HOTĂRÂRE
privind desemnarea
reprezentanţilor Consiliului Local Municipal Târgovişte în comisia de
aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 52/2000
Consiliul
Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă
ordinară, astăzi, 24.12.2020, având în vedere:
§
Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 40659/25.11.2020,
întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub
nr. 40660/25.11.2020, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Ordinul Prefectului Județului Dâmbovița, nr. 681/05.11.2020, privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a Consiliului Local al municipiului
Târgoviște, județul
Dâmbovița;
§ Prevederile H.C.L. 52/2000 privind
concesionarea directă a suprafeţei sau vânzarea fără
licitaţie publică a terenurilor cotă - parte indiviză,
societăţilor comerciale care deţin în proprietate spaţii cu
altă destinaţie decât cea de locuinţă în blocurile de locuinţe
din municipiul Târgovişte;
§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
§ Prevederile
art. 129 alin. (14) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările
și completările ulterioare;
În
temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee)
și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G.
nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se desemnează pentru a face parte din comisia de negociere a preţului pentru terenurile
cotă - parte indiviză, ce urmează a fi concesionate direct sau
vândute fără licitaţie societăţilor care deţin în proprietate spaţii cu
altă destinaţie decât cea de locuinţă, următorii
consilieri locali:
1. Monica Cezarina ILIE
2. Dan Alexandru TICĂ
Art. 2 Prin Dispoziţia
Primarului vor fi nominalizaţi
ceilalţi reprezentanţi
în comisia de
aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 52/2000.
Art. 3 Prezenta
hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcţia Urbanism-Serviciul
Cadastru, şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL
MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr.
Silvia-Elena Stanca
Nr. 282
Tgv.
24.12.2020
cons.
DAPL Mariana-Luminița Ungureanu