HOTĂRÂRE
pentru modificarea H.C.L. nr.
64/31.03.2016 privind stabilirea modalităţii de
executare a lucrărilor de reparaţii pe domeniul public şi privat
al municipiului Târgovişte
Consiliul
Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă
ordinară, astăzi, 31.03.2021, având în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 10501/25.03.2021, întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr. 10502/25.03.2021, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 3/2003 pentru
aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și
privat de interes local;
§
Prevederile O.G. nr. 71/2002 privind
organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a
domeniului public și privat de interes local cu modificările și
completările ulterioare;
§
Prevederile Legii serviciilor
comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
§
Prevederile Legii 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
§
Reglementarea tehnică ”Normativ
privind mixturile asfaltice executate la cald. Condiții tehnice de
proiectare, preparare și punere în operă a mixturilor asfaltice”.
Indicativ AND 605-2016, actualizat;
§
Prevederile H.C.L. nr. 64/31.03.2016
privind stabilirea modalităţii de executare a
lucrărilor de reparaţii pe domeniul public şi privat al
municipiului Târgovişte
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgovişte;
§ Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019. cu
modificările și completările ulterioare;
În
temeiul art. 139 alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă
următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1
Se modifică H.C.L. nr.
64/31.03.2016 privind stabilirea modalităţii de
executare a lucrărilor de reparaţii pe domeniul public şi privat
al municipiului Târgovişte în sensul înlocuirii celor 2 anexe ale sus-menționatei
hotărâri cu anexele 1 și 2 care fac
parte integrantă din prezenta.
Art.
2 Celelalte
prevederi ale H.C.L. nr. 64/31.03.2016 se aplică în mod corespunzător.
Art. 3 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul
Municipiului Târgoviște, Direcția de Administrare a Patrimoniului
Public și Privat, Direcția Urbanism și pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 112
Tgv. 31.03.2021
cons. DAPL Mariana-Luminița
Ungureanu