privind
conferirea titlului de „CETÃÞEAN DE ONOARE” al Municipiului Târgoviște
domnului colonel (r) Gheorghe ªerban
Consiliul Local Municipal Târgoviște,
întrunit în ședințã extrordinarã astãzi, 03.09.2019, având în vedere:
§ Propunerea
înregistratã cu nr. 29088/28.08.2019 de conferire a titlului de cetãțean
de onoare;
§ Prevederile art.
7 din Regulamentul de acordare a titlului de Cetãþean de onoare, a Diplomei de
excelenþã ºi de onoare sau de prieten al Municipiului Târgoviºte, aprobat prin
HCL nr. 125/25.05.2001;
§ Avizul comisiei
de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviºte
§ Prevederile art. 129, alin.
(13) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin.
(1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. unic. Se conferã
titlul de „CETÃÞEAN DE ONOARE” al
Municipiului Târgoviște domnului colonel (r) Gheorghe ªerban.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 349
Tgv. 03.09.2019
cons. Horaþiu Radu Maniþi
privind
conferirea titlului de „CETÃÞEAN DE ONOARE” al Municipiului Târgoviște
domnului prof. dr. Florin Mihail Filipoiu
Consiliul Local Municipal Târgoviște,
întrunit în ședințã extraordinarã astãzi, 03.09.2019,
având în vedere:
§ Propunerea
înregistratã cu nr. 29088/28.08.2019 de conferire a titlului de cetãțean
de onoare;
§ Prevederile art.
7 din Regulamentul de acordare a titlului de Cetãþean de onoare, a Diplomei de
excelenþã ºi de onoare sau de prieten al Municipiului Târgoviºte, aprobat prin
HCL nr. 125/25.05.2001;
§ Avizul comisiei
de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviºte
§ Prevederile art. 129, alin.
(13) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin.
(1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. unic. Se conferã titlul de „CETÃÞEAN
DE ONOARE” al Municipiului Târgoviște
domnului prof. dr. Florin Mihail Filipoiu.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 350
Tgv. 03.09.2019
cons. Horaþiu Radu Maniþi
ȘEDINȚÃ ORDINARÃ
26.09.2019
351. Hotãrâre pentru modificarea HCL nr. 72/26.02.2009 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe 51 sc.
A, din str. Lãzãricã Petrescu”
352. Hotãrâre pentru modificarea HCL nr. 84/26.02.2009 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe 50
sc. A, din str. Cãpitan Stãnicã Ilie”
353. Hotãrâre pentru
modificarea HCL nr. 140/26.03.2009 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe C4,
Bdul. Libertãþii
354. Hotãrâre pentru modificarea HCL nr. 148/26.03.2009 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe B3,
Bdul. Libertãþii”
355. Hotãrâre pentru
modificarea H.C.L. nr. 45/13.02.2017 privind aprobarea indicatorilor economici pentru dotarea cu
echipamente medicale ºi alte categorii de echipamente ºi dotãri independente
Cabinete Medicale ªcolare de Medicinã Dentarã
356. Hotãrâre pentru
modificarea H.C.L. nr. 265/28.07.2017 privind finanþarea
de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțeazã de la bugetul de
stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Localã, etapa a II–a,
pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare,
recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 2”
357. Hotãrâre pentru
modificarea H.C.L. nr. 22/30.01.2017 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Extindere, reabilitare
(consolidare, recompartimentare), modernizare ºi echipare Creºa nr. 2”
358. Hotãrâre pentru
modificarea H.C.L. nr. 370/27.09.2017 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere ºi realizare reþea de
distribuþie apã ºi retea de canalizare în Municipiul Târgoviºte - Priseaca – pe
strãzile Teilor, Prisecii, Plantelor, Pãdurii și Crângului”
359. Hotãrâre privind
aprobarea Documentației de avizare a lucrãrilor de intervenþii și a indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul ”
360. Hotãrâre privind
asocierea unitãþii administrativ-teritoriale Municipiul Târgoviºte, prin
Consiliul Local al Municipiului Târgoviºte, cu Judeþul Dâmboviþa, prin
Consiliul Judeþean Dâmboviþa, pentru realizarea în comun a investiþiei
„Modernizarea ºi reabilitarea drumului de centurã al Municipiului Târgoviºte” -
lotul 1
361. Hotãrâre privind modificarea Regulamentului privind
condițiile în care se realizeazã accesul pe proprietatea Municipiului
Târgoviște în scopul instalãrii, întreținerii, înlocuirii sau mutãrii
rețelelor de telecomunicații electronice sau elementelor de
infrastructurã necesare susținerii acestora, aprobat prin HCL nr. 180/2019
362. Hotãrâre privind
rectificarea bugetului de venituri ºi cheltuieli al Municipiului Târgoviºte pe
anul 2019
363. Hotãrâre privind aprobarea
Planului Urbanistic Zonal „Construire staþie de distribuþie carburanþi, totem
publicitar, împrejmuire parþialã teren”, Municipiul Târgoviște, Judeþul
Dâmboviþa, Tarla 17, P112/3, P112/4, beneficiar: ROM STAR S.R.L.
364. Hotãrâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuinþã
colectivã cu spaþii comeciale la parter”, Municipiul Târgoviște, Calea
Câmpulung nr. 92, Judeþul Dâmboviþa, beneficiari: Ion Liviu ºi Ion Camelia
Vihelmina
365. Hotãrâre pentru modificarea H.C.L. nr. 142/27.05.2015 privind
darea în folosinþã gratuitã cãtre Clubul Sportiv Târgoviºte, a unui teren,
proprietatea privatã a Municipiului Târgoviºte, în suprafaþã de 935 m2,
situat în str. Doctor Marinoiu, nr. 17
366. Hotãrâre privind constituirea
dreptului de administrare în favoarea Clubului Sportiv Municipal
Târgoviște asupra unor spații, proprietate publicã a municipiului
Târgoviște, situate în str. Calea Domneascã, nr. 216
367. Hotãrâre privind
modificarea inventarului bunurilor care aparþin domeniului public al
Municipiului Târgoviºte
368. Hotãrâre privind aprobarea Procesului Verbal nr. 5 din
data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã ºi repartizare a locuinþelor sociale
369. Hotãrâre privind aprobarea Procesului-Verbal nr. 5 din
data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã ºi repartizare a locuințelor cu
chirie pentru tineri prin A.N.L.
370. Hotãrâre privind aprobarea vânzãrii
unei locuințe ANL cãtre actualul chiriaș
371. Hotãrâre
privind modificarea organigramei, a statului de funcþii și a
regulamentului de organizare ale Direcþiei de Asistențã Socialã
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea HCL nr. 72/26.02.2009 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe 51
sc. A, din str. Lãzãricã Petrescu”
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019,
având în vedere:
§Referatul nr.
31197/13.09.2019 al Primarului Municipiului Târgoviște;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 31198/13.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcþii, republicatã,
cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile OUG nr. 18/2009 privind creºterea
performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§Prevederile Normei metodologice de aplicare a OUG nr. 18/2009 privind
creºterea performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr.
343/2017 pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea
Regulamentului de recepþie a lucrãrilor de construcþii ºi instalaþii aferente
acestora;
§Devizul general actualizat;
§Prevederile HCL nr. 72/26.02.2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe 51 sc. A, din str. Lãzãricã Petrescu”,
cuprinsi in completarea Listei de prioritati pe anul 2009, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviºte ;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee)
și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG
nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I. Se modificã art.
1 din HCL nr. 72/26.02.2009 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de
locuinþe 51 sc. A, din str. Lãzãricã Petrescu”, cu modificãrile și
completãrile ulterioare, dupã cum urmeazã:
„Art.1. (1) Se reactualizeazã indicatorii economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe
51 sc. A, din str. Lãzãricã Petrescu”,
astfel:
Valoarea investiției: 631.814,42 lei (exclusiv TVA)
Valoarea C+M: 503.735,70 lei (exclusiv TVA).
(2)
Se aprobã finanțarea integralã de la bugetul local a sumei de
277.058,70 lei (exclusiv TVA) din valoarea C+M actualizatã.
(3) Se aprobã decontarea lucrãrilor de remediere în valoare
de 67.416,33 lei (exclusiv TVA) de la bugetul local ºi garanþii de bunã
executare.”
Art. II Orice alte
prevederi contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. III. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se
obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul
Proiectelor, Direcția Economicã și pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviste.
CONTRASEMNEAZÃ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 351
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea HCL nr. 84/26.02.2009 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe 50
sc. A, din str. Cãpitan Stãnicã Ilie”
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019,
având în vedere:
§Referatul nr.
31195/13.09.2019 al Primarului Municipiului Târgoviște;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 31196/13.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcþii,
republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile OUG nr. 18/2009 privind creºterea
performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§Prevederile Normei metodologice de aplicare a OUG nr. 18/2009 privind
creºterea performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr.
343/2017 pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea
Regulamentului de recepþie a lucrãrilor de construcþii ºi instalaþii aferente
acestora;
§Devizul general actualizat;
§Prevederile HCL nr. 84/26.02.2009 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare termicã bloc de locuinþe 50
sc. A, din str. Cãpitan Stãnicã Ilie”, cuprinsi in completarea Listei de
prioritati pe anul 2009, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139, alin.
(1), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1),
lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I. Se modificã art.
1 din HCL nr. 84/26.02.2009 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare termicã bloc de
locuinþe 50 sc. A, din str. Cãpitan Stãnicã Ilie”, cu modificãrile și
completãrile ulterioare, dupã cum urmeazã:
„Art.1. (1) Se reactualizeazã indicatorii economici pentru obiectivul „Reabilitare
termicã bloc de locuinþe 50 sc. A, din str. Cãpitan Stãnicã Ilie”, astfel:
Valoarea investiției: 613.496,71 lei (exclusiv TVA)
Valoarea C+M: 478.801,02 lei (exclusiv TVA).
(2)
Se aprobã finanțarea integralã de la bugetul local a sumei de
276.654,02 lei (exclusiv TVA) din valoarea C+M actualizatã.
(3) Se aprobã decontarea lucrãrilor de remediere în valoare
de 71.720,70 lei (exclusiv TVA) de la bugetul local ºi garanþii de bunã
executare.”
Art. II Orice alte
prevederi contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. III. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se
obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul
Proiectelor, Direcția Economicã și pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviste.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 352
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea HCL nr. 140/26.03.2009 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe C4,
Bdul. Libertãþii”
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019,
având în vedere:
§Referatul nr.
31199/13.09.2019 al Primarului Municipiului Târgoviște;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 31200/13.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcþii,
republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile OUG nr. 18/2009 privind creºterea
performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§Prevederile Normei metodologice de aplicare a OUG nr. 18/2009 privind
creºterea performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr.
343/2017 pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea
Regulamentului de recepþie a lucrãrilor de construcþii ºi instalaþii aferente
acestora;
§Devizul general actualizat;
§Prevederile HCL nr. 140/26.03.2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe C4, Bdul. Libertãþii”, cuprinsi in
completarea Listei de prioritati pe anul 2009, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul
art. 139, alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și
art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I. Se modificã art.
1 din HCL nr. 140/26.03.2009 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de
locuinþe C4, Bdul. Libertãþii”, cu modificãrile și completãrile
ulterioare, dupã cum urmeazã:
„Art.1. (1) Se reactualizeazã indicatorii economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe
C4, Bdul. Libertãþii”, astfel:
Valoarea investiției: 848.631,12 lei (exclusiv TVA)
Valoarea C+M: 671.577,03 lei (exclusiv TVA).
(2)
Se aprobã finanțarea integralã de la bugetul local a sumei de
399.218,40 lei (exclusiv TVA) din valoarea C+M actualizatã.
(3) Se aprobã decontarea lucrãrilor de remediere în valoare
de 11.635,48 lei (exclusiv TVA) de la bugetul local ºi garanþii de bunã
executare.”
Art. II Orice alte prevederi
contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. III. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se
obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul
Proiectelor, Direcția Economicã și pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviste.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 353
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea HCL nr. 148/26.03.2009 privind
aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termicã bloc de locuinþe B3,
Bdul. Libertãþii”
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019,
având în vedere:
§Referatul nr.
31201/13.09.2019 al Primarului Municipiului Târgoviște;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 31202/13.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcþii,
republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile OUG nr. 18/2009 privind creºterea
performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§Prevederile Normei metodologice de aplicare a OUG nr. 18/2009 privind
creºterea performanþei energetice a blocurilor de locuinþe, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr.
343/2017 pentru modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea
Regulamentului de recepþie a lucrãrilor de construcþii ºi instalaþii aferente
acestora;
§Devizul general actualizat;
§Prevederile HCL nr. 148/26.03.2009
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul
,,Reabilitare termica bloc B 3, B-dul Libertatii”, cuprinsi in completarea
Listei de prioritati pe anul 2009, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviºte ;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee)
și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG
nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I. Se modificã art.
1 din HCL nr. 148/26.03.2009 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ,,Reabilitare termicã bloc
de locuinþe B3, Bdul. Libertãþii”, cu modificãrile și completãrile
ulterioare, dupã cum urmeazã:
„Art.1. (1) Se reactualizeazã indicatorii economici pentru obiectivul „Reabilitare
termicã bloc de locuinþe B3, Bdul. Libertãþii”,
astfel:
Valoarea investiției: 630.901,58 lei (exclusiv TVA)
Valoarea C+M: 453.254,13 lei (exclusiv TVA).
(2)
Se aprobã finanțarea integralã de la bugetul local a sumei de 163.720,23
lei (exclusiv TVA) din valoarea C+M actualizatã.
(3) Se aprobã decontarea lucrãrilor de remediere în valoare
de 29.419,53 lei (exclusiv TVA) de la bugetul local ºi garanþii de bunã
executare.
Art. II Orice alte
prevederi contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. III. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se
obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul
Proiectelor, Direcția Economicã și pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviste.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 354
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea H.C.L. nr. 45/13.02.2017 privind aprobarea indicatorilor economici pentru dotarea cu
echipamente medicale ºi alte categorii de echipamente ºi dotãri independente
Cabinete Medicale ªcolare de Medicinã Dentarã
Consiliul Local Municipal
Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 30254/06.09.2019;
§ Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului nr. 30255/06.09.2019, prin care se propune modificarea
H.C.L. nr. 45/13.02.2017 privind aprobarea indicatorilor economici pentru dotarea cu
echipamente medicale ºi alte categorii de echipamente ºi dotãri independente
Cabinete Medicale ªcolare de Medicinã Dentarã;
§Prevederile
Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 89/2015 privind aprobarea
Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului
naþional de dezvoltare localã;
§ Prevederile
O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naþional de
dezvoltare localã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea
în aplicare a prevederilor Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 28/2013
pentru aprobarea Programului naþional de dezvoltare localã, republicat;
§ Prevederile
Ordinului MDRAP nr. 3407/21.06.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de
investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea prin
programul PNDL, în perioada 2017-2020;
§ Prevederile
Ordinului M.D.R.A.P. nr. 6461/17.12.2018 privind completarea ºi înlocuirea anexei
la Ordinul M.D.R.A.P. nr. 3407/2017;
§
Prevederile H.C.L.
nr. 45/13.02.2017
privind aprobarea indicatorilor economici pentru dotarea cu echipamente
medicale ºi alte categorii de echipamente ºi dotãri independente Cabinete
Medicale ªcolare de Medicinã Dentarã, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare;
§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. d), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
I. Articolul
1 al H.C.L. nr. 45/13.02.2017 se modificã ºi va avea urmãtorul cuprins:
Art.
1
Se aprobã indicatorii economici pentru dotarea cu echipamente medicale ºi alte
categorii de echipamente ºi dotãri independente - Cabinete Medicale ªcolare de Medicinã Dentarã, astfel:
Cabinet Stomatologic Nr. 1 - Dr. Ioanovici
Dragos |
118.466,79 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 2 - Dr.
Dionisie Gabriela |
146.050,08 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 3 - Dr.
Nica Mariana |
26.394,20 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 4 - Dr.
Nicolescu Ileana |
146.740,28 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 5 - Dr.
Pencea Cristina |
146.740,28 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 6 - Dr.
Tudor Bianca, Dr. Serb Andreea |
36.695,45 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 7 – Dr.
Baiesiu Adriana |
26.537,00 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 8 – Dr. Alexe
Fabiola |
146.287,88 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 9 – Dr.
Maniti Sergiu |
147.315,94 lei |
Cabinet Stomatologic Nr. 10 – Dr.
Cernat Raluca |
36.498,49 lei |
TOTAL GENERAL |
977.726,39 lei |
Art. II Sursa de finanțare a proiectului este Programul
Național de Dezvoltare Localã II.
Art. III Celelalte prevederi ale HCL nr. 45/13.02.2017 rãmân
neschimbate.
Art. IV Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviºte, Directia Managementul Proiectelor, Direcþia de
Asistenþã Socialã, Direcþia Economicã ºi pentru
comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 355
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru modificarea H.C.L. nr. 265/28.07.2017 privind finanþarea de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțeazã
de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare
Localã, etapa a II–a, pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare
(consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr.
2”
Consiliul Local Municipal
Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 30645/10.09.2019;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului nr. 30646/10.09.2019;
§Prevederile
H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conþinutului-cadru al
documentaþiei tehnico-economice aferente investiþiilor publice, precum ºi a
structurii ºi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiþii ºi lucrãri de intervenþii, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare;
§ Prevederile
O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naþional de
dezvoltare localã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea "Instrucþiunilor de
aplicare a unor prevederi din Hotãrârea Guvernului nr. 28/2008 privind
aprobarea conþinutului-cadru al documentaþiei tehnico-economice aferente
investiþiilor publice, precum ºi a structurii ºi metodologiei de elaborare a
devizului general pentru obiective de investiþii ºi lucrãri de
intervenþii";
§ Prevederile
Ordinului nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea
în aplicare a prevederilor Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 28/2013
pentru aprobarea Programului naþional de dezvoltare localã, republicat;
§ Prevederile
Ordinului MDRAP nr. 3407/21.06.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de
investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea prin
programul PNDL, în perioada 2017-2020;
§ Prevederile H.C.L. nr. 265/28.07.2019 privind finanþarea de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțeazã
de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare
Localã, etapa a II–a, pentru obiectivul de investiții „Extindere,
reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare
Creșa nr. 2”;
§ Devizul general
privind cheltuielile necesare realizãrii investiției;
§ Devizul general privind cheltuielile necesare realizãrii
investiției defalcat pe surse de finanțare;
§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. d), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I Se modificã articolul 1 din cuprinsul H.C.L. nr.
265/28.07.2017, privind finanþarea de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțeazã
de la bugetul de stat, în cadrul Programului Național de Dezvoltare
Localã, etapa a II–a, pentru obiectivul de investiții „Extindere,
reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare
Creșa nr. 2”, dupã cum urmeazã:
“Art. 1 Se aprobã cofinanþarea obiectivului de investiþie
„Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare
și echipare Creșa nr. 2 Târgoviște” cu suma de
180.931,77 lei, pentru plata unor cheltuieli care nu se finanþeazã prin Programul Național de Dezvoltare Locala cum sunt: cheltuieli pentru obþinerea ºi
amenajarea terenului, studiile de fezabilitate/documentaþiile
de avizare a lucrãrilor
de intervenþii, studiile de teren, studiile
de specialitate, expertizele
tehnice ºi/sau audit energetic, asistenþa
tehnicã, consultanþã, taxe
pentru obþinerea de
avize/acorduri/autorizaþii, organizarea procedurilor de
achiziþii, active necorporale, cheltuieli conexe
organizãrii de
ºantier, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste ºi predare la beneficiar.”
Art. II Orice
alte prevederi contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. III Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviºte, Directia Managementul Proiectelor, Direcþia Economicã
ºi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 356
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea H.C.L. nr. 22/30.01.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici
pentru obiectivul de investiții ”Extindere, reabilitare (consolidare,
recompartimentare),
modernizare ºi
echipare Creºa nr. 2”
Consiliul Local Municipal
Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 30643/10.09.2019;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului nr. 30644/10.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în
construcþii, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcþii, republicatã, cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile
Legii nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor, cu modificãrile ºi
completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea
Regulamentului de verificare ºi expertizare tehnicã de calitate a proiectelor,
a execuþiei lucrãrilor ºi a construcþiilor, cu modificãrile
și completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerinþele minime de
securitate ºi sãnãtate pentru ºantierele temporare sau mobile;
§Prevederile
H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conþinutului-cadru al
documentaþiei tehnico-economice aferente investiþiilor publice, precum ºi a
structurii ºi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiþii ºi lucrãri de intervenþii, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare;
§ Prevederile
O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naþional de
dezvoltare localã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea "Instrucþiunilor de
aplicare a unor prevederi din Hotãrârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea
conþinutului-cadru al documentaþiei tehnico-economice aferente investiþiilor
publice, precum ºi a structurii ºi metodologiei de elaborare a devizului
general pentru obiective de investiþii ºi lucrãri de intervenþii";
§ Prevederile
Ordinului 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea
în aplicare a prevederilor Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 28/2013
pentru aprobarea Programului naþional de dezvoltare localã, republicat;
§ Prevederile
Ordinului MDRAPFE nr. 3407/21.06.2017 privind aprobarea listei obiectivelor de
investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea prin
programul PNDL, în perioada 2017-2020;
§ Prevederile H.C.L. nr. 22/30.01.2017 privind aprobarea
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții
”Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare ºi
echipare Creºa nr. 2”;
§ Devizul general al investiției;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. d), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE :
Art. I H.C.L. nr. 22/30.01.2017 se modificã și va avea urmãtorul cuprins:
„Art. 1 Se aprobã Studiul de fezabilitate pentru
obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare,
recompartimentare), modernizare ºi echipare Creºa nr. 2 Târgoviște”,
conform anexei
care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art.
2
Se aprobã indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Extindere,
reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare ºi echipare Creºa nr.
2 Târgoviște”, astfel:
INDICATORI TEHNICI
CAPACITATI TEHNICE:
|
Regim
de înãlþime: P+1 Suprafeþe
creºã existent |
P+1E; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
construita - parter |
285,00 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
construita - etaj |
278.00 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
desfasurata |
563.00 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
utila - parter |
232,15 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
utila - etaj |
234.20 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafeþe creºa propunere |
|
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
construitã - parter |
525,55
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
construitã - etaj |
545,70
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
desfãºuratã |
1071,25
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
utilã - parter |
435,16mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
utilã - etaj |
472,11
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafeþe grãdiniþã |
|
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
construita - parter |
691,05 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafata
construita - etaj |
670,90 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
desfãºuratã |
1.361,95
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafeþe totale |
|
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
construitã – parter |
1.216,60mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
construitã - etaj |
1.216,60
mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
desfãºuratã |
2.433,20 mp; |
|
|||||||||||||||
|
Suprafaþa
teren |
1968,00
mp; |
|
|||||||||||||||
|
P.O.T C.U.T. H
maxim |
26,74%; 0.54; 10.00
m; |
|
|||||||||||||||
Suprafeþe
totale stabilite prin PUZ luând în considerare și grãdinița |
|
|||||||||||||||||
Suprafeþe grãdiniþã |
|
|||||||||||||||||
Suprafata
construita - parter |
691,05 mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafata
construita - etaj |
670,90 mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafaþa desfãºuratã |
1.361,95
mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafeþe totale |
|
|
||||||||||||||||
Suprafaþa
construitã - parter |
1.216,60mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafaþa
construitã - etaj |
1.216,60
mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafaþa
desfãºuratã |
2.433,20 mp; |
|
||||||||||||||||
Suprafaþa
teren |
4228,00
mp; |
|
||||||||||||||||
P.O.T 29%; C.U.T. 0,58; H maxim
10,00 m; |
|
|
||||||||||||||||
|
Înãlþimea maximã corp existent |
8,93 m; |
|
|||||||||||||||
|
Înãlþimea la streaºinã extindere |
6,30 m; |
|
|||||||||||||||
|
Înãlþimea maximã extindere |
7,90 m; |
|
|||||||||||||||
|
Înãlþimea la atic extindere |
6,90 m; |
|
|||||||||||||||
·
Procentul
de ocupare al terenului (POT) = 26.74%;
·
Coeficientul
de utilizare al terenului (CUT) = 0,54;
·
Clasa
de importanțã “II” conform CR0 – 2012;
·
Categoria
de importanțã”C” - NORMALà conform HGR 766/1997;
·
Grad
de rezistențã la foc”III” conform NP 118/1999;
·
Capacitate cresa - 35 copii
împãrțiți în trei grupe astfel: o grupã de câte 15 copii cu vârste
cuprinse între 1 an și 3 ani și douã grupe de 10 copii cu vârsta sub
un an;
·
Suprafata desfasurata alei pietonale: 108,28 mp;
·
Suprafata loc de parcare: 537,00 mp;
·
Suprafața
loc de joacã: 324.12 mp;
·
Suprafața
spații verzi: 473,05 mp.
Valoarea totala (INV), inclusiv TVA:
2.900.657,27 lei (614.311,76 euro)
- C+M (constructii + montaj) inclusiv TVA:
1.932.488,84 lei (409.269,52 euro)
- Valoare Dotari si Active necorporale, inclusiv
TVA: 407.000,00 lei (86.195,94 euro)
¨ Curs valutar
euro= 4.7218 RON la data de 25.07.2019
¨ Durata de realizare:
24 luni, din care 20 luni alocate
lucrãrilor de construcție.
Art. 3 Sursele de
finanțare ale proiectului sunt Programul Național de Dezvoltare Localã si Bugetul local.”
Art. II Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviºte, Directia Managementul Proiectelor, Direcþia
Economicã ºi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 357
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea H.C.L. nr. 370/27.09.2017 privind aprobarea indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul
„Extindere ºi realizare reþea de distribuþie apã
ºi retea de canalizare în Municipiul Târgoviºte - Priseaca – pe strãzile
Teilor, Prisecii, Plantelor, Pãdurii și Crângului”
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 30742/11.09.2019;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului nr. 30743/10.09.2019;
§Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în
construcþii, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§Prevederile
H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conþinutului-cadru al
documentaþiei tehnico-economice aferente investiþiilor publice, precum ºi a
structurii ºi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiþii ºi lucrãri de intervenþii, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare;
§Prevederile H.G. nr. 742/2018 privind modificarea Hotãrârii Guvernului nr. 925/1995
pentru aprobarea Regulamentului de verificare ºi expertizare tehnicã de
calitate a proiectelor, a execuþiei lucrãrilor ºi a construcþiilor;
§ Prevederile
Ordinului nr. 700/2014 privind aprobarea
Regulamentului de avizare, recepþie ºi înscriere în evidenþele de cadastru ºi
carte funciarã;
§ Prevederile HCL
nr. 370/27.09.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru
obiectivul „Extindere ºi realizare reþea de distribuþie apã ºi retea de
canalizare în Municipiul Târgoviºte - Priseaca – pe strãzile Teilor, Prisecii,
Plantelor, Pãdurii și Crângului”;
§ Devizul general
actualizat al investiției;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile
art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. d), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE :
Art. I H.C.L. nr. 370/27.09.2017 se modificã și va avea urmãtorul cuprins:
„Art. 1 Se aprobã
indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivul „Extindere ºi realizare reþea de distribuþie apã ºi retea de
canalizare în Municipiul Târgoviºte - Priseaca – pe strãzile Teilor, Prisecii,
Plantelor, Pãdurii, Crângului și Înfrãțirii”, dupã cum urmeazã:
I.
Indicatori
tehnici:
Ø Reþea de alimentare cu apa în
lungime totalã de 1124 ml, astfel:
Ø
Strada |
Conducta/diametru |
Lungime |
Prisecii |
PEID
De 110x4.0 mm |
L
= 84 m |
Înfrãþirii
|
PEID
De 110x4.0 mm |
L
= 162 m |
Teilor |
PEID
De 110x4.0 mm |
L
= 393 m |
Pãdurii |
PEID
De 110x4.0 mm |
L
= 485 m |
TOTAL |
L
= 1124 m |
§ BRANªAMENTE INDIVIDUALE LA REÞEAUA DE APA
Branºamentele individuale vor avea o lungime de max. 6.0
m ºi se vor realiza dupã cum urmeazã :
- Pe str. Prisecii ºi Înfrãþirii – 10 buc.
- Pe str. Teilor – 26 buc.
- Pe str. Pãdurii – 30 buc.
Pe strãzile Crângului ºi Plantelor, toþi potenþialii
consumatori sunt deja racordaþi la reþelele de distribuþie apã existente.
Ø Reþea de canalizare în lungime
totalã de 3632 ml, astfel:
Strada |
Conducta/diametru |
Lungime |
Plantelor |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 427 m |
Prisecii |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 173 m |
Înfrãþirii |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 130 m |
Teilor |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 633 m |
Pãdurii |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 468 m |
Crângului |
PVC
SN4 Dn 250 mm |
L
= 1801 m |
TOTAL |
L
= 3632 m |
·
RACORDURI INDIVIDUALE
PENTRU CONSUMATORI LA COLECTORUL PRINCIPAL DE CANALIZARE
Se vor executa racorduri individuale pe fiecare stradã în
parte, dupã cum urmeazã :
- Pe strada Plantelor – 33 buc.
- Pe strada Prisecii si Infratirii – 10 buc.
- Pe strada Teilor – 36 buc.
- Pe strada Pãdurii – 30 buc.
-
Pe str. Crângului –
70 buc.
§ STAÞII DE POMPARE APE UZATE
Din
cauza declivitãþii terenului, a fost necesar
a se intercala pe traseul reþelei de canalizare 2 staþii de pompare a apelor uzate, ambele amplasate pe strada
Crângului, astfel:
ü Staþia de
pompare SPAU1 va fi echipatã cu 1 + 1 electropompe submersibile pentru apã
uzatã cu încãrcãri mari având Q = 1,28 l/s, H = 10,00 mCA.
ü Staþia de
pompare SPAU2 va fi echipatã cu 1 + 1 electropompe submersibile pentru apã uzatã
cu încãrcãri mari avand Q = 0,64 l/s, H = 10,00 mCA.
II.
Valoarea totalã a investiþiei (inclusiv TVA)
Valoarea totala 3092,531 mii
lei 654,365 mii euro
Din care C+M 2452,864 mii lei 519,015 mii euro
III.
Durata de realizare - 12 luni.”
Art. 2 Finanțarea obiectivului de
investiții se va realiza din surse ale bugetului local.
Art. II Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviºte, Directia Managementul Proiectelor, Direcþia
Economicã ºi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 358
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind aprobarea Documentației de avizare a
lucrãrilor de intervenþii și a indicatorilor
tehnico - economici pentru obiectivul ”
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§ Referatul de
aprobare nr. 31895/19.09.2019;
§ Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 31896/19.09.2019;
§
Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcþii,
republicatã;
§
Prevederile Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executãrii lucrãrilor de construcții, republicatã, cu
modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 500/2002
privind finanþele publice, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificãrile și
completãrile ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare ºi conþinutul - cadru al documentaþiilor
tehnico - economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiþii finanþate
din fonduri publice;
§ Prevederile
H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism (republicatã), cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile H.G. nr. 925/1995
pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea ºi expertizarea tehnicã a
proiectelor, expertizarea tehnicã a execuþiei lucrãrilor ºi a construcþiilor,
precum ºi verificarea calitãþii lucrãrilor executate, cu modificãrile ºi
completãrile ulterioare;
§ Devizul
general al investiþiei;
§ Normative
tehnice ºi STAS-uri incidente;
§
Avizele
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviște;
§ Prevederile art. 129, alin. (2), lit. b) și alin.
(4), lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139, alin. (3) lit. e) coroborat
cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1 Se aprobã
Documentația de avizare a lucrãrilor de intervenþii pentru obiectivul ”, conform anexei
care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art. 2 Se aprobã
indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul ”, dupã cum
urmeazã:
Lei (cu T.V.A.) Lei (fãrã
T.V.A.)
1. Valoarea totalã a
investiþiei: 4.218.652,826 3.548.202,839
din care construcþii montaj 3.871.208,524 3.253.116,406
2. Eºalonarea
investiþiei: Lei (cu
T.V.A.) Lei (fãrã T.V.A.)
INV 4.218.652,826 3.548.202,839
C+M 3.871.208,524 3.253.116,406
3. Durata estimatã a
investiþiei:
6 luni
4. Capacitãþi
·
Lungime strãzi modernizate 1.830 m
·
Suprafaþã strãzi modernizate 7.386 m2
·
Suprafaþã trotuare modernizate 663 m2
·
Lungime bordurã prefabricatã 20x25 3.870 m
·
Lungime bordurã prefabricatã 10x15 580 m
·
Aducere la cotã capace cãmine/geigere,
etc 68 buc.
·
Reþea canalizare unitarã DA m
·
Reþea alimentare cu apã DA m
·
Marcaje rutiere
DA km/m2
·
Semne de circulaþie 21 buc.
Art. 3 Sursele de finanțare ale proiectului
sunt bugetul local și alte surse atrase.
Art. 4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția
Economicã ºi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 359
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind asocierea unitãþii administrativ-teritoriale Municipiul
Târgoviºte, prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviºte, cu Judeþul
Dâmboviþa, prin Consiliul Judeþean Dâmboviþa, pentru realizarea în comun a
investiþiei „Modernizarea ºi reabilitarea drumului de centurã al Municipiului
Târgoviºte” - lotul 1
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§Referatul de
aprobare nr. 32160/20.09.2019;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul
Aparatului de Specialitate al Primarului nr. 32161/20.09.2019;
§Prevederile O.G. nr. 43 privind regimul
drumurilor, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Avizele
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgoviște;
§Prevederile art. 129, alin. (2), lit. e) și alin.
(9), lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139, alin. (3) lit. f)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1 Se aprobã asocierea unitãþii administrativ-teritoriale Municipiul Târgoviºte -
prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviºte, cu Judeþul Dâmboviþa - prin Consiliul
Judeþean Dâmboviþa, pentru realizarea în comun a investiþiei „Modernizarea ºi
reabilitarea drumului de centurã al Municipiului Târgoviºte” - lotul 1,
tronsonul format de strãzile Petru Cercel ºi Laminorului, respectiv între km
0+000 (de la Calea Bucureºti) ºi km 5+238 (pânã la Calea Câmpulung).
Art. 2 Se aprobã
documentaþia tehnico - economicã
ºi principalii indicatori pentru „Modernizarea ºi reabilitarea drumului de
centurã al Municipiului Târgoviºte” - lotul 1, conform anexei
1 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art. 3 Se aprobã finanþarea obiectivului
„Modernizarea ºi reabilitarea drumului de centurã al Municipiului Târgoviºte” -
lotul 1, în urmãtoarele cote:
1.
U.A.T. Municipiul Târgoviºte - 30.968.489,60
lei (cu TVA);
2.
Consiliul Judeþean Dâmboviþa - 3.000.000 lei
(cu TVA).
Art. 4 Se împuterniceºte Primarul Municipiului
Târgoviºte sau înlocuitorul de drept al acestuia, sã semneze contractul de
asociere pentru realizarea obiectivului „Modernizarea ºi reabilitarea drumului
de centurã al Municipiului Târgoviºte” - lotul 1, cuprins în anexa
2 care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art. 5 Sursele de finanțare ale proiectului sunt
bugetul local, bugetul de stat ºi alte surse legal consituite.
Art. 6 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția
Economicã ºi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 360
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind modificarea Regulamentului privind condițiile în care se realizeazã accesul pe
proprietatea Municipiului Târgoviște în scopul instalãrii,
întreținerii, înlocuirii sau mutãrii rețelelor de
telecomunicații electronice sau elementelor de infrastructurã necesare
susținerii acestora, aprobat prin H.C.L. nr. 180/28.03.2019
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§Referatul de
aprobare nr. 32184/20.09.2019;
§Raportul comun
nr. 32220/20.09.2019 al compartimentelor
de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
§Prevederile Legii nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reþelelor de telecomunicaþii electronice,
precum ºi pentru stabilirea unor mãsuri
pentru reducerea costului instalãrii reþelelor de telecomunicaþii electronice;
§Decizia
A.N.C.O.M. nr. 997/2018 privind tarifele maxime care
pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub
imobilele proprietate publicã;
§Prevederile
H.C.L. nr. 180/28.03.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind
condițiile în care se realizeazã accesul pe proprietatea Municipiului
Târgoviște în scopul instalãrii, întreținerii, înlocuirii sau mutãrii
rețelelor de telecomunicații electronice sau elementelor de
infrastructurã necesare susținerii acestora
§Avizele comisiilor de
specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. c) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. c) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I Se modificã articolul 1
din Regulamentul privind condițiile
în care se realizeazã accesul pe proprietatea Municipiului Târgoviște în
scopul instalãrii, întreținerii, înlocuirii sau mutãrii rețelelor de
telecomunicații electronice sau elementelor de infrastructurã necesare susținerii
acestora, aprobat prin H.C.L. nr. 180/28.03.2019,
dupã cum urmeazã:
„Art. 1 (1) Furnizorii de reþele publice
de comunicaþii electronice, autorizaþi în condiþiile legislaþiei din domeniul
comunicaþiilor electronice, au dreptul de acces pe proprietãþi în condiþiile
prezentului Regulament.
(2) Dreptul de acces pe proprietãți prevãzut
la alin. (1)
asigurã folosința asupra unor imobile
proprietate publicã sau privatã și se exercitã în condițiile legii.”
Art. II Anexa 1
„Tarifele pentru exercitarea dreptului de acces” a Regulamentului privind condițiile în care se realizeazã
accesul pe proprietatea Municipiului Târgoviște în scopul instalãrii,
întreținerii, înlocuirii sau mutãrii rețelelor de
telecomunicații electronice sau elementelor de infrastructurã necesare
susținerii acestora, este înlocuitã cu anexa la prezenta hotãrâre.
Art. III Orice alte dispoziþii contrare prezentei
hotãrâri îºi înceteazã aplicabilitatea.
Art. IV Cu aducerea la îndeplinire a prezentei
hotãrâri se obligã Primarul Municipiului Târgoviște, D.A.P.P.P. - Serviciul
Reþele locale, Direcția Urbanism ºi pentru comunicare, Secretarul General
al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 361
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind rectificarea bugetului de venituri ºi
cheltuieli al Municipiului Târgoviºte pentru anul 2019
Consiliul Local Municipal Târgoviºte,
întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 32044/20.09.2019;
§ Raportul de specialitate al Direcþiei Economice nr. 32045/20.09.2019
privind rectificarea bugetului local pe anul 2019;
§ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art. 129, alin. (2), lit. b) ºi alin. (4),
lit. a) și b) din Codul Administrativ Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019;
În temeiul
art. 139, alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc)
și art. 196 alin. (1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Se
aprobã rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2019
dupã cum urmeazã :
I. Majorarea
veniturilor totale cu suma de 949 mii lei, prin:
·
Majorarea
cu suma de 56 mii lei a prevederilor la indicatorul 03.02.18 " Impozitul
pe veniturile din transferul proprietãților imobiliare din patrimoniul
personal".
·
Majorarea
cu suma de 733 mii lei a prevederilor la indicatorul 16.02.01 " Impozit pe
mijloacele de transport deținute de persoane fizice".
·
Majorarea
cu suma de 60 mii lei a prevederilor la indicatorul 36.02.23 " Taxa de
reabilitare termicã".
·
Majorarea
cu suma de 100 mii lei a prevederilor la indicatorul 39.02.03 " Venituri
din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului ".
·
Diminuarea
cu suma 80 mii lei a prevederilor la indicatorul 37.02.03 "Vãrsãminte din
secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de
dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus)".
·
Diminuarea
cu suma 80 mii lei a prevederilor la indicatorul 37.02.04 "Vãrsãminte din
secțiunea de funcționare".
II. Majorarea cheltuielilor bugetare
totale cu suma de 949 mii lei, prin:
·
Majorarea
prevederilor bugetare cu suma de 130 mii lei la capitolul 61.02 “Ordine publica
și siguranța naționalã “,
din care pe titluri:
ü Majorarea
prevederilor bugetare cu 50 mii lei la
titlul " Bunuri și servicii " prin suplimentarea bugetului
Politiei Locale .
ü
Majorarea
prevederilor bugetare cu 80 mii lei la
titlul " Active nefinanciare ".
·
Majorarea
prevederilor bugetare cu suma de 350 mii lei la capitolul 67.02 “ Cultura,
recreere și religie”, din care pe titluri:
ü
Majorarea
prevederilor bugetare cu 350 mii lei la
titlul " Bunuri și servicii", din care pe instituții:
§
Majorarea
bugetului Direcției Gradina Zoologicã cu suma de 50 mii lei.
§
Majorarea
bugetului Clubului Sportiv Municipal cu suma
de 300 mii lei. Pentru derularea sezonului
competițional 2019-2020 se aproba credite de angajament în suma de 5.700
mii lei.
·
Majorarea
cu suma de 469 a prevederilor bugetare la capitolul 68.02 “Asistențã
Socialã“, din care pe titluri:
ü Rectificarea cu
suma de 144 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din
finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.
Art.
2 Bugetul
Local de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Târgoviște pe anul
2019 rectificat, detaliat pe capitole și subcapitole este redat în anexele
nr. 1
și 2
care fac parte din prezenta hotãrâre.
Bugetul general
consolidat al Municipiului Târgoviște pe anul 2019 rectificat este redat
în anexa
nr. 3 care face parte din prezenta hotãrâre.
Art.
3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei
hotãrâri se obligã Primarul Municipiului Târgoviºte, Direcția Economicã,
Serviciul Contabilitate și Secretarul General al Municipiului
Târgoviște pentru comunicare.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 362
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal
„Construire
staþie de distribuþie carburanþi, totem publicitar, împrejmuire parþialã
teren”, Municipiul Târgoviște, Judeþul Dâmboviþa, Tarla 17, P112/3,
P112/4,
beneficiar:
ROM STAR S.R.L.
Consiliul Local Municipal Târgoviºte, întrunit
în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de
aprobare nr. 32097/20.09.2019;
§ Raportul de
specialitate al Arhitectului ªef al Municipiului Târgoviºte privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal
„Construire staþie de distribuþie carburanþi, totem publicitar, împrejmuire
parþialã teren”, Municipiul
Târgoviște, Judeþul Dâmboviþa, Tarla 17, P112/3, P112/4, Beneficiar: ROM
STAR S.R.L. nr. 32098/20.09.2019;
§
Prevederile
art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului ºi urbanismul,
cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de
informare ºi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea
planurilor de amenajare a teritoriului ºi de urbanism, cu modificãrile ºi
completãrile ulterioare;
§ Avizul
comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local
Municipal Targoviste;
§Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. c) și alin. 6, lit. c) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (3), lit. e)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Se
aprobã Planul Urbanistic Zonal
„Construire staþie de distribuþie carburanþi, totem publicitar, împrejmuire
parþialã teren”, Municipiul Târgoviște, Judeþul Dâmboviþa, Tarla 17,
P112/3, P112/4, Beneficiar: ROM STAR S.R.L..
Art.
2 Se stabilesc funcțiunea dominantã: IS –
zonã pentru instituþii publice ºi servicii de interes general, servicii,
comerþ, Ccr, SV ºi ID - industrie ºi depozitare, respectiv urmãtorii indicatori
urbanistici: POTmax= 40%; CUTmax = 0,4; Hmax= 7,00 m.
Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobãrii
prezentei hotãrâri.
Art.
4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Urbanism ºi pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 363
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal
„Construire
locuinþã colectivã cu spaþii comeciale la parter”, Municipiul Târgoviște,
Calea Câmpulung nr. 92, Judeþul Dâmboviþa,
beneficiari:
Ion Liviu ºi Ion Camelia Vihelmina
Consiliul Local Municipal Târgoviºte,
întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de
aprobare nr. 32142/20.09.2019;
§ Raportul de
specialitate al Arhitectului ªef al Municipiului Târgoviºte privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal
„Construire locuinþã colectivã cu spaþii comeciale la parter”, Municipiul
Târgoviște, Calea Câmpulung nr. 92, Judeþul Dâmboviþa, beneficiari: Ion Liviu ºi Ion Camelia Vihelmina, nr. 32143/20.09.2019;
§
Prevederile
art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului ºi urbanismul,
cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile
Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de
informare ºi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea
planurilor de amenajare a teritoriului ºi de urbanism, cu modificãrile ºi
completãrile ulterioare;
§ Avizul
comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local
Municipal Targoviste;
§Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. c) și alin. 6, lit. c) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (3), lit. e)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Se
aprobã Planul Urbanistic
Zonal „Construire locuinþã colectivã cu spaþii comeciale la parter”, Municipiul
Târgoviște, Calea Câmpulung nr. 92, Judeþul Dâmboviþa, beneficiari:
Ion Liviu ºi Ion Camelia Vihelmina.
Art.
2 Se stabilesc funcțiunea dominantã: LMu –
zonã rezidenþialã cu clãdiri de tip urban P, P+1, P+2 (pânã la 10 m), respectiv
urmãtorii indicatori urbanistici: POTmax= 40%; CUT = 1,5; Hmax corniºã = 11,00 m, Hmax
coamã = 15,00 m.
Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 24 luni de la data
aprobãrii prezentei hotãrâri.
Art.
4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcția Urbanism ºi pentru comunicare, Secretarul
General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 364
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
pentru
modificarea H.C.L. nr. 142/27.05.2015
privind darea în folosinþã gratuitã cãtre Clubul Sportiv Târgoviºte, a unui
teren, proprietatea privatã a Municipiului Târgoviºte, în suprafaþã de
935 mp, situat
în str. Doctor Marinoiu, nr. 17
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019,
având în vedere:
§Referatul de
aprobare nr. 31504/17.09.2019;
§Raportul comun
al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al
Primarului nr. 31505/17.09.2019;
§Prevederile
H.C.L. nr. 142/27.05.2015 privind darea în folosinþã gratuitã cãtre Clubul
Sportiv Târgoviºte, a unui teren, proprietatea privatã a Municipiului
Târgoviºte, în suprafaþã de 935 mp, situat în str. Doctor Marinoiu, nr. 17;
§Contractul de
comodat înregistrat la Primãria Municipiului Târgoviºte cu nr.
15176/09.06.2015;
§Extrasele de
Carte Funciarã nr. 85034 ºi 85035 Târgoviºte;
§Adresa nr.
28758/23.08.2019 a Compartimentului Evidenþã Patrimoniu din cadrul Direcþiei
Economice;
§Adresa nr.
31411/16.09.2019 a Clubului Sportiv Târgoviºte;
§Avizele
comisiilor de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§Prevederile art.
129, alin. (2), lit. c) ºi alin. (6) lit. b), art. 350 alin. (1) lit. b) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În
temeiul art. 139, alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit.
cc) ºi art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I Se modificã articolul 1 al H.C.L.
nr. 142/27.05.2015 privind darea în folosinþã gratuitã cãtre Clubul Sportiv
Târgoviºte, a unui teren, proprietatea privatã a Municipiului Târgoviºte, în
suprafaþã de 935 m2, situat în str. Doctor Marinoiu, nr. 17, dupã
cum urmeazã:
“Art. 1 Se aprobã darea în folosinþã gratuitã cãtre Clubul Sportiv
Târgoviºte a unui teren, proprietatea publicã a Municipiului Târgoviºte,
conform planului de amplasament anexat, cu urmãtoarele date ºi elemente de
identificare:
- Denumire:
Teren lot 1, str. Doctor Marinoiu nr. 17, carte
funciarã 85034, numãr cadastral 85034;
- Adresa: strada Doctor
Marinoiu nr. 17, cvartal 5, parcela 2/1; categoria de folosinþã Cc - curþi construcþii;
- Suprafaþã:
548 m2;
- Numãr
inventar: 701156;
- Valoare
inventar: 159.417 lei;
- Vecinãtãþi: la Nord - strada doctor Marinoiu, la
Est - proprietate particularã, la Sud - teren municipiu numãr cadastral 85035,
la Vest - teren municipiu ºi numãr cadastral 82990.”
Art. II (1)
Se aprobã încetarea dreptului
de folosinþã gratuitã constituit
în favoarea Clubului Sportiv Târgoviºte asupra bunului imobil - teren lot 2, în suprafaþã de 387 m2, înscris
în cartea funciarã 85035, numãr cadastral 85035, situat în Municipiul Târgoviºte, strada Doctor Marinoiu nr. 17, având urmãtoarele
date de identificare:
- Teren strada doctor Marinoiu nr. 17;
cvartal 5, parcela 2/2; categoria de folosinþã Cc - curþi construcþii;
Vecinãtãþi: la Nord - lot 1 numãr cadastral 85034, la Est - proprietate
particularã, la Sud - numãr cadastral 81809, la Vest - teren municipiu ºi numãr
cadastral 83623; numãr de inventar 7013148; valoare aferentã = 112.580 lei; carte funciarã 85035, numãr
cadastral 85035; suprafaþã = 387 m2.
(2) Prin Dispoziþia Primarului Municipiului
Târgoviºte se va constitui o comisie în scopul îndeplinirii procedurii de preluare
a bunului imobil - teren lot 2.
(3) Bunul imobil - teren lot 2, în suprafaþã de
387 m2, înscris în cartea funciarã 85035, numãr cadastral 85035, va trece în
administrarea Direcþiei Administrarea Patrimoniului Public ºi Privat.
Art. III Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. nr. 142/27.05.2015 se aplicã în mod
corespunzãtor.
Art. IV Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se
obligã Primarul Municipiului Târgoviște, Direcþia Administraþie Publicã
Localã, Direcția Administrarea Patrimoniului Public ºi Privat,
Direcția Economicã și pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviste.
CONTRASEMNEAZÃ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase
jr. Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 365
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind constituirea dreptului de administrare în favoarea
Clubului Sportiv Municipal Târgoviște asupra unor spații, proprietate
publicã a municipiului Târgoviște,
situate în str.
Calea Domneascã, nr. 216
Consiliul Local Municipal Târgoviºte, întrunit
în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§Referatul de
aprobare nr. 32190/20.09.2019;
§Raportul comun
nr. 32191/20.09.2019 al compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de
Specialitate al Primarului;
§Prevederile
H.C.L. nr. 401/27.09.2017 privind stabilirea sediului social al Asociației
- Grupul de Acțiune Localã ”Târgoviștea egalitãții de
șanse”, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§Adresa Clubului
Sportiv Municipal Târgoviște înregistratã la Primãria Municipiului
Târgoviște cu nr. 32.023/19.09.2019;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art.
129, alin. (2), lit. c). alin. 6, lit. a) și art. 297, alin. (1) lit. a
din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art.
196 alin. (1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. I Se constituie dreptul de administrare în favoarea Clubului
Sportiv Municipal Târgoviște asupra spațiului Parter 1 (acces pe
ușa dinspre Calea Domneascã) alcãtuit din hol acces și 3 (trei)
încãperi, în suprafațã utilã de 53 m2, CF 71497 și
valoarea de inventar aferentã de 45.195 lei.
Constituirea dreptului de administrare se face pe perioada derulãrii proiectului de
investiții „Reabilitare și modernizare Stadionul Municipal Eugen
Popescu din Târgoviște” pânã la recepția la terminarea lucrãrilor.
Art. II Art. 1 al HCL 401/27.09.2017 cu modificãrile ulterioare va
avea urmãtorul cuprins:
„Se constituie dreptul de folosințã cu titlu gratuit în favoarea
Asociației- Grupul de Acțiune Localã „Târgoviștea
egalitãții de șanse”, asupra spațiilor: parter 2 (acces pe uºa dinspre
curtea interioarã) alcãtuit din 1 camerã, 1 încãpere anexã - debara, 1 grup
sanitar, cu excepția camerei tehnice și etajul
1 (acces din parter 2) alcãtuit din hol acces, 4 camere ºi 1 grup sanitar, CF 71497, și valoarea de
inventar de 167.990 lei.
Constituirea dreptului de folosințã cu titlu gratuit se face pe perioada în care
Municipiul Târgoviște își pãstreazã calitatea de asociat în Asociația
- Grupul de Acțiune Localã „Târgoviștea egalitãții de
șanse”, dar nu mai mult de perioada de implementare a proiectului și
perioada de sustenabilitate a acestuia.”
Art. III Celelalte
prevederi ale HCL nr. 401/27.09.2017, cu modificãrile ulterioare, rãmân
neschimbate.
Art. IV Contractul de
comodat nr. 33352/29.10.2018 se modificã potrivit prezentelor dispoziții
Art. V Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã Primarul
Municipiului Târgoviște, Compartimentul Evidența Patrimoniului ºi
pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 366
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind modificarea
inventarului bunurilor care aparþin domeniului public al Municipiului
Târgoviºte
Consiliul Local Municipal Târgoviºte,
întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 32140/20.09.2019;
§ Raportul comun nr.
32141/20.09.2019 al compartimentelor de resort, prin care se propune adoptarea
unei hotãrâri privind modificarea inventarului bunurilor care aparþin
domeniului public al municipiului Târgoviºte;
§ Referatul nr.
32164/20.09.2019 al Compartimentului Evidența Patrimoniului și al
Serviciului Cadastru privind conformitatea cu realitatea pentru atestarea
apartenenței unor bunuri immobile la inventarul domeniului public al
Municipiului Târgoviște;
§ Declarație
pe propria rãspundere, nr. 32165/20.09.2019 a Secretarului General al
Municipiului Târgoviște, jr. Chiru-Cãtãlin Cristea, data în condițiile art. 289, alin. (7), lit. a)
și b) din Codul Administrativ;
§Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
republicatã;
§ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la
privind actualizarea inventarului bunurilor care aparþin domeniului public al
Municipiului Târgoviºte, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile HCL
nr. 345/28.08.2019 privind modificarea inventarului bunurilor care aparþin
domeniului public al Municipiului Târgoviºte;
§ Avizele
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art.
129, alin. (2), lit. c), art. 288 și 289 din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul
art. 139, alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc)
și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG
nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1. Se aprobã
modificarea poziþiilor: 29 - Strada Berzei, corespunzãtoare poziþiei 10 din HG nr. 1350/2001,
47 - Strada Cloºca, corespunzãtoare
poziþiei 191 din HG nr. 1350/2001, 54
- Strada Criºan,
corespunzãtoare poziþiei 5 din HG nr. 1350/2001, 73 - Strada Gheorghe Petraºcu, corespunzãtoare
poziþiei 117 din HG nr. 1350/2001, 74
- Strada Gimnaziului, corespunzãtoare poziþiei 46 din HG nr. 1350/2001,
78 - Strada Horia, corespunzãtoare
poziþiei 211 din HG nr. 1350/2001, 84
- Strada Iazului, corespunzãtoare poziþiei 120 din HG nr. 1350/2001,
98 - Strada Justiþiei, corespunzãtoare
poziþiei 34 din HG nr. 1350/2001, 119
- Strada Morilor, corespunzãtoare poziþiei 118 din HG nr. 1350/2001,
263 - Trotuare Strada Berzei, corespunzãtoare
poziþiei 281din HG nr. 1350/2001,
271 - Trotuare Strada Cloºca, corespunzãtoare
poziþiei 323 din HG nr.
1350/2001, 276 - Trotuare
Strada Criºan, corespunzãtoare
poziþiei 365 din HG nr.
1350/2001, 286 - Trotuare Strada Gheorghe Petraºcu, corespunzãtoare
poziþiei 223 din HG nr.
1350/2001, 287 - Trotuare
Strada Gimnaziului, corespunzãtoare poziþiei 260 din HG nr. 1350/2001,
290 - Trotuare Strada Horia, corespunzãtoare
poziþiei 221 din HG nr. 1350/2001, 294
- Trotuare Strada Iazului, corespunzãtoare poziþiei 222 din HG nr. 1350/2001,
304 - Trotuare Strada Justiþiei, corespunzãtoare
poziþiei 229 din HG nr. 1350/2001, 318
- Trotuare Strada Morilor, corespunzãtoare poziþiei 320 din HG nr. 1350/2001, 411 -
Drum exploatare DE - T9/ P37 , 1885 - Clãdire - Grãdiniþa cu program
prelungit nr. 15 Târgoviºte, 1886 - Teren - Grãdiniþa cu program
prelungit nr. 15 Targoviste, 3017 - Teren Creºa Spiriduº, 3018 -
Clãdire Creºa Spiriduº, 2727 - Teren aferent Calea Câmpulung, 2762
- Teren aferent Strada Gimnaziului, 2842 - Teren aferent Strada Soroca, 2967 -
Teren Calea Ialomiþei nr. 3, 3068 - Teren Piaþa Mihai Viteazu nr. 1
- CASA SINDICATELOR, înscrise în Inventarul bunurilor care aparþin domeniului
public al Municipiului Târgoviºte, dupã cum urmeazã:
- la poziþia 29,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “402.695,01 lei “,
- la poziþia 47,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “193.835,77 lei “,
- la poziþia 54,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “264.544,39 lei “,
- la poziþia 73,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “105.291,58 lei “,
- la poziþia 74,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “1.248.567,50 lei “,
- la poziþia 78,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “245.533,19 lei “,
- la poziþia 84,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “160.803,77 lei “,
- la poziþia 98,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “745.848,72 lei “,
- la poziþia
119, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “142.901,12 lei “,
- la poziþia 263
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “235.245,34 lei “,
- la poziþia
271, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “55.399,22 lei “,
- la poziþia 276,
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “81.359,83 lei “,
- la poziþia
286, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “43.910,49 lei “,
- la poziþia
287, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “329.694,26 lei “,
- la poziþia
290, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “78.333,46 lei “,
- la poziþia
294, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “43.748,22 lei “,
- la poziþia
304, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “399.012,51 lei “,
- la poziþia
318, coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “49.930,08 lei “,
- la poziþia 411
coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Categoria DE - Drumuri exploatare;
ªoseaua Gãeºti; tarlaua 9, parcela 37; lungime
= 680 metri; suprafaþa = 5.630 mp“, iar coloana 5 va avea urmãtorul
cuprins: “385.036 lei“,
- la poziþia
1885, coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Strada George Cair nr. 10;
construcþie tip S+P+1E; în suprafaþã construitã de 696 mp,
cotã parte din suprafața totalã de 960 mp și suprafaþã
desfãsuratã de 1862 mp, cotã parte din suprafața totalã de 2126 mp,
formatã din apartament U1, numãr cadastral 84562 - C1- U1 (subsol tehnic) în
suprafaþã construitã de 227 mp, apartament U3, numãr cadastral 84562 - C1- U3
(parter) în suprafaþã construitã de 134 mp, apartament U4, numãr cadastral
84562 - C1- U4 (parter) în suprafaþã construitã de 562 mp și apartament
U5, numãr cadastral 84562 - C1- U5 (etaj) în suprafaþã construitã desfãºuratã
de 939 mp; Carte Funciarã nr. 84562“, iar coloana 5 va avea urmãtorul cuprins:
“982.350 lei“,
- la poziþia
1886, coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Strada George Cair nr. 10; format
din Lot 2 în suprafaþã de 2012 mp, Carte Funciarã nr. 84561, numãr cadastral
84561 ºi cotã parte teren din Lot 3 în suprafaþã de 1083/1236 mp, Carte
Funciarã nr. 84562, numãr cadastral 84562, suprafaþã totalã = 3095 mp“, iar
coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “925.200 lei“,
- la poziþia
3017, coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Strada George Cair nr. 10; Lot 1 în
suprafaþã de 1.674 mp; Vecinãtãþi: Nord – Strada George Cair numãr cadastral
75961, Est – Strada cpt Stãnicã Ilie numãr cadastral 76001, Sud – Lot 2 și
3 ºi Vest – numãr cadastral 75942, Carte Funciarã nr. 84560, numãr cadastral
84560 și cotã parte teren 153/1236 mp din Lotul 3 numãr cadastral 84562,
iar coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “535.492 lei“,
- la poziþia 3018,
coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Strada George Cair nr. 10; apartamentul
U2 din construcþie tip S+P+1E, compus din cabinet asistent social, casa scãrii,
cabinet medical, salã de mese și hol, 2 sãli clasã, 2 debarale și 2 grupuri sanitare; suprafaþa construitã =
264 mp, suprafața utilã = 227,28 mp, Carte Funciarã nr. 84562, numãr
cadastral 84562-C1-U2, iar coloana 5 va avea urmãtorul cuprins: “139.280 lei“,
construcþii; suprafaþa = 500 mp, Vecinãtãþi: Nord - numãr cadastral 84793, Est – proprietate
particularã ºi numãr cadastral 75860, Sud - numãr
cadastral 75860
ºi Vest – teren municipiu ºi numãr cadastral 84793; Carte Funciarã nr. 84947 numãr cadastral 84947“,
- la poziþia
2634, coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Strada Vasile Voiculescu; cvartal
106, parcela 23; categoria de folosinþã curti-construcþii; suprafaþa = 502 mp,
Vecinãtãþi: Nord, Est, Sud ºi Vest - teren municipiu; Carte Funciarã nr. 84948
numãr cadastral 84948“,
- la poziþia
2727 coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “ Teren categoria de folosinþã DR -
drum, format din Lot 1.I în suprafaþã de 25.674 mp,
lungime tronson drum 1160 metri, începe din intersecþia cu strada Laminorului
pânã la Lacul Priseaca, Carte Funciarã nr. 84739 numãr cadastral 84739 ºi Lot
2.I în suprafaþã de 22.065 mp, lungime tronson drum 1280 metri, începe din lot
numãr cadastral 84696 Calea Câmpulung
pânã la strada
Poet Grigore Alexandrescu, Carte Funciarã nr. 84695 numãr cadastral 84695; suprafaþa totalã = 47.739 mp, ocupatã
de elementele constructive ale strãzii Calea
Câmpulung în lungime totalã de 2.440 metri “,
- la poziþia
2762 coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “ Teren categoria de folosinþã DR -
drum, format din lot în suprafaþã de
2.172 mp, lungime tronson drum 158 metri, începe din Calea Domneascã pâna la
numãr cadastral 84690 strada Gimnaziului, Carte Funciarã nr. 83473 numãr
cadastral 83473 și Lot 2.I în suprafaþã de 8.473 mp, lungime tronson drum
612 metri, începe din lot numãr cadastral 83473 strada Gimnaziului pânã la
intersecþia cu strada Calea Ialomiþei ºi lot strada Gimnaziului numãr cadastral
84691, Carte Funciarã nr. 84690 numãr cadastral
84690; suprafaþa totalã = 10.645 mp, ocupatã de elementele constructive
ale strãzii Gimnaziului, în lungime totalã de 770 metri “,
- la poziþia
2967 coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Categoria de folosinþã CC - Curþi construcþii;
cvartal 145, parcela 4, 5.1, 5.2; Vecinãtãþi: Nord – râul Ialomița, Est -
teren municipiu, Sud – numãr cadastral 82015, CICOM SRL și Vest - CICOM
SRL și râul Ialomița; suprafaþa = 1.292 mp; Carte funciarã nr. 84866,
numãr cadastral 84866 “, iar coloana 5 va avea urmãtorul cuprins:
“83.019 lei“,
- la poziþia
3068 coloana 3 va avea urmãtorul cuprins: “Piaþa Mihai Viteazul nr. 1, teren
aferent construcþiei Casa Sindicatelor, Categoria CC - Curþi construcþii;
cvartal 16; parcela 50; Vecinãtãþi: Nord – Bd. Libertãții, Est –
Piața Mihai Viteazul, Sud – Bd. Mircea cel Bãtrân, Vest – strada
Poet Grigore
Alexandrescu; suprafaþa = 2.720 mp, Carte funciarã nr. 71583, numãr cadastral
71583“,
Art. 2. Se aprobã
apartamentarea construcției situatã în Strada Tineretului nr. 10, cu
numãrul cadastral 83525 -C1, cu 3 nivele în suprafaþã construitã desfãºuratã de
2034 mp, în urmãtoarele unitãþi individuale:
-
83525
- C1- U1 (subsol și parter), în suprafaþã construitã de 52 mp;
-
83525
- C1- U2 (subsol), în suprafaþã construitã de 44 mp;
-
83525
- C1- U3 (subsol), în suprafaþã construitã de 56 mp;
-
83525
- C1- U4 (parter), în suprafaþã construitã de 248 mp;
-
83525
- C1- U5 (parter), în suprafaþã construitã de 687 mp;
-
83525
- C1- U6 (etaj), în suprafaþã construitã de 947 mp;
Art. 3. Se aprobã
apartamentarea construcției situatã în Strada Vasile Voiculescu nr. 4, cu
numãrul cadastral 83518-C1, cu 3 nivele în suprafaþã construitã
desfãºuratã de 2053 mp, în urmãtoarele unitãþi individuale:
-
83518
- C1- U1 (subsol și parter), în suprafaþã construitã de 57 mp;
-
83518
- C1- U2 (subsol), în suprafaþã construitã de 33 mp;
-
83518
- C1- U3 (subsol), în suprafaþã construitã de 65 mp;
-
83518
- C1- U4 (parter), în suprafaþã construitã de 250 mp;
-
83518
- C1- U5 (parter), în suprafaþã construitã de 693 mp;
-
83518
- C1- U6 (etaj), în suprafaþã construitã de 955 mp;
Art. 4. Se aprobã
apartamentarea construcției situatã în Strada Radu cel Mare nr. 23, cu
numãrul cadastral 83529-C1, cu 3 nivele în suprafaþã
construitã desfãºuratã de 1991 mp, în urmãtoarele unitãþi individuale:
-
83529
- C1- U1 (subsol și parter), în suprafaþã construitã de 64 mp;
-
83529
- C1- U2 (subsol), în suprafaþã construitã de 65 mp;
-
83529
- C1- U3 (parter), în suprafaþã construitã de 247 mp;
-
83529
- C1- U4 (parter), în suprafaþã construitã de 677 mp;
-
83529
- C1- U5 (etaj), în suprafaþã construitã de 938 mp;.
Art. 5 Se aprobã apartamentarea construcțiilor cu
numerele cadastrale 84741-C1, 84958-C1, 84948-C1, 84947-C1,
84959-C1, 84952-C1, 84953-C1, 84954-C1, 84955-C1, 84956-C1, 84957-C1, în
unitãți individuale, dupã cum urmeazã:
1.
PT Crãiþe - Strada
Crãiþelor nr. 2 B, numãr cadastral 84741-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã de 28 mp, apartament U2,
în suprafațã construitã de 53 mp, apartament U3, în suprafațã
construitã de 75 mp și apartament U4, în suprafațã construitã de 237
mp.
2.
PT 1 Micro VI
- Strada Benone Georgescu nr. 14,
numãr cadastral 84958-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã
de 190 mp, apartament U2, în suprafațã construitã de 33 mp și
apartament U3, în suprafațã construitã de 45 mp.
3.
PT 2 Micro VI
- Strada Vasile Voiculescu,
numãr cadastral 84948-C1, în apartament U1, în
suprafațã construitã de 348 mp, apartament U2, în suprafațã
construitã de 50 mp și apartament U3, în suprafațã construitã de 25
mp.
4.
Clãdire Club
Pensionari nr. 1(PT 3 Micro VI) - Strada
doctor Dumitru Oprescu nr. 2, numãr cadastral 84947-C1, în apartament U1,
în suprafațã construitã de 415 mp, apartament U2, în suprafațã
construitã de 50 mp și apartament U3, în suprafațã construitã de 25
mp.
5.
PT 4 Micro VI
- Strada Basarabiei, numãr cadastral
84959-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã de 360 mp,
apartament U2, în suprafațã construitã de 50 mp și apartament U3, în
suprafațã construitã de 25 mp.
6.
PT 6 Micro VI
- Strada Arcaºilor, numãr cadastral
84952-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã de 351 mp,
apartament U2, în suprafațã construitã de 51 mp și apartament U3, în
suprafațã construitã de 26 mp.
7.
PT 7 Micro VI - Strada Tudor Vladimirescu( fost Valul
Cetãþii), numãr cadastral 84953-C1, în apartament U1, în suprafațã
construitã de 230 mp, apartament U2, în suprafațã construitã de 75 mp,
apartament U3, în suprafațã construitã de 52 mp și apartament U4, în
suprafațã construitã de 28 mp.
8.
PT 1 Micro IV - Strada Udriºte Nãsturel nr. 10, numãr
cadastral 84954-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã de 352
mp, apartament U2, în suprafațã construitã de 48 mp și apartament U3,
în suprafațã construitã de 26 mp.
9.
PT 1 Micro V -
Strada Ion Ghica, numãr cadastral 84955-C1, în apartament U1, în
suprafațã construitã de 149 mp, apartament U2, în suprafațã
construitã de 193 mp, apartament U3, în suprafațã construitã de 27 mp
și apartament U4, în suprafațã construitã de 65 mp.
10.
PT 1 Ciprian Porumbescu - Strada Pãcii, numãr cadastral 84956-C1,
în apartament U1, în suprafațã construitã de 230 mp, apartament U2,
în suprafațã construitã de 39 mp și apartament U3, în suprafațã
construitã de 40 mp.
11.
PT Nicolae
Bãlcescu Micro XI - Strada cãpitan Stãnicã Ilie nr.11, numãr
cadastral 84957-C1, în apartament U1, în suprafațã construitã de 233
mp, apartament U2, în suprafațã construitã de 76 mp, apartament U3, în
suprafațã construitã de 52 mp și apartament U4, în suprafațã
construitã de 28 mp.
Art. 6. Se aprobã
eliminarea din Inventarul bunurilor care aparþin domeniului public al
Municipiului Târgoviºte a poziþiilor: 3686 - Teren Calea Ialomiței – Zona
Cartodrom, în suprafațã de 432 mp, valoare aferentã 28.080 lei și
3687 - Teren Calea Ialomiței – Zona Cartodrom, în suprafațã de 217
mp, valoare aferentã 14.105 lei.
Art. 7. Se aprobã includerea în domeniul public
al Municipiului Târgoviºte a bunurilor imobile prezentate în anexa care
face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art. 8
HCL nr. 326/29.07.2019 și HCL nr. 345/28.08.2019 se modificã potrivit prezentelor
dispoziții.
Art. 9. Inventarul
bunurilor care aparþin domeniului public al Municipiului Târgoviºte se modificã
în mod corespunzãtor.
Art.
10 Orice alte prevederi
contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. 11 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei
hotãrâri se obligã Primarul Municipiului Târgoviºte, Direcþia
Economicã-Compartimentul Evidenþa Patrimoniului ºi pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 367
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind aprobarea Procesului Verbal nr. 5 din
data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã ºi repartizare a locuinþelor sociale
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§ Referatul de
aprobare nr. 32147/20.09.2019;
§ Raportul comun nr. 32148/20.09.2019 al
compartimentelor de resort din cadrul Aparatului
de Specialitate al Primarului ;
§ Procesul Verbal
nr. 5
din data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã ºi repartizare a locuinþelor
sociale, constituitã în baza Dispoziþiei Primarului nr.
3546/05.12.2018;
§ Prevederile Legii locuinþei nr. 114/1996 republicatã, cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art. 129, alin.
(2), lit. d) ºi alin. (8), lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr.
57/2019;
În temeiul art. 139, alin. (3) lit. g)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1), lit.
a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art. 1 Se aprobã Procesul Verbal nr. 5
din data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã ºi repartizare a locuinþelor
sociale, conform anexei care face parte integrantã din prezenta
hotãrâre.
Art. 2 Se aprobã repartizarea
unui numãr de 9 (nouã) locuințe sociale, conform anexei
1 la Procesul verbal nr. 5/17.09.2019.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviºte, Direcþia de Administrare a Patrimoniului
Public ºi Privat – Compartiment Fond Locativ, Comisia de analizã ºi
repartizare a locuinþelor sociale ºi pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 368
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
privind
aprobarea Procesului-Verbal nr. 5 din data de 17.09.2019 al Comisiei de analizã
ºi repartizare a locuințelor cu chirie
pentru tineri prin A.N.L.
Consiliul Local
Municipal Târgoviºte, întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având
în vedere:
§Referatul de aprobare
nr. 32144/20.09.2019;
§Raportul comun
nr. 32145/20.09.2019 al compartimentelor
de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
§Procesul Verbal nr. 5 încheiat în data de 17.09.2019 de cãtre comisia de analizã ºi
repartizare a locuințelor cu chirie pentru tineri prin A.N.L, constituitã în baza Dispoziþiei Primarului nr.
3545/05.12.2018;
§Prevederile art.
8, alin (6) din Legea nr. 152/1998 privind înfiinþarea Agenþiei Naþionale
pentru Locuinþe, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§Prevederile H.G. nr. 816/2005 privind modificarea Normelor
Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998
privind înfiinþarea Agenþiei Naþionale pentru Locuinþe, aprobate prin Hotãrârea
Guvernului nr. 962/2001;
§Prevederile H.G. nr.
644/2014 privind modificarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinþarea Agenþiei Naþionale pentru
Locuinþe, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 962/2001;
§Prevederile HCL nr. 131/27.05.2015 privind aprobarea Regulamentului
privind cadrul, modalitatea de analizã ºi soluþionare a cererilor de atribuire
a locuinþelor pentru tineri construite prin A.N.L., administrarea, exploatarea
ºi închirierea acestora;
§Avizele comisiilor de specialitate din
cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviºte;
§Prevederile art. 129, alin. (2), lit. d)
ºi alin. (8), lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art.
196 alin. (1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Se aprobã Procesul Verbal nr. 5 din data de 17.09.2019 al comisiei de analizã ºi repartizare a locuințelor cu chirie pentru tineri prin A.N.L., conform anexei
care face parte integrantã
din prezenta hotãrâre.
Art. 2 Se aprobã repartizarea unui numãr de 10 (zece) locuințe cu chirie pentru tineri prin A.N.L., conform anexei
2 de la Procesul verbal nr. 5 din data de 17.09.2019.
Art. 3 Prezenta hotãrâre va fi adusã la îndeplinire de Primarul
Municipiului Târgoviºte,
comisia de analizã ºi repartizare
a locuințelor cu chirie pentru tineri prin A.N.L, Direcþia de Administrare a Patrimoniului Public ºi Privat –
Compartimentul Fond Locativ ºi pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 369
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
Consiliul Local Municipal Târgoviºte,
întrunit în ºedinþã ordinarã, astãzi, 26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de
aprobare nr. 31371/16.09.2019;
§ Raportul comun
nr. 31372/16.09.2019 al compartimentelor
de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
§ Prevederile Legii nr. 152/1998 privind
înfiinþarea Agenþiei Naþionale pentru Locuinþe, republicatã, cu modificãrile ºi
completãrile ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 85/1992 referitoare la vânzarea
de locuinþe ºi spaþii cu altã destinaþie construite din fondurile statului ºi
din fondurile unitãþilor economice sau bugetare de stat, republicatã, cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare;
§ Prevederile Legii nr. 151/2017 privind aprobarea Ordonanþei
de urgenþã a Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea ºi completarea art. 8
din Legea nr. 152/1998 privind înfiinþarea Agenþiei Naþionale pentru Locuinþe;
§ Prevederile H.G. nr. 251/2016 referitoare la modificarea ºi completarea Normelor
metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998
privind înfiinþarea Agenþiei Naþionale pentru Locuinþe, aprobate prin Hotãrârea
Guvernului nr. 962/2001;
§ Prevederile
Ordinului nr. 2097/2019 pentru stabilirea valorii de
înlocuire pe metru pãtrat, pentru anul 2019, în vederea vânzãrii locuinþelor
pentru tineri;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§
Prevederile
art. 129, alin. (2), lit. c) ºi alin. (6), lit. b) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. dd) și art. 196 alin.
(1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Se aprobã vânzarea unei locuinþe A.N.L. cãtre actualul titular al contractului de închiriere, conform anexei
care face parte integrantã
din prezenta hotãrâre.
Art. 2 Se împuterniceºte Secretarul General al
Municipiului Târgoviºte, jr. Chiru-Cãtãlin Cristea sau un funcționar
desemnat de Primarul Municipiului Târgoviște, sã semneze contractul de
vânzare în formã autenticã.
Art. 3 Prezenta hotãrâre va fi adusã la îndeplinire de Primarul Municipiului
Târgoviște, Direcþia de Administrare a Patrimoniului Public ºi Privat –
Compartimentul Fond Locativ ºi pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr.
Chiru-Cãtãlin Cristea
Nr. 370
Tgv. 26.09.2019
HOTÃRÂRE
Consiliul
Local Municipal Târgoviºte, întrunit în ședințã ordinarã astãzi,
26.09.2019, având în vedere:
§ Referatul de aprobare nr. 32749/25.09.2019;
§ Raportul nr. 32.750/25.09.2019 al
compartimentelor de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;
§ Legea nr. 263/2007 privind
înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu
modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Legea nr. 197/2012 privind asigurarea
calitãþii în domeniul serviciilor sociale, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plãtit din fonduri publice, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
OUG
nr. 18/2017 privind asistenta medicalã comunitarã, cu modificãrile și completãrile
ulterioare;
§
HG
nr. 797/2017 privind aprobarea regulamentelor-cadru de organizare ºi
funcþionare ale serviciilor publice de asistenþã socialã ºi a structurii
orientative de personal, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
HG 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului
serviciilor sociale precum și a regulamentelor cadru de organizare și
funcționare a serviciilor sociale, cu
modificãrile și completãrile ulterioare;
§
HG 118/2014 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea
calitãþii în domeniul serviciilor sociale, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§ HG 978/2015 privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile
sociale ºi a nivelului venitului lunar pe membru de familie în baza cãruia se
stabileºte contribuþia lunarã de întreþinere datoratã de cãtre susþinãtorii
legali ai persoanelor vârstnice din centrele rezidenþiale;
§ HG 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei
de organizare și funcționare a creșelor și a altor unitãti
de educație timpurie anteprescolarã;
§ HG 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea,
funcþionarea ºi finanþarea activitãþii de asistenþã medicalã comunitarã;
§
HG
459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate în
unitãțile de asistențã medico-sociale și a unor normative
privind personalul din unitãțile de asistentã medico-socialã și
personalul care desfasoarã activitãți de asistențã medicalã
comunitarã, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
§
Ordinul
nr. 5298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stãrii de
sãnãtate a preºcolarilor ºi elevilor din unitãþile de învãþãmânt de stat ºi
particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenþei medicale
gratuite ºi pentru promovarea unui stil de viaþã sãnãtos, cu
modificãrile și completãrile ulterioare;
§ Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru
acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor
fãrã adãpost, tinerilor care au pãrãsit sistemul de protecție a copilului
și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum
și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem
integrat și cantinele sociale;
§ Ordinului nr.
27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile
sociale de zi destinate copiilor;
§ Ordinului nr.
28/2019 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate
pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii ºi combaterii
violenþei domestice;
§ Adresa nr. 30703/2019 emisã de Ministerul Educației Naționale,
înregistrata la DAS cu nr. 7772/20.05.2019;
§ PV nr.
12289/B/06.06.2019 întâlnire reprezentanți DAS si reprezentantul
Sindicatului Valahia;
§ Avizele comisiei de specialitate din cadrul Consiliului
Local Municipal Târgoviºte;
§ Prevederile art.
129, alin. (2), lit. a) ºi alin. (3), lit. c) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139,
alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin.
(1), lit. a) din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptã urmãtoarea
HOTÃRÂRE:
Art.
1 Începând cu 01.10.2019 se aprobã modificarea organigramei, a
statului de funcții
și a regulamentului de organizare și funcționare ale Direcþiei de
Asistențã Socialã, conform anexelor 1,
2
și 3
care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Art. 2 Orice alte prevederi
contrare prezentei hotãrâri își înceteazã aplicabilitatea.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotãrâri se obligã
Primarul Municipiului Târgoviște, Direcþia de Asistențã Socialã ºi
pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviºte.
CONTRASEMNEAZÃ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚÃ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
ec. Silviu-Gabriel Tãnase jr. Chiru-Cãtãlin
Cristea
Nr. 371
Tgv. 26.09.2019