HOTĂRÂRE
privind aprobarea situațiilor
financiare pentru anul 2020 ale
Consiliul
Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință
ordinară, astăzi, 23 aprilie 2021, având în vedere:
§
Raportul de
specialitate înregistrat sub nr. 13256/16.04.2021, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§
Prevederile Legii contabilităţii nr.
82/1991, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul
Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
§ Avizele
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
§ Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din Codul Administrativ
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020, cu modificările și
completările ulterioare;
În
temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG
nr. 57/2020, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 3 Cu aducerea
la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, societatea ECO-SAL 2005 S.A.
Târgovişte, Direcția Economică şi
pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin
Rădulescu
jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 133
Tgv.
23.04.2021
cons. DAPL Diana Ion