HOTĂRÂRE

pentru modificarea H.C.L. nr. 255/27.08.2021

privind aprobarea studiului de fezabilitate

și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții

„Extindere rețea de canalizare pe strada Valul Cetății din Municipiul Târgoviște”

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 31.01.2023, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 1776/18.01.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 1777/18.01.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ,  adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Devizul general actualizat la terminarea lucrărilor;

§  Prevederile H.C.L. nr. 255/27.08.2021 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Extindere rețea de canalizare pe strada Valul Cetății din Municipiul Târgoviște”;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. I Se aprobă modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investițiiExtindere rețea de canalizare pe strada Valul Cetății din Municipiul Târgoviște”, ca urmare a finalizării lucrărilor, după cum urmează:

 

Indicatorii tehnico - economici ai investitiei:

Valoare totală (INV), inclusiv TVA: 393.316,00 lei din care:

     - construcții montaj (C+M):         339.577,13 lei.

 

Capacități fizice realizate:

colector canalizare menajeră DN 250: 418 ml

cămine vizitare DN 800: 11 buc

cămine racord: 22 buc

 

Durata de realizare (luni): 9 luni.

 

Art. II Orice alte dispoziții contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. III Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică şi pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                         CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

  PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   SECRETARUL GENERAL

                                                                            AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,            

   Andrei – Eduard Tudora                                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

 

     Nr.   26

     Tgv. 31.01.2023

     Redactat 2 ex.

  cons. Mariana-Luminița Ungureanu