Anexă
la HCL nr. 378/19.12.2016
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
AL
CLUBULUI PENSIONARILOR NR. 1
DIN
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
CAPITOLUL I DISPOZIȚII
GENERALE
Art. 1 Denumirea
clubului este ,,CLUBUL PENSIONARILOR NR 1 din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.
Art. 2 Sediul
clubului este în Municipiul Târgoviște, str. Dr. Dumitru Oprescu.
Art. 3 Clubul
Pensionarilor nr. 1 este deschis pentru toți pensionarii cu domiciliul în
municipiul Târgoviște.
Art. 4 La
activitățile clubului pot participa toți pensionarii care locuiesc în
municipiul Târgoviște fără deosebire de sex, religie, apartenență politică.
Art. 5 Consiliul
Județean al Persoanelor Vârstnice va participa la organizarea unor acțiuni
cultural-educative și sportive pentru membri. Consiliul va desemna un număr de
5 membri ce vor face parte din consiliul consultativ al clubului de pensionari și
împreună cu salariații clubului vor derula activități în cadrul clubului.
Art. 6 De
buna organizare și desfășurare a activității în cadrul clubului se va ocupa
administratorul clubului care va ține cont de propunerile consiliului
consultativ.
Art. 7 În
cadrul clubului se vor desfășura activități recreative (sah, remmy, tenis de
masă, lectură, mese organizate, întâlniri, expuneri de lucrări și alte activități
propuse de consiliul consultativ).
CAPITOLUL II - OBIECTUL ȘI
SCOPUL FUNCȚIONĂRII CLUBULUI
Atr. 8 Obiectul și scopul funcționării clubului constă în
următoarele:
a.
crearea cadrului de manifestare și de
organizare a aptitudinilor culturale și sportive ale pensionarilor;
b.
punerea în valoare a performanțelor artistice
și sportive ale acestora;
c.
organizarea unor seri culturale;
d.
întâlniri cu personalități ale vieții
cultural-artistice locale și naționale;
e.
întâlniri cu reprezentanții Casei de
Pensii pentru a explica pensionarilor anumite probleme cu care acestia se
confruntă;
f.
atragerea unui număr cât mai mare de
pensionari la activitățile organizate în club;
g.
crearea cadrului organizat de
manifestare și de valorificare a experienței acestora în viața civică a
municipiului;
h.
Clubul Pensionarilor din Târgoviște va
fi principalul mijloc de socializare, dar și de exprimare a opiniilor în viața civică
a municipiului;
i.
organizarea de acțiuni proprii împreună
cu instituțiile de asistență socială, biserici, O.N.G-uri pentru susținerea
persoanelor vârstnice aflate în dificultate.
CAPITOLUL III PROGRAMUL DE
FUNCȚIONARE
Art. 9 Accesul
în incinta clubului se face în baza urmatorului program:
LUNI VINERI: 08,00-16,00
Programul de funcționare al
clubului poate fi modificat în funcție de cadrul unor activității aprobate de
Primarul municipiului Târgoviște sau la propunerea consiliului consultativ.
CAPITOLUL IV - OBLIGAȚIILE
MEMBRILOR CLUBULUI
Art. 10 Membrii
clubului au următoarele îndatoriri:
a.
să desfășoare activități în spiritul și
prevederile regulamentului;
b. să contribuie la formarea și promovarea unui mod de lucru
democratic prin:
- acceptarea pluralismului
de idei;
- acceptarea diversității
opiniilor exprimate în mod liber;
- respectarea hotărârilor
aprobate de majoritatea membrilor.
c. să păstreze curățenia în club;
d. să păstreze liniștea în club;
e. să adopte un mod de adresare civilizat și decent;
f. să păstreze bunurile cu care este dotat clubul în stare inițială
(să nu le distrugă);
g. să respecte programul clubului;
h. să participe la acțiuni specifice organizate de Primaria
Municipiului Târgoviște.
CAPITOLUL V- SANCȚIUNI
Art. 11 În
clubul pensionarilor din Municipiul Târgoviște este interzis cu desăvârșire:
a. să se fumeze;
b. să se consume băuturi alcoolice;
c. să se consume semințe de orice fel;
d. să se folosească cuvinte triviale;
e. să se joace jocuri de noroc;
f. să se intervină la instalațiile electrice și termice;
Art. 12 Orice
nerespectare a prezentului regulament conduce la excluderea din rândul
membrilor clubului.
CAPITOLUL VI - DISPOZIȚII
FINALE
Art. 13 Prezentul
Regulament este obligatoriu pentru toți pensionarii, membri ai Clubului
Pensionarilor nr. 1 din municipiul Târgoviște.
Art. 14 Salariații
clubului au atribuțiuni în buna desfășurare a activităților din club, precum și
în urmărirea respectării Regulamentului Clubului Pensionarilor.
VIZAT DE LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL
MUNICIPIULUI,
ec. Silviu
- Gabriel Tănase jr. Chiru Cătălin Cristea