HOTĂRÂRE

privind modificarea organigramei, statului de funcţii

și regulamentului de organizare și funcționare

ale Teatrului Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște

 

          Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 31.01.2023, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrate sub nr. 2255/20.01.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 2256/20.01.2023, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 84/2022 privind modificarea art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare 

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte ;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

           În temeiul 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Începând cu 01.02.2023 se aprobă modificarea organigramei, statului de funcţii și regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște, conform anexelor 1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Teatrul Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

  PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                    SECRETARUL GENERAL

                                                                              AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,            

   Andrei – Eduard Tudora                                           jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

     Nr.   12

     Tgv. 31.01.2023

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion