HOTĂRÂRE
privind constituirea
dreptului de administrare în favoarea Direcției
de Salubritate asupra unor bunuri situate în strada Calea
Domnească, nr. 171A
Consiliul
Local Municipal Târgoviște, întrunit
în ședință ordinară, astăzi, 27.01.2022, având în vedere:
§ Referatul de aprobare
înregistrat sub nr. 1602/14.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile
art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
§ Raportul
de specialitate înregistrat sub nr.
1666/17.01.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8)
lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare;
§ Adresa Direcției de Salubritate înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște sub nr. 33349/20.09.2021;
§ Prevederile HCL nr. 401/26.10.2018 privind aprobarea schimbării
sediului social al Societății
ECO-SAL 2005 S.A. Târgoviște;
§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul
Consiliului Local Municipal Târgoviște;
§ Prevederile art. 108 lit. a), art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a) și art. 297 din
Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr.
57/2019, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.
1 Se constituie dreptul de administrare în favoarea Direcției
de Salubritate asupra bunurilor situate în strada Calea Domnească,
nr. 171A - Parcul Chindia, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.
2 Predarea-primirea bunurilor
se va efectua pe bază de protocol, în care se vor consemna drepturile
și obligațiile părților, iar
în evidențele patrimoniale se va opera în mod corespunzător.
Art.
3
Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art.
4 Cu
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Economică - Compartimentul Evidența Patrimoniului, Direcția de Salubritate și pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚĂ,
SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
Andrei-Eduard Tudora jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr.
22
Tgv.
27.01.2022
cons. Mariana-Luminița Ungureanu