Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43512 / 04.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 04.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului NÂSTASE EDUARD
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GRAUR IOANA-LUCIA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în VOINEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43514 / 09.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 09.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului PARASCHIV HORIA-IONUŢ
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în CINDESTI VALE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BĂNARU NICOLETA-ELIZA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43515 / 10.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 10.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului NEDELCU ADRIAN-MARIUS
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ANDREICA ANAMARIA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în PIATRA
NEAMŢ judet/sector NEAMŢ.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43516 / 11.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 11.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului GARISTA EUGENIO
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în judet/sector
ITALIA si a domisoarei ZAHARIA-BALEA ALINA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43517 / 11.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 11.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului DUMITRU VALENTIN
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SAFCIU GEORGIANA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43518 / 11.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 11.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului ILIE MARIUS în vârstă de……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA
si a domisoarei TĂLPEANU
NICOLETA-MARIANA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 6.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43519 / 11.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 11.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului GHEORGHE SILVIU
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SIMA ELENA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43520 / 11.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 11.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului FLOREA EUGEN-NICOLAE în vârstă de…….
ani, cu domiciliul în LUCIENI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VOINEA MIHAELA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43521 / 12.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 12.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului MANDIN VALENTIN-GEORGIAN în vârstă
de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ENESCU SIMONA-ŞTEFANIA în vârstă
de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43253 / 15.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 15.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului DINU DUMITRU în vârstă de……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA
si a domisoarei ŞTEFAN
AURELIA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43254 / 15.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 15.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului TIMUŞ MICHEL
ANTOINE în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 5 si a domisoarei PETRE ADRIANA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în GĂEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43255 / 15.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 15.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului EZARU ROBERT-GABRIEL în vârstă de…….
ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei TĂNĂNĂU GEORGETA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în SECTOR 5 judet/sector BUCURESTI.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43256 / 16.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 16.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului COMAN CONSTANTIN-CRISTIAN în vârstă
de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PETRE ANIELA-MARINA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43257 / 16.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 16.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului CONSTANTINESCU TIBERIU-ION
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GROSU IZABELA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43258 / 17.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 17.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului ETEGAN SORIN în vârstă de……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA
si a domisoarei PÎRCĂLABU
GEORGETA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în BUCOV judet/sector PRAHOVA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43259 / 17.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 17.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului NEAGU ALEXANDRU-FLORIN în vârstă
de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei NICOLAE CĂTĂLINA-OANA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43260 / 17.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 17.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului ENACHE MARIAN-DUMITRU în vârstă de…….
ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei RADU EUGENIA-DANIELA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43261 / 17.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 17.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului BURLACU OCTAVIAN-FLORIN
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 2 si a domisoarei POSEDARU ALICE
MĂDĂLINA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43262 / 17.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 17.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului PARTENIE PETRE
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GERMAN CĂTĂLINA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43263 / 18.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 18.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului CAZACU IULIAN-ALEXANDRU în vârstă
de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei NEACŞU LUCREŢIA-GEORGIANA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în ODOBEŞTI
judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43264 / 18.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 18.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului TĂNASE IONUŢ-CEZAR
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GROZEA DAIANA-MARILENA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43265 / 18.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 18.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului SORA MIHAI în vârstă de……. ani, cu
domiciliul în GURA
OCNIŢEI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ENE LUCICA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43266 / 18.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 18.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului TOADER LAURENŢIU în vârstă de…….
ani, cu domiciliul în VOINEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei POPA MIHAELA-ROXANA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 35242 / 22.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 22.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului BILLINGS DARSE-RAYMOND
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în judet/sector
CANADA si a domisoarei BARACU CARMEN-ALEXANDRA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43267 / 24.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 24.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului BOSNO FLORIN în vârstă de……. ani, cu
domiciliul în MORENI
judet/sector DÂMBOVIŢA
si a domisoarei STAN
ROXANA-ELENA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43268 / 25.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 25.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului MARIAN CRISTIAN-ROBERT în vârstă de…….
ani, cu domiciliul în RĂZVAD judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei STROE ANCA-GEORGIANA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în SOTINGA judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43269 / 25.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 25.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului STROILĂ ALEX-ROBERT
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VLAD RUXANDRA-MIHAELA în vârstă de
……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43270 / 25.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 25.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului SAVU ALEXANDRU-DRAGOS în vârstă
de……. ani, cu domiciliul în SECTOR 1 judet/sector BUCURESTI si a domisoarei DUMITRESCU ALINA-ELENA
în vârstă de ……. ani, cu
domiciliul în TÂRGOVIŞTE
judet/sector DÂMBOVIŢA.
În temeiul art 131 din
Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această
căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici
legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la
căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.
Ofiţer de stare civilă,
Luminiţa Dincă
Primăria Târgovişte
Starea Civilă
Nr. 43271 / 27.10.2012
PUBLICATIE
Astăzi 27.10.2012 a fost înregistrată declaratia de
căsătorie a domnului GORCINSCHI VIOREL
în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CUREA ARIADNA în vârstă de ……. ani, cu domiciliul în judet/sector
REP. MOLDOVA.