HOTĂRÂRE
pentru modificarea HCL nr. 186/09.05.2022 privind
aprobarea participării Municipiului Târgoviște în cadrul proiectului „Modernizarea
transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște
prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, de aprobare a notei
de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect, precum și
de aprobare a acordului de parteneriat, a protocolului de asociere privind
realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale și a anexei
privind descrierea sumară
a investiției
propusă a fi realizată prin proiect
Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință ordinară, astăzi 28.09.2022, având în vedere:
§ Referatul
de aprobare înregistrat sub nr. 31961/27.09.2022, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr.
31962/27.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
Legii nr. 273/2006
privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Prevederile
art. 10 din Hotărârea Guvernului
nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru
al documentațiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice,
cu modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
art. V din O.U.G nr. 26/2012 privind
unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi
întărirea disciplinei financiare şi de
modificare şi completare a unor acte normative, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Prevederile
H.G nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.124/2021
privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru
gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și
reziliență, precum și pentru modificarea și completarea
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele
măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și
reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe
rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și
reziliență;
§ Solicitarea
de clarificare nr.3648/22.09.2022 transmisă de către M.D.L.P.A.;
§ Ghidul
specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național
de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte
PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul Local – Investiția I.1.1;
§
Prevederile HCL nr. 186/09.05.2022 privind
aprobarea participării Municipiului Târgoviște în cadrul proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, de
aprobare a notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de
proiect, precum și de aprobare a acordului de parteneriat, a protocolului
de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice
ocazionale și a anexei privind descrierea sumară a investiției
propusă a fi realizată prin proiect;
§ Avizul comisiilor de specialitate
din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
§ Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. b) și e), alin. 4 lit. d) și alin. (9) lit.
c) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f)
coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare,
adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Începând cu data prezentei se
aprobă modificarea și completarea Acordului
de parteneriat dintre Municipiul
Târgoviște și Comuna Șotânga, în vederea realizării în
comun a proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane
funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice –
etapa I”, aprobat în anexa 2 a HCL nr. 186/09.05.2022, conform anexei 1 care face
parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 Începând cu data
prezentei se aprobă modificarea și completarea Descrierii sumare a investiției privind proiectul
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”,
aprobată în anexa 4 a HCL
nr. 186/09.05.2022, conform anexei
2 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 3 Art. 6 alin. (1) și (2) al HCL nr. 186/09.05.2022 se modifică după cum
urmează:
„Art. 6 (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului
„Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale
Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” după cum
urmează:
-
Valoarea investiției este de 57.206.696,70 lei
fără TVA echivalentul a 11.621.000,00 euro fără TVA din
care:
§
56.960.561,70 lei fără TVA echivalentul a
11.571.000,00 euro fără TVA reprezentând valoarea investiției
fără stații;
§
246.135,00 lei echivalentul a 50.000,00 euro
fără TVA reprezentând valoarea
stațiilor de încărcare alocate
comunei Șotânga
(2) Valoarea TVA aferentă
cheltuielilor eligibile este 10.869.272.37 lei pentru proiectul „Modernizarea
transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște
prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, va fi
asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau
investiții pentru Componenta 10 – Fondul Local – Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în
conformitate cu legislația în vigoare.”
Art. 4 Se împuternicește
domnul Daniel-Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, reprezentat legal al Municipiului Târgoviște, să semneze Acordul de parteneriat
prevăzut în anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art. 5 Orice alte dispoziții contrare
prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a
prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște,
Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și
pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE
DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL,
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
ec. Alexandru Bugyi jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
341
Tgv. 28.09.2022
Redactat 3 ex.
cons. Diana Ion