HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor
de intervenții
și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
investiții
„Renovarea
energetică a Blocului de locuințe –A4, sc. F,
str. Calea Domnească, nr. 226, din Municipiul Târgoviște, județul
Dâmbovița”
Consiliul Local Municipal
Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
28.04.2023, având în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub
nr. 13541/21.04.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136
alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr. 13542/21.04.2023, întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcţii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 742/2018 privind
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea
Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a
proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor;
§ Prevederile
H.G nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru
al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările
şi completările ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului nr. 444/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiţii de
accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare
şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte
PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, componenta 5 - Valul
renovării, axa 1 - Schema de granturi pentru eficienţă
energetică şi rezilienţă în clădiri rezidenţiale
multifamiliale, operaţiunea A.3 - Renovarea energetică moderată
sau aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, cu
modificările şi completările ulterioare;
§ Prevederile Ordinului nr. 2612/2022 pentru
modificarea şi completarea ghidurilor specifice - Condiţii de
accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare
şi rezilienţă - componenta 5 - Valul renovării;
§ Documentația de
Avizare a Lucrărilor de Intervenție;
§ Devizul general al
investiției;
§ Avizele comisiilor de specialitate
din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b)
și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se
aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de
intervenții pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a Blocului de locuințe – A4, sc. F, str. Calea Domnească, nr. 226, din Municipiul
Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 Se
aprobă indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivul de investiții „Renovarea
energetică a Blocului de locuințe – A4, sc. F, str. Calea Domnească, nr. 226, din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, după
cum urmează:
Date
tehnice
-regim de inaltime P+7E
-inaltimea cladirii 27 m
- anul construirii 1984
- suprafaţa construită 635,54 mp
- suprafaţa desfăşurată
2.496,62 mp
- inaltime medie a soclului 50 cm
- numar apartamente 28
Imobilul este încadrat în:
- Categoria de importanță “C” – normală conform
HG 766/1997 – Anexa 3.
Clasa de importanță
III – conform tabel 4.1. din Codul de Proiectare antiseismică a
structurilor, indicativ P100 -1 / 2013
Indicatori tehnici stabiliți prin proiect
-
Lucrari de reabilitare termica a elementelor de anvelopa a
cladirii
izolarea termica
fatadei-parte vitrata
izolarea termica a
fatadelor-parte opaca
termo-hidroizolarea
acoperisului tip terasa
inchiderea
balcoanelor si/sau a logiilor cu tamplarie termoizolanta, inclusiv izolarea
termica a parapetilor
izolarea termica a
zonei de acces in casa scarii, la tavane
- Realizarea lucrarilor de interventie in scopul realizarii
ventilarii naturale a spatiilor ocupate
-
Reabilitarea/modernizarea instalatiilor de iluminat in cladiri
inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent
din spatiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicata si
duarata mare de viata, aferente partilor comune ale blocului de locuinte
- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei
din surse regenerabile inclusiv achizitionarea acestora in scopul reducerii
consumurilor energetice din surse conventionale si a emisiilor de gaze cu efect
de sera
instalarea unor
sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile, panouri
solare electrice
-
Alte
tipuri de lucrari
repararea trotuarelor de protectie in scopul eliminarii
infiltratiilor la infrastructura blocului de locuinte
repararea acoperisului tip terasa,
inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul
terasei
demontarea instalatiilor si a
echipamentelor montate aparent pe fatadele/terasa blocului de locuinte, precum
si montarea/remontarea acestora dupa efectuarea lucrarilor de interventie
refacerea finisajelor interioare
aferente spatiilor comune din bloc (casa scarii)
refacerea finisajelor interioare in
zonele de interventie
lucrari de inlocuire a instalatiei de
paratraznet
Prin aplicarea tuturor acestor măsuri se obţin
următoarele reduceri ale consumurilor anuale:
Indicatori
de eficienta energetica |
Valoarea
la inceputul implementarii proiectului |
Valoarea
la finalul implementarii proiectului |
Consum anual specific de energie finala pentru incalzire
(kWh/mp.an) |
171,08 |
76,87 |
Consumul de energie primara
(kWh/mp.an) |
310,77 |
206,18 |
Consumul de energie primara utilizand surse conventionale
(kWh/mp.an) |
310,77 |
198,69 |
Consumul de energie primara utilizand surse regenerabile
(kWh/mp.an) |
0,00 |
7,49 |
Nivel anual estimat al gazelor cu efect de sera (echivalent
kgCO2/mp.an) |
66,38 |
43,23 |
1.
Indicatori fizici obținuți prin
implementarea soluțiilor stabilite prin proiect
reducere
a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (%) |
55,07 |
reducere
a consumului de energie primară (%) |
33,66 |
reducere
anuală estimată a gazelor cu efect de seră (%) |
34,87 |
apartamente
care beneficiază în mod direct de măsuri pentru adaptarea la
schimbările climatice (ex. valuri de căldură) (nr.) |
28 |
Indicatori fizici referitori la implementarea investiției
§ durata de execuţie a lucrărilor de intervenţie 12 luni
§ durata perioadei de garanţie a lucrărilor de intervenţie 3 ani
(ani
de la data recepţiei la terminarea lucrărilor)
2.
Indicatori economici stabiliți prin proiect, conform Devizului General
Valoare totala a lucrarilor de interventie-
2.924.227,53 lei (inclusiv TVA)
-2.457.334,06
lei (exclusiv TVA)
Valoare constructii-montaj (C+M) -2.488.715,90 lei (inclusiv TVA)
-2.091.357,90
lei (exclusiv TVA)
În toate etapele de proiectare și
în cele de execuție a lucrărilor se va respecta conceptul DNSH - „Do
No Significant Harm” (“A nu prejudicia în mod semnificativ”), astfel cum este
prevăzut la Articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind
instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, prin
crearea unui sistem de clasificare (sau „taxonomie”) pentru activitățile
economice durabile din punctul de vedere al mediului.
Art. 4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția
Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru
comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE
ŞEDINŢĂ, SECRETARUL
GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jurnalist Constantin Cozma jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
175
Tgv. 28.04.2023