HOTĂRÂRE

privind aprobarea asigurării cheltuielilor de funcționare ulterioară și de păstrare a destinației sociale a Centrului Multifuncțional „Sfânta Maria”, pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la data semnării procesului verbal de recepție

la terminarea lucrărilor de investiții, pentru proiectul

„Dotare Centru Multifuncțional Sfânta Maria” în vederea accesării fondurilor asigurate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale  

 

        Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în sedință extraordinară cu convocare de îndată, astăzi, 11.07.2023, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 22653/10.07.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 22654/10.07.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului nr. 2765/2012 privind aprobarea Metodologiei de înregistrare şi evaluare a solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi de decontare a finanţării, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare;

§  Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

        În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă asigurarea cheltuielilor de funcționare ulterioară și de păstrare a destinației sociale a Centrului Multifuncțional „Sfânta Maria”, pe o perioadă de cel puțin 10 ani de la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de investiții, pentru proiectul „Dotare Centru Multifuncțional Sfânta Mariaîn vederea accesării fondurilor asigurate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului  în cuantum de 275.279,13 lei (inclusiv TVA), din care fonduri solicitate de la bugetul de stat prin bugetul M.M.S.S în cuantum de 247.751,22 lei (inclusiv TVA).

Art 3 Se aprobă contribuția proprie a Direcției de Asistență Socială Târgoviște în cuantum de 27.527,91 lei, reprezentând valoarea de 10 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Art 4 Se împuterniceste doamna Marcela IORDACHE, Director Executiv al Direcției de Asistență Sociață Târgoviște să semneze toate actele necesare în numele Direcției de Asistență Sociață Târgoviște.

Art. 5 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunostința publică prin publicare pe site-ul propriu al Direcției de Asistență Sociață Târgoviște. 

Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția de Asistență Socială și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.        

 

                                                                      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                    SECRETARUL GENERAL

                                                                                     AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

           jr. Cătălin Rădulescu                                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

     Nr.   279

     Tgv. 11.07.2023

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion