Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43200 / 01.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BERLIBA DANIEL-MARIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SOARE OANA-MARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43201 / 03.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 03.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului AGAPE DANIEL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PANAID ADRIANA-ELENA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BĂRBULEŢU judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43202 / 03.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 03.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ALYAPKIN NIKOLAY în vârstă de……. ani, cu domiciliul în  judet/sector RUSIA si a domisoarei GRATII IULIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43203 / 03.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 03.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MIHĂILĂ CRISTIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DUMITRU FLORICA-RALUCA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43204 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului GEORGESCU-DONA SEBASTIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei RĂUŢĂ ALEXANDRA-DARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43205 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ZABOU CRISTIAN-BOGDAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DINCĂ ELENA-MĂDĂLINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în COMIŞANI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43206 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MACHIDON ROBERT-MIHAI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei COLAN IULIANA-FLORINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43207 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului SACOTĂ ION-OCTAVIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 4 si a domisoarei MIHAI FLORINA-GEORGIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43208 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului IONAŞCU BOGDAN-MARIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CAMBEREA DENISA-GEORGIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 3. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43209 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului VASILIU ANDREI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CEBRUCEAN RODICA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în  judet/sector REP.MOLDOVA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43210 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DINU FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DRĂGUŢA MARIA-MĂDĂLINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în DRAGOMIRESTI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43211 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului NICOLAE BOGDAN-CONSTANTIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în DOICEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BĂSARU ANDREEA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43212 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ANDREI AUREL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în PETREŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DOBRICĂ RALUCA-AURELIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43213 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPA GABRIEL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PESCARU CECILIA-IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 4. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43214 / 13.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 13.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului VESELINA CIPRIAN-GEORGIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CUCU GEORGIANA-ALINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43215 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului NIŢĂ GHEORGHE în vârstă de……. ani, cu domiciliul în PERŞINARI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VOICU ELENA-ALFREDINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43216 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PETRE DAVID în vârstă de……. ani, cu domiciliul în  judet/sector SUA si a domisoarei MOCANU ALINA-FLORENTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43217 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STANA GHEORGHE în vârstă de……. ani, cu domiciliul în GĂEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MITROFAN IONELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43218 / 04.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 04.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BOGHIU RADU-VALENTIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CONSTANTINESCU MARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43219 / 05.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 05.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului OLARU CRISTIAN-MARCEL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CONSTANTIN MIHAELA-VALENTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în GURA-ŞUŢII judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43220 / 05.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 05.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STROILĂ SERGIU-MIHAI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în GURA-OCNIŢEI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ANDREI EUGENIA-GEORGIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 42221 / 05.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 05.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului CHIVULESCU ION în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei POPESCU OANA-ANDRA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în VOINEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43224 / 06.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 06.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ALECU DUMITRU-ALEXANDRU în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei RIZESCU ELENA-MARINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în VĂCĂREŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43225 / 07.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 07.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DUŢĂ FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MITRILĂ VALENTINA-MIHAELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în ULMI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43226 / 08.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 08.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului SPĂTARU VASILE-VALERICĂ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DOGĂRESCU LILIANA-ELVIRA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în IEDERA judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43227 / 09.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 09.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ŢURCANU IULIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei LĂZĂRESCU LAURA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43228 / 10.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 10.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DĂNCEANU NICULAE-MIHĂIŢĂ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în VOINEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei OPREA NINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43229 / 10.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 10.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ŞANDRU LAURIAN-ALEXANDRU în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 6 si a domisoarei GAVA ADELINA-PAULA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43230 / 10.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 10.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului VULPOIU EUGEN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei TASI CĂTĂLINA-ALINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43231 / 10.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 10.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STOICA MIHAI-GABRIEL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în MALU CU FLORI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ANDREESCU DENISA-IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43232 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MANOLACHE DORIN-CLAUDIU în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DUMITRACHE MARIANA-FLORENTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43233 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PRODAN CLAUDIU-CONSTANTIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BREAZU ANDREEA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43232 / 20.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 20.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STĂNESCU ANDREI-CORNELIU în vârstă de……. ani, cu domiciliul în LUCIENI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei NEGOESCU CRISTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43235 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DRĂGOI COSTIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VIȘAN GABRIELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în SĂLCIOARA judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43236 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului NECULAU MARIUS în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei NEAGU GEORGIANA-SIMONA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43237 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului GOCIU DRAGOŞ-IONUŢ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MUŞAT MĂDĂLINA-ALINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BUCŞANI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43238 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BADEA ALEXANDRU-MARIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei NIŢĂ LOREDANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43239 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului GAVRILOIU ALEXANDRU în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ŞTEFANA IULIA-MARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43240 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DUŢĂ GEORGE-IONUŢ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SÎRBU IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în RAZVAD judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43241 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BRÂNCUŞ DAN-ADRIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BADEA ALINA-MIHAELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43242 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STANCU GEORGE-ADRIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PETCU ROXANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în MOINEŞTI judet/sector BACĂU. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43243 / 11.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 11.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului LUNGU ANDREI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ZAMFIR NICOLETA-DENISA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 32823 / 15.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 15.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPA MIHAI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ABDIL GYULSEN-MUSTAFA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în  judet/sector BULGARIA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43245 / 12.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 12.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului CREŢU RĂZVAN-GEORGE în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ŢIGĂNILĂ NICOLETA-AMALIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BĂRBULEŢU judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43248 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BOGHIŢĂ MIHAIL-RĂZVAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei URECHE GHEORGHIŢA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în FIENI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43249 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului CHELĂRESCU GHEORGHE-ROBERT în vârstă de……. ani, cu domiciliul în PUCIOASA judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei IACOB FLORINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43250 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MIHĂILESCU LUCIAN-FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VASIJEVIC IZABELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43251 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului SOLOMON ALEXANDRU-IONUŢ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DAVID ALEXANDRA-IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43252 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului LUPU IONUŢ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BĂLĂNEŞTI judet/sector GORJ si a domisoarei MĂRIŢĂ CRISTINA-ALEXANDRA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43253 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPESCU ALBERTO în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MIHAI LUMINIŢA-ANDREEA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în DOBRA judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43254 / 17.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 17.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului CIOBANU BOGDAN-DORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ANTOFIE LARISA-IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43255 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPESCU MARIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei POPA ELENA-IULIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în ODOBEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43256 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului SAVU CONSTANTIN-BOGDAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în RACIU judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CONSTANTIN MIHAELA-VALENTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43257 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPA VIOREL-EUGEN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în VACARESTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DOBRICĂ DIANA-DENISA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 42258 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DOBRE RĂZVAN-ADRIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SCARLAT LAURA-GEORGIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în ARICEŞTII RAHTIVANI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43259 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MUSTAŢĂ FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PACIOGA ELENA-LOREDANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în MOROENI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43260 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MINULESCU GEORGE-PAUL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei POPESCU ILEANA-DANIELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÎRGU MURES judet/sector MUREŞ. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43261 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ALEXE MIHAI-LUCHIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MATEI FLORENTINA-DANIELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 6. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43262 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPA GEORGE-ADRIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PÎRVAN CORINA-GABRIELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43263 / 18.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 18.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DUMITRU DRAGOȘ-CRISTIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei SAMOILĂ CORINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BRAŞOV judet/sector BRAŞOV. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43264 / 19.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 19.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PURCĂREANU VALENTIN-TRAIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în LUDEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei CHELU ANDREEA-FLORENTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43265 / 19.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 19.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului CARABAGEAC CRISTIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în POPEŞTI-LEORDENI judet/sector ILFOV si a domisoarei COJOCARU RAMONA-ANAMARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43266 / 20.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 20.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului IVAN VALENTIN-IULIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei POPA RALUCA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 33045 / 24.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 24.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului JITARU ION în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei TOPOREŢ VALERIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în  judet/sector MOLDOVA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43267 / 20.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 20.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DOBRICĂ GHEORGHE în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PRICHINDEL GEORGETA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 33063 / 25.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 25.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MĂTUŞA EDUARD-ALIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei IORDACHE LUANA-MARIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43269 / 21.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 21.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DOBRE CRISTIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei COJOCARU CLAUDIA-GEORGIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43270 / 22.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 22.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PANĂ DOREL-ALIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei COJOCARIU MARILENA-ANGELICA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43271 / 24.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 24.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PETRE ANDREI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în RĂZVAD judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ARSENE CARMEN-DIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43272 / 24.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 24.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului IRINA CIPRIAN-CĂTĂLIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei URSU LILIANA-MIHAELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43273 / 25.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 25.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului DAVIDSON LEE-BRYAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în  judet/sector S.U.A si a domisoarei TÎRCĂ ELENA-MĂDĂLINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43274 / 25.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 25.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului VOICU GHEORGHE-FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PETRE VIOLETA-ALINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43275 / 27.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 27.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului PĂTURICĂ IONUŢ-RĂZVAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MARIN IONELA-ADRIANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43277 / 29.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 29.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului GEANTĂ ION în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GHENA EMILIA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în BUCURESTI judet/sector SECTOR 3. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43278 / 30.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 30.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MARCU BOGDAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BALINT EVELINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43279 / 30.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 30.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului POPESCU FLORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BOLEA MARILENA-SIMONA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43280 / 30.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 30.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului APOSTESCU CĂTĂLIN-ANDREI în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei TOMA MARIA-ALINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în GURA-OCNIŢEI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43281 / 31.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 31.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului IONESCU GABRIEL-CĂTĂLIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei IVAN LOREDANA-ANDREEA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43282 / 31.07.2013

PUBLICATIE

Astăzi 31.07.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MATCĂBOJĂ CĂTĂLIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei GRECU ELENA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în DOICEŞTI judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43283 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului STEMATE SORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei PALADE DEBORA-EVELINE în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în VULCAN judet/sector HUNEDOARA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43284 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MĂŢĂOANU SORIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei BUCUR MIHAELA-SIMONA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43285 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului GOLGOJAN DĂNUŢ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei VÎRLOVEANU LOREDANA-MIHAELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43286 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ZAHARIA IOAN-DRAGOŞ în vârstă de……. ani, cu domiciliul în BUCŞANI judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei MORMONEA GABRIELA-RALUCA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43287 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului BARBU EDUARD-COSMIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei ALEXANDRESCU ROXANA-IOANA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43288 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului ŢETCU MARIUS-AURELIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei STÎNGĂ ANIELA-CONSTANTA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43289 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului LEULESCU AURELIAN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în SLATINA judet/sector OLT si a domisoarei CHIŢU IONELA-CRISTINA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43290 / 01.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 01.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului RIZEA CONSTANTIN în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei COSTEA NELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 

În temeiul art 131 din Codul Familiei, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunostintă de existenta unei piedici legale ori dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.

Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 zile de la data afisării publicatiei.

Ofiţer de stare civilă,

Luminiţa Dincă

Primăria Târgovişte

Starea Civilă

Nr. 43291 / 02.08.2013

PUBLICATIE

Astăzi 02.08.2013 a fost înregistrată declaratia de căsătorie a domnului MAGDALENA SERGIU-IRINEL în vârstă de……. ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA si a domisoarei DARMAZ GABRIELA în vârstă de …….    ani, cu domiciliul în TÂRGOVIŞTE judet/sector DÂMBOVIŢA. 