HOTĂRÂRE

privind schimbarea denumirii obiectivului de investiții

„Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș” în „Construire Creșa Spiriduș, Târgovişte, strada George Cair” și aprobarea indicatorilor tehnico-economici

ai investiției

 

         Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 26.11.2020, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 40014/19.11.2020, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 40015/19.11.2020 întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 250/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice ;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 178/29.07.2016 privind transmiterea către Direcția de Asistență Socială a dreptului de administrare asupra unei cote-părţi din terenul şi clădirea Grădiniţei nr. 15,  str. George Cair, nr. 10, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 251/27.07.2018 privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”;

§ Devizul general de lucrări;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;

   În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă schimbarea denumirii obiectivului de investiții aprobat prin H.C.L nr. 251/27.07.2018 din „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș” în „Construire Creșa Spiriduș Târgovişte, strada George Cair”.

Art. 2 Se aprobă modificarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, după cum urmează:

 

       Indicatori tehnici:

Ř    Suprafata teren: 1.674 mp;

Ř    Functiunea propusa: cresa;

Ř    Regim inaltime: P + 1E;

Ř    Inaltime maxima: 11 m;

Ř    Suprafata construita parter: 580 mp;

Ř    Suprafata construita etaj: 456 mp;

Ř    Suprafata desfasurata: 1.036 mp;

Ř    Suprafata alei pietonale: 132 mp;

Ř    Suprafata spatii verzi: 848 mp;

Ř    Suprafata loc joaca: 104 mp;

Ř    Procent ocupare teren (P.O.T.) – propus: 34,65 % 

Ř    Coeficient de utilizare al terenului (C.U.T.) –propus: 0,62.

Ř    Imprejmuire propusa: 132 ml.

 

Indicatori economici:

1. Valoarea totala (INV), inclusiv TVA : 4.576.809 lei ( 963.234,56 euro )

- C+M (constructii + montaj) inclusiv TVA : 3.823.936 lei ( 804.785,02 euro)

- Valoare Dotari si Active necorporale,  inclusiv TVA : 332.726 lei (70.025,47 euro)

 

2. Durata de realizare (luni): 36 luni

 

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din Bugetul Local și Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Art. 4 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția de Asistență Socială, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                                 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

        PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                       SECRETARUL GENERAL

                                                                            AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

         prof. univ. dr. Erich Agnes-Terezia                      jr. Silvia-Elena Stanca

       

                 

Nr.   248

Tgv. 26.11.2020

 Redactat 2 ex.

          cons. DAPL Diana Ion