realizată prin proiect;
§ Prevederile H.C.L. nr. 341/28.09.2022 pentru modificarea HCL nr.
186/09.05.2022 privind aprobarea participării Municipiului Târgoviște
în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei
urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze
ecologice – etapa I”, de aprobare a notei de fundamentare a investiției, a
cheltuielilor legate de proiect, precum și de aprobare a acordului de
parteneriat, a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei
achiziții publice ocazionale și a anexei privind descrierea
sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect;
§ Avizul comisiilor de specialitate
din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
§ Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. 4 lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu
dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă participarea Municipiului Târgoviște ca partener în cadrul proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, în
vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de
Redresare și Reziliență al României, Componenta C10 – Fondul
local, Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule
destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante).
Art. 2 Se aprobă Nota de fundamentare a investiției
privind proiectul „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, conform anexei 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Se aprobă Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între
Municipiul Târgoviște – în calitate de lider de parteneriat (partener 1) și
Comuna Șotânga (partener 2), în vederea realizării în comun a
proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, conform anexei 2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 Se aprobă Protocolul
de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice
ocazionale, ce va fi încheiat între liderul de parteneriat - Municipiul Târgoviște
și Comuna Șotânga, în vederea realizării în comun a achiziției
de mijloace de transport public – autobuze electrice, stații de
reîncărcare a autobuzelor electrice în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la
nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de
autobuze ecologice – etapa II”, conform anexei 3 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5 Se aprobă
Descrierea sumară a investiției privind proiectul „Modernizarea
transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște
prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, conform anexei
4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 (1) Se aprobă
valoarea totală a proiectului „Modernizarea transportului public la
nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de
autobuze ecologice – etapa II”,
după cum urmează:
·
47.848.644,00 lei fără TVA/ 56.939.886,36 lei TVA inclus
·
9.720.000 euro fără TVA/ 11.566.800 lei TVA inclus
(2) Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile de 9.091.242,36 lei pentru proiectul „Modernizarea transportului public la
nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de
autobuze ecologice – etapa II”,
va fi asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de
reforme și/sau investiții pentru Componenta 10 – Fondul Local –
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației,
în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 7 Municipiul Târgoviște aprobă contribuţia la valoarea cheltuielilor totale eligibile ale
proiectului „Modernizarea
transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște
prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, în cuantum 56,960,561.70 lei
fără TVA (echivalentul a 11,571,000.00 euro la cursul infoeuro
luna mai 2021 – 1 euro = 4,9227 lei),
conform Acordului de parteneriat.
Art. 8 Sumele reprezentând cheltuieli
neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa II”, pentru implementarea proiectului în condiții
optime, se vor asigura din bugetul local, proporțional cu contribuția
Municipiului Târgoviște
la valoarea cheltuielilor eligibile în acord cu specificațiile stabilite
în cadrul Acordului de parteneriat. Aprobarea cheltuielilor neeligibile ce pot
apărea pe durata de implementare va face obiectul unei Hotărâri de Consiliu Local emisă ulterior.
Art. 9 Se împuternicește domnul
Daniel-Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște reprezentant legal
al Municipiului Târgoviște,
să semneze Acordul de parteneriat și Protocolul de asociere privind
realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale ce vor fi încheiate între Municipiul Târgoviște și partenerii descriși în cadrul
art. 3.
Art. 10 Acordul de parteneriat și
Protocolul de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale intră în vigoare la data semnării de către părți
și vor avea valabilitatea până la finalizarea tuturor obligațiilor
contractuale din contractul de finanțare.
Art. 11 Sursele de finanțare ale proiectului sunt
Planul Național de redresare și reziliență, Componenta
C10 – Fondul Local-Obiectul de investiții I.1.1 – Înnoirea parcului de
vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)
și bugetul local.
Art. 12 Cu aducerea la îndeplinire a
prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția
Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru
comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE
DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin
Rădulescu jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
372
Tgv. 14.10.2022
Redactat 2 ex.
cons. Mariana-Luminița Ungureanu