HOTĂRÂRE
privind aprobarea asigurării cheltuielilor de funcționare ulterioară și
de păstrare a destinației sociale a Centrului Integrat pentru Copii,
pe o perioadă de cel puțin 10 ani de
la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor
de investiții, pentru proiectul
„Dotare Centru Integrat pentru Copii” în vederea accesării
fondurilor asigurate de Ministerul Muncii și Solidarității
Sociale
Consiliul Local Municipal
Târgovişte, întrunit în sedință extraordinară cu convocare
de îndată, astăzi, 11.07.2023, având în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 22649/10.07.2023, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 22650/10.07.2023,
întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul
administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii
asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului nr.
2765/2012 privind aprobarea Metodologiei de înregistrare şi evaluare a
solicitărilor de finanţare a unor cheltuieli de investiţii
şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale
din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, precum şi de decontare a finanţării, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului nr.
29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate
pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit
sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane
adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate,
serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Avizele comisiilor de specialitate
din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d)
și alin. (7) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.
1 Se
aprobă asigurarea cheltuielilor
de funcționare ulterioară și de păstrare a destinației
sociale a Centrului Integrat pentru Copii, pe o perioadă de cel puțin
10 ani de la data
semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor
de investiții, pentru proiectul „Dotare Centru Integrat pentru Copii”
în vederea accesării fondurilor asigurate de Ministerul Muncii și
Solidarității Sociale.
Art. 2 Se aprobă valoarea totală a proiectului
în
cuantum de 248.013.85 lei (inclusiv
TVA), din care fonduri solicitate de la bugetul de stat prin bugetul
M.M.S.S în cuantum de 223.212,47 lei (inclusiv
TVA).
Art 3 Se aprobă contribuția proprie a Direcției
de Asistență Socială Târgoviște în cuantum de
24.801,38 lei, reprezentând valoarea de 10 % din valoarea
eligibilă a proiectului.
Art 4 Se împuterniceste doamna Marcela IORDACHE, Director
Executiv al Direcției de Asistență Sociață Târgoviște
să semneze toate actele necesare în numele Direcției de Asistență
Sociață Târgoviște.
Art. 5
Prezenta hotărâre va fi adusă la cunostința publică prin
publicare pe site-ul propriu al Direcției de Asistență Sociață
Târgoviște.
Art. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri se obligă Direcția de Asistență Socială
și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin Rădulescu jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
277
Tgv. 11.07.2023
cons. Diana Ion