HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de
analiză și acoperire a riscurilor
al Municipiului Târgoviște
Consiliul
Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi,
30.09.2021, având în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 32926/17.09.2021, întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de
specialitate înregistrat sub nr. 32927/17.09.2021, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile art. 6 din Metodologia de elaborare a
Planului de analiză și acoperire a riscurilor,
aprobată prin Ordinul nr. 132/2007 pentru aprobarea Metodologiei
de elaborare a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi
a Structurii-cadru a Planului de analiză şi acoperire a riscurilor;
§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind
apărarea împotriva incendiilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecţia
civilă,
republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului 1995/2005 pentru aprobarea Regulamentului
privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren;
§ Avizele comisiilor
de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit.
h) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
În
temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee)
și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE :
Art. 1 Se aprobă Planul de
analiză și acoperire a riscurilor al Municipiului Târgoviște,
conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Cu aducerea
la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Serviciul Voluntar
pentru Situații de Urgență, Comitetul Local pentru Situații
de Urgență al Municipiului Târgoviște şi pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL
GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Alexandru Bugyi jr. Chiru-Cătălin
Cristea
Nr. 282
Tgv. 30.09.2021
cons. Mariana-Luminița Ungureanu