HOTĂRÂRE
privind aprobarea Notei
conceptuale și a Temei de proiectare
pentru
obiectivul de investiții „Creșterea nivelului de independență
energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc
fotovoltaic”,
str. Calea Ialomiței, (N.C. 88109)
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință
ordinară, astăzi, 31.01.2023, având
în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 1801/18.01.2023, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
1802/18.01.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării
lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr.
10/1995 privind calitatea în construcţii,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările
ulterioare;
§
Prevederile
Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor,
expertizarea tehnică a execuţiei
lucrărilor şi a construcţiilor,
precum şi verificarea calităţii
lucrărilor executate, cu
modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile
H.G. nr. 525/1996 pentru
aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată, cu
modificările şi completările
ulterioare;
§ Prevederile H.G 907/2016 privind
etapele de elaborare şi conţinutul-cadru
al documentaţiilor tehnico-economice
aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
§
Normative
tehnice și STAS-uri incidente;
§ Avizele comisiilor
de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin.
(2) lit. b) și alin.
(4) lit. d) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr.
57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de
investiţii „Creșterea nivelului de independență energetică a
Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”, str. Calea Ialomiței,
(N.C. 88109), conform
anexei nr. 1 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.
2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii „Creșterea nivelului de independență
energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc
fotovoltaic” str. Calea Ialomiței,
(N.C. 88109), conform anexei nr. 2 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții
se va realiza din fonduri nerambursabile și din bugetul local.
Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri
se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia
Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
Andrei – Eduard Tudora jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
21
Tgv. 31.01.2023
Redactat 2 ex.
cons. Diana Ion