HOTĂRÂRE
privind constituirea dreptului de folosinţă
cu titlu gratuit în favoarea Bisericii Creștine după Evanghelie -
Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, asupra unui
teren proprietate publică a Municipiului Târgovişte în
suprafaţă de 1310 m2 situat în Municipiul Târgovişte,
strada Constructorilor nr. 10
Consiliul Local al Municipiului Târgovişte,
întrunit în şedință ordinară, astăzi, 31.03.2021, având în vedere:
§
Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 10309/24.03.2021, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§Raportul de specialitate înregistrat
sub nr. 10310/24.03.2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136
alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile art.
866 şi 874 alin. (1) din Codul Civil, republicat;
§ Prevederile art.
8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor;
§ Adresa nr. 23516/06.07.2020 a Bisericii Creștine după Evanghelie
– Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local al Municipiului Târgovişte;
§
Prevederile art. 129, alin. (2), lit. c) și alin.
(6), lit. a), art. 297 alin. (1) lit. d) şi art. 349 din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se constituie
dreptul de folosinţă cu titlu gratuit în favoarea Bisericii Creștine după Evanghelie
– Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România,
asupra unui teren proprietate publică a Municipiului Târgovişte în
suprafaţă de 1310 m2 situat în Municipiul Târgovişte,
strada Constructorilor nr. 10, având următoarele date de identificare:
I. Denumire/adresă:
Teren strada Constructorilor nr. 10 (lot II), Municipiul Târgoviște;
II.Elemente de identificare: Categoria CC – curți
construcții; Vecini: Nord – număr cadastral 83415 (cimitir Central),
Est – Lotul I număr cadastral 86316 și număr cadastral 84960,
Sud – număr cadastral 83723, Vest – număr cadastral 78711; Suprafața:
1.310 m.p.; Carte funciară 86317, număr cadastral 86317;
III.Anul dobândirii : 2018;
IV.Valoarea de inventar: 112.122,17 lei.
Art. 2 Bunul imobil se transmite Bisericii Creștine după Evanghelie
– Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România în
vederea înfiinţării, organizării şi administrării unui
cimitir (construire capelă funerară și asigurare locuri de veci
pentru enoriașii celor cinci culte recunoscute de statul român care funcționează
cu biserici proprii în Municipiul Târgoviște), pe perioada existenţei
acestuia, dar nu mai mult de 49 de ani.
Art. 3 Procedura de predare-primire a bunului se va
efectua în termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri prin contract de comodat,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 H.C.L. nr. 156/26.04.2018 se modifică în mod corespunzător,
conform dispozițiilor prezentei.
Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgovişte, Direcția Economică - Compartimentul
Evidenţă Patrimoniu, Direcția de Salubritate şi
pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 116
Tgv. 31.03.2021
cons. DAPL Mariana-Luminița
Ungureanu