HOTÃRÂRE
privind
modificarea H.C.L. nr.
126/30.04.2020 referitoare la aprobarea
demarãrii procedurilor de contractare a unui împrumut rambursabil în vederea finanțãrii
contribuției proprii ce revine
Municipiului Târgoviște,
conform contractului de finanțare
nr. 5042/2019 încheiat cu Ministerul Lucrãrilor
Publice, Dezvoltãrii și Administrației, pentru realizarea proiectului „Eficientizarea energeticã prin reabilitarea și consolidarea clãdirilor rezidențiale din Municipiul Târgoviște – Pachet 1.1”
– cod proiect 120446
Consiliul
Local Municipal Târgoviște întrunit în ºedinþã extraordinarã, astãzi, 10.02.2022,
având în vedere:
§
Referatul de aprobare
înregistrat sub nr.
3256/28.01.2022, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin.
(8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 3257/28.01.2022, întocmit
în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanþele publice locale, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§ Prevederile Contractului de finanțare nr. 5042/24.12.2019 încheiat de Municipiul Târgoviște cu Ministerul Lucrãrilor Publice, Dezvoltãrii și Administrației pentru realizarea proiectului „Eficientizarea energeticã prin reabilitarea și consolidarea clãdirilor rezidențiale din Municipiul Târgoviște – Pachet 1.1” –
cod proiect 120446;
§ Prevederile
H.C.L. nr. 126/30.04.2020 privind
aprobarea demarãrii procedurilor de contractare a unui împrumut rambursabil
în vederea finanțãrii contribuției
proprii ce
revine Municipiului Târgoviște, conform contractului
de finanțare nr.
5042/2019 încheiat cu Ministerul
Lucrãrilor Publice, Dezvoltãrii și Administrației, pentru realizarea proiectului „Eficientizarea energeticã prin reabilitarea și consolidarea clãdirilor rezidențiale din Municipiul Târgoviște – Pachet 1.1” – cod proiect 120446,
cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art.
129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
În temeiul art. 139
alin. (3) lit. b) coroborat cu dispozițiile
art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificãrile și completãrile ulterioare, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1 Articolul 1 al H.C.L. nr.
126/30.04.2020 se modificã dupã
cum urmeazã:
„Se aprobã demararea
procedurilor de contractare
a unui împrumut rambursabil în vederea finanþãrii contribuþiei proprii ce revine
Municipiului Târgoviºte
conform Contractului de finanțare
nr. 5042/24.12.2019, încheiat
de Municipiul Târgoviºte cu
Ministerul Lucrãrilor Publice, Dezvoltãrii ºi Administraþiei pentru realizarea proiectului „Eficientizarea
energeticã prin reabilitarea ºi consolidarea clãdirilor rezidenþiale din Municipiul Târgoviºte – Pachet I.1”, Cod proiect 120446, în urmãtoarele condiþii:
- Valoarea finanþãrii
rambursabile: 2.635.000 lei;
- Perioada de tragere:
pânã la data de 31.07.2022;
- Perioada de
rambursare: 60 de luni începând cu luna ianuarie 2023.”
Art. 2 Orice alte prevederi contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcþia Economicã ºi pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cãtãlin
Rãdulescu jr. Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 32
Tgv.
10.02.2022
cons. Mariana-Luminița Ungureanu