HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat
al Municipiului
Târgoviște, în vederea scoaterii din funcţiune
şi casării unui bun imobil
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în
ședință
ordinară, astăzi, 30.08.2022, având
în vedere:
§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 26718/10.08.2022, întocmit
în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr. 26730/10.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin.
(8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
§ Adresa nr. 3345/26.07.2022 a Colegiului Național
„Ienăchiță Văcărescu”;
§ Prevederile art. 2 din O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea
procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a
activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale;
§ Avizul
comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;
§ Prevederile
art. 129 alin. (2) lit. c) și art. 361 alin. (2) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit.
g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul
Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se
aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului
Târgovişte, a bunului imobil „Baracă metalică
- Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu”, poziția 1939 în Inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte,
situat în Calea Domnească nr. 235, valoare aferentă 1.759 lei, în vederea casării.
Art. 2 Se aprobă
scoaterea din funcţiune și după caz, valorificarea şi
casarea bunului imobil prevăzut în art.1.
Art. 3 Colegiul
Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, unitate de
învăţământ care administrează bunul în cauză, se
obligă să îndeplinească procedurile prevăzute la art. 2
potrivit reglementărilor legale în vigoare și va transmite ulterior
un exemplar al procesului verbal de casare Municipiului Târgoviște. Suma
rezultată din valorificarea bunului casat se face venit la bugetul local.
Art. 4 Se
aprobă eliminarea din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului
public al Municipiului Târgovişte a bunului imobil trecut în domeniul
privat, conform art. 1.
Art.
5 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului
public și privat al
Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.
Art. 6 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Compartimentul
Evidența Patrimoniului și pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
Andrei-Eduard Tudora jr.
Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
301
Tgv. 30.08.2022
cons. Mariana-Luminița Ungureanu